Achiziție de oxigen medical, la Spitalul Orășenesc „Dr. Valer Russu” Luduș
#Postat de Carmen Vintu on martie 3, 2025
Spitalul Orășenesc „Dr. Valer Russu” Luduș a inițiat, în luna februarie, o licitație publică pentru furnizarea de oxigen medical, cu o valoare estimată la 960.000 de lei, fără TVA, conform informațiilor publicate pe www.licitatiapublica.ro.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/pressure-gauge-oxygen-industry-3118811/
Conform Caietului de sarcini, achiziția vizează oxigen medical comprimat destinat inhalării, livrat în butelii speciale, având o presiune de lucru cuprinsă între 150 și 200 bari și un volum de aproximativ 50 litri. Cantitatea estimată variază între 20.000 și 60.000 de metri cubi, iar contractul va fi încheiat sub forma unui acord-cadru cu o valabilitate de 24 de luni.
Licitația este programată pentru 31 martie 2025, ora 15:00.
Alte articole: https://jurnalfm.ro/municipiul-sighisoara-va-gazdui-cea-de-a-doua-editie-a-targului-ofertelor-educationale/
Jurnal FM 