George Sbârcea, compozitor, muzician și muzicolog român

George Sbârcea, compozitor, muzician și muzicolog român, s-a născut pe 23 martie 1914 în Toplița, Comitatul Mureș-Turda (Austro-Ungaria) și a decedat pe 27 iulie 2005 în București, România. A fost, de asemenea, jurist neprofesant, jurnalist, funcționar public, editor de carte, scriitor și traducător. Cunoscut și apreciat pentru promovarea tango-ului clasic argentinian, Sbârcea a fost o figură importantă în viața culturală din București în anii 1930 și 1940 și în România interbelică. A folosit și pseudonimul Claude Romano în perioada sa de compozitor și lider al unei orchestre itinerante.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Sbârcea#/media/Fișier:George_Sbarcea_1934.jpg

În perioada interbelică, a fost foarte apreciat și bine cunoscut în cercurile muzicale din România. Printre cele mai celebre melodii ale sale se numără „Ionel, Ionelule”, „De ce ai plecat?”, „Dar-ar naiba-n tine, dragoste”, „Inimioară, inimioară” și multe tangouri, inclusiv „Un tango de adio”.

George Sbârcea a fost fiul medicului Constantin Sbârcea, care a ajuns colonel în rezervă în Armata Română. A rămas orfan de tată la vârsta de 9 ani. A studiat la Toplița și Reghin înainte de a urma cursurile Facultății de Drept din Cluj. Totuși, nu era interesat de drept, fiind mult mai atras de muzică, domeniu în care a excelat. Cu toate că familia sa nu susținea alegerea sa profesională, George Sbârcea și-a înființat propria orchestră și a cântat în diverse localuri din orașe precum Cluj, Satu Mare, Sibiu și Timișoara.

În 1937, Sbârcea a devenit cunoscut în Bucureștiul interbelic datorită succesului melodiilor sale, în special „Ionel, Ionelule”, interpretată de Lulu Nicolau și Lizette Verea, un duet celebru la acea vreme. Melodia a fost preluată și de cântăreți din Germania, Franța și țările scandinave. De asemenea, sub pseudonimul Claude Romano, Sbârcea a promovat tango-ul clasic argentinian, compunând lucrări de succes, precum „Anișoara” (1934), „Studentina” (1931), „Nenita” (declarat la Paris „cel mai frumos tango al anului 1933”), „Un tango de adio”, „S-a rupt o coardă la vioară” și altele. Multe dintre tangourile sale au fost interpretate de Cristian Vasile, exponentul numărul 1 al tangoului românesc interbelic, și Petre Leșcenco, un apreciat cântăreț rus de tango.

În anii ’60, tangourile sale au fost reinterpretate de artiști precum Jean Păunescu, Elena Constantinescu și Cornel Constantiniu.

În 1968, președintele Franței, Charles de Gaulle, i-a acordat lui George Sbârcea Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței. În 1942, primise deja titlul de Comandor al Ordinului Leul Finlandei, fiind singurul român distins cu această onoare. De asemenea, a fost distins cu Premiul Ciprian Porumbescu al Academiei Române.

George Sbârcea a semnat numeroase lucrări de specialitate, între care:

• Muza veselă, culegere de anectode muzicale, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1963, 1969
• Dimitrie Popovici – Bayreuth: „Cîntărețul pribeag”, 1860-1927, Editura Muzicală, București, 1965
• Jazzul, o poveste cu negri, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1974
• Primii pași spre glorie, Editura Ion Creangă, București, 1975
• O stradă cu cântec sau povestea musicalului, Editura Muzicală, București, 1979
• Veșnic tânărul George Enescu, Editura Muzicală, București, 1981
• Povestea vieții lui George Enescu, Editura Ion Creangă, 1982
• Viața și cântecele lui Gică Petrescu, Editura Viitorul Românesc, 1993.