Agenția pentru Protecția Mediului Brașov a dat viață pereților instituției prin picturi pline de culoare și inspirație
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 9, 2025
Agenția pentru Protecția Mediului Brașov a înfrumusețat pereții instituției prin picturi inspirate din flora și fauna României, realizate de elevii Liceului Vocațional de Arte Plastice Brașov, în cadrul Programului Săptămâna Verde. Scopul acestei inițiative este de a sensibiliza publicul privind importanța conservării biodiversității și promovarea unui comportament responsabil față de mediu. Directorul APM Brașov, Ciprian Băncilă, a mulțumit tuturor celor implicați, subliniind impactul educațional și inspirațional al acestei acțiuni.

„Agenția pentru Protecția Mediului Brașov a dat viață pereților instituției prin picturi pline de culoare și inspirație, fiecare detaliu reflectând grija față de natură și respectul pentru mediul înconjurător. Împreună cu elevii Liceului Vocațional de Arte Plastice Brașov Hans Mattis Brașov-Secția Plastică a fost organizată sesiunea de pictură, în cadrul Programului Săptămâna Verde. Elevii au pictat pereții holului instituției cu desene reprezentând flori și păsări din flora și fauna reprezentativă din țara noastră. Prin aceste picturi, APM Brașov își propune să: sensibilizeze publicul cu privire la importanța conservării biodiversității, să promoveze turismul durabil, să inspire oamenii să se conecteze cu natura și să adopte un comportament responsabil față de mediul înconjurător”.
Ciprian Băncilă, director APM Brasov a transmis: „Mulțumesc colegilor care au participat la zugrăvit, curățenie, voluntarilor, ONG-urilor și partenerilor a căror contribuție a făcut ca APN Brașov să capete suflet, iar ceea ce am realizat să se transforme într-o experiență care motivează, educă și unește”.
Sursa: https://www.facebook.com/100082038890707/videos/1332438667910094
Jurnal FM 