Constantin I. Istrati, chimist și medic român

Constantin I. Istrati (n. 7 septembrie 1850, Roman – d. 17 ianuarie 1918, Paris) a fost un academician român, chimist, medic, membru titular (1899) și președinte al Academiei Române în perioada 1913 – 1916. Constantin Istrati, un mare constructor al României moderne, s-a născut într-o familie de răzeși moldoveni. Tatăl său, Ionică Istrati, era un gospodăr harnic și proprietar al unor moșii, iar mama sa, Maria Istrati-Capșa, provenea dintr-o familie de boieri și era o femeie educată, vorbind franceza și germana, fiind și colecționară de artă.

Istrati și-a petrecut copilăria la Radomirești, lângă Bacău, și a urmat liceul la Iași. În 1870, a fost admis la Școala de Medicină Militară din București, iar în 1871 a devenit sub-chirurg în armată. În același an, s-a înscris la Facultatea de științe din București, unde a lucrat ca asistent în laboratorul de chimie al doctorului Bernath. A obținut doctoratul în medicină în 1877 cu teza „Cremațiunea cadavrelor” și a început să colaboreze cu Carol Davila.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_I._Istrati#/media/Fi%C8%99ier:Constantin_I._Istrati.jpg

În timpul Războiului de Independență din 1877, Istrati a îngrijit peste 3.000 de răniți și a fost distins cu diverse decorații, inclusiv „Steaua României” cu spade. În 1878, a fost numit medic secundar la Spitalul de copii, iar după un an, a fost transferat la Spitalul Colțea.

În 1880, Istrati s-a căsătorit cu Aglae, fiica fostului procuror general al Curții din Focșani, și a obținut doctoratul în chimie la Paris în 1885. După aceasta, a fost numit profesor de chimie medicală la Facultatea de Medicină din București și a devenit membru corespondent al Academiei Române în 1889.

În 1894, o tragedie a lovit familia Istrati: fiul lor a murit la doar 9 ani. Cu toate acestea, Istrati a continuat să își dedice viața cercetării și educației, întemeind școala de chimie organică de la Universitatea din București și publicând lucrări importante, inclusiv un „Curs elementar de chimie” în 1891.

În 1899, Istrati a fost numit ministru al Lucrărilor Publice și, în această funcție, a organizat diverse proiecte de infrastructură, inclusiv o școală de meșteșuguri la Bacău și inspecția serviciului de navigație pe Dunăre. În 1907, a devenit ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor și a fost comisar general pentru organizarea Expoziției Generale Române din 1906.

Între 1913-1916, a fost președintele Academiei Române și a contribuit la dezvoltarea științifică a României. În această perioadă, Istrati s-a dedicat și conservării patrimoniului istoric, fiind implicat în organizarea Muzeului Național și în promovarea istoriei României.

Spre sfârșitul vieții, Istrati s-a stabilit la Câmpina, unde a deschis un spital unde oferea consultații gratuite. A murit pe 17 ianuarie 1918, la Paris, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din București. În memoria sa, o statuie a fost amplasată în Parcul Carol din București, iar numele său a rămas asociat cu contribuțiile semnificative în domeniile științei, educației și culturii.

Pe lângă activitatea științifică, Istrati a fost un pasionat colecționar de documente vechi, multe dintre acestea fiind păstrate în colecția sa personală și constituind astăzi o sursă importantă pentru istoria României.

Sursa: https://dosaresecrete.ro/constantin-i-istrati-constructor-al-romaniei-moderne/