Octav Șuluțiu, scriitor și critic literar român

Octav Șuluțiu (n. 5 noiembrie 1909, București, România – d. 9 februarie 1949, București, România) a fost un scriitor și critic literar român, cunoscut pentru activitatea sa literară și publicistică din perioada interbelică.

Născut pe 5 noiembrie 1909 la București, Octav Șuluțiu provenea dintr-o familie mixtă, tatăl său fiind român, iar mama sa poloneză. Era strănepot pe linie paternă al mitropolitului greco-catolic Alexandru Sterca-Șuluțiu. A rămas orfan de mic și a avut o copilărie marcată de suferințe, fiind bolnav și cu o soră în spital. A urmat studiile primare și gimnaziale la București (1921-1926), continuând la Liceul „Mihai Viteazul” (1926-1928), unde a obținut bacalaureatul în 1928. A studiat la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1928-1931), specializându-se în limbile română și franceză.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Octav_%C8%98ulu%C8%9Biu#/media/Fi%C8%99ier:Octav_Sulutiu_1935.jpg

După absolvire, a fost profesor suplinitor de limba franceză la Liceul „Unirea” din Focșani (1931–1933), iar apoi profesor titular la Școala Normală „Iosif Vulcan” din Oradea (1933–1935) și la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1935–1942). În perioada brașoveană a carierei sale, a fost mentor pentru viitorii scriitori și profesori, cum ar fi Lucian Valea și Dumitru Cazacu.

În 1942, s-a întors la București, fiind numit inspector la Subsecretariatul de Stat pentru Educație Școlară, iar în perioada 1946-1949 a fost profesor de limba și literatura franceză la Liceul „Gh. Șincai” și Liceul „Mihai Viteazul”. Moartea fiicei sale la vârsta de doi ani a avut un impact puternic asupra lui, iar pe 9 februarie 1949, Octav Șuluțiu a decedat la București, la vârsta de 39 de ani, din cauza unei congestii cerebrale. Deși a fost o figură importantă în literatura interbelică, viața și activitatea sa literară au căzut într-o relativă uitare până în anii 1970, când a fost redescoperit de criticul literar Nicolae Florescu.

Octav Șuluțiu și-a început cariera publicistică în 1927, cu articolul „Primul romancier român”, apărut în Revista literară a Liceului „Sf. Sava”. De-a lungul carierei sale, a publicat cronici literare și articole în numeroase publicații interbelice și postbelice, inclusiv Ultima oră, Propilee literare, Dreptatea, România literară și Familia. A fost principalul cronicar literar al revistei România literară pentru o perioadă.

Șuluțiu a fost unul dintre cei mai activi cronicari literari din perioada interbelică, alături de personalități ca Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu. A publicat trei volume de cronici literare: Pe margini de cărți (1938), Scriitori și cărți (1974) și Introducere în poezia lui George Coșbuc (1970). Aceste lucrări conțin recenzii despre autori importanți precum Mihai Eminescu și Nicolae Iorga, dar și despre poeți și prozatori contemporani, oferind o panoramă a literaturii române interbelice.

În afacerea studiilor monografice, Șuluțiu a început lucrul la o lucrare despre Lucian Blaga, dar a abandonat proiectul. Studiul său despre George Coșbuc a fost publicat postum în 1970, dar nu a avut un impact major, din cauza altor lucrări apărute pe teme similare. Totuși, analiza sa asupra poeziei coșbuciene a fost apreciată pentru evidențierea „energetismului coșbucian” ca trăsătură definitorie a operei.

Octav Șuluțiu a fost influențat de curentul filozofic trăirist, ce punea accent pe trăirea intensă și pe crizele sufletești, iar aceste teme se regăsesc în opera sa literară. Debutul său în proză a venit cu romanul Ambigen (1935), care a stârnit un scandal literar datorită tematicii sale neconvenționale, axate pe complexitatea psihologică a personajului principal, Di, un bărbat lipsit de voință și prins în relații complicate. Cartea a fost văzută ca un „roman de introspecție” și a fost apreciată pentru stilul analitic, dar a fost totodată criticată pentru „superficialitatea” recenziilor.

Un alt roman semnificativ al său este Mântuire (1943), care explorează dileme morale și psihologice, având ca protagonist un subprefect de județ ce ajunge să se identifice cu un criminal în serie. Această lucrare i-a adus Premiul Societății Scriitorilor Români în 1943.

Monografia Brașov (1937) este considerată una dintre cele mai bune lucrări ale lui Șuluțiu, deși a fost trecută aproape neobservată la momentul publicării. În această lucrare, autorul explorează istoria orașului Brașov și evidențiază atât caracterul național românesc, cât și componenta multiculturală a orașului.

Jurnalul lui Octav Șuluțiu, publicat postum în 1975, oferă o privire asupra vieții și gândirii sale, inclusiv relațiile sale cu alți scriitori și pasiunile sale pentru scris. În acest jurnal, el se autoportretizează, fiind comparat cu personajul principal din Ambigen, și detaliază experiențele sale de iubire și suferință.

Opera literară

• Ambigen, roman, Ed. Vremea, 1935; ediție a II-a, 1992; ediție a III-a, 2020
• Brașov, monografie, 1937; ediții ulterioare, 2017 și 2019
• Pe margini de cărți, critică literară, 1938
• Mântuire, roman, 1943
• Introducere în poezia lui George Coșbuc, 1970
• Scriitori și cărți, 1974
• Jurnal, 1975

Traduceri

• Elena Ilina, Al patrulea obstacol, roman, 1946 (în colaborare cu Eugenia Hariton).

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Octav_%C8%98ulu%C8%9Biu