Fonduri pentru reconstrucția blocului afectat de explozia din Burdujeni
#Postat de Carmen Vintu on martie 11, 2025
Administrația locală a municipiului Suceava a făcut un pas semnificativ în procesul de reconstrucție a blocului afectat de explozia din cartierul Burdujeni. După o colaborare constantă cu Ministerul Dezvoltării, Suceava a obținut aprobarea unei finanțări de 12,1 milioane de lei pentru reabilitarea imobilului, sumă alocată de Guvernul României în februarie 2025. În plus, municipiul va contribui cu 6,1 milioane de lei din bugetul local, pentru a acoperi costuri precum studii, avize, construcții, echipamente și cheltuieli administrative.
Pentru locuitorii afectați, autoritățile au decis să acorde scutirea de impozit pe locuință până la finalizarea lucrărilor de reparație. Proiectul reprezintă o reconstrucție esențială pentru comunitatea locală, iar autoritățile se angajează să asigure implementarea corectă a lucrărilor și să sprijine persoanele afectate.

Reamintim că explozia s-a produs într-un apartament situat la etajul al doilea al blocului 139, de pe strada Rarău nr. 4, unde proprietarul a decedat, iar aproape 30 de familii au fost evacuate. Două scări ale blocului au fost afectate. Fondurile pentru reconstrucție au fost alocate în urma demersurilor susținute ale primăriei Suceava, care a găsit soluții pentru cazarea temporară a familiilor evacuate.
Alte articole: https://jurnalfm.ro/un-numar-de-peste-7-800-de-imobile-din-comuna-vama-judetul-suceava/
Jurnal FM 