Erwin Schrödinger, fizician austriac

Erwin Schrödinger (n. 12 august 1887, Viena, Austria – d. 4 ianuarie 1961, Viena) a fost un fizician teoretician austriac, care a adus contribuții esențiale la dezvoltarea teoriei ondulatorii a materiei și la fundamentarea mecanicii cuantice. În 1933, a împărțit Premiul Nobel pentru Fizică cu fizicianul britanic P. A. M. Dirac.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Erwin_Schr%C3%B6dinger#/media/Fi%C8%99ier:Erwin_Schr%C3%B6dinger_-Narodowe_Archiwum_Cyfrowe(1-E-939).jpg
Pentru o singură particulă, spațiul tridimensional oferă un răspuns natural la întrebarea „Unde își au undele cuantice originea?”. Însă, în cazul mai multor particule, această problemă devine mai complexă. Schrödinger a introdus o ecuație diferențială parțială care este esențială pentru mecanica cuantică, având o importanță similară ecuațiilor de mișcare ale lui Newton pentru astronomia planetară. După propunerea lui Louis de Broglie din 1924, care sugera că particulele de materie au o natură duală și pot acționa ca unde, Schrödinger a formulat ecuația de undă care descrie comportamentul particulelor și a devenit un punct de referință al mecanicii cuantice. Spre deosebire de ecuațiile lui Newton, soluțiile ecuației Schrödinger sunt funcții de undă, ce reflectă probabilitatea unor evenimente fizice, înlocuind conceptul de orbite planetare cu noțiunea de probabilitate.
Schrödinger a fost profund neliniștit de anumite interpretări ale mecanicii cuantice și a dedicat o mare parte din viața sa formulării obiecțiilor filosofice. Cea mai faimoasă obiecție a sa este experimentul de gândire din 1935, cunoscut sub numele de „pisica lui Schrödinger”. Acesta prezenta o pisică într-o cutie închisă cu un mecanism legat de un atom radioactiv. Dacă atomul se descompunea, pisica murea din cauza unui gaz otrăvitor, iar dacă atomul nu se descompunea, pisica rămânea vie. Până când cutia nu era deschisă, atomul se afla într-o stare de suprapunere a două posibile evenimente (dezintegrare și non-dezintegrare), iar pisica era simultan vie și moartă. Schrödinger considera acest rezultat „ridicol”, iar dezbaterea asupra modului în care soarta pisicii este decisă a fost un subiect important în fizica teoretică.
În 1927, Schrödinger a acceptat invitația de a-l succeda pe Max Planck la Universitatea din Berlin, unde a devenit parte dintr-o facultate deosebită, incluzându-l pe Albert Einstein. În 1933, a părăsit Germania din cauza ascensiunii regimului nazist, iar apoi a început un periplu ce l-a purtat prin Austria, Marea Britanie, Belgia, Roma și, în cele din urmă, în 1940, la Institutul de Studii Avansate din Dublin. Acolo a continuat să cerceteze, abordând și teme legate de filozofia și istoria științei, iar în 1944 a scris celebra lucrare „Ce este viața?”, în care explora cum fizica cuantică poate explica stabilitatea structurii genetice. Schrödinger s-a pensionat în 1956 și s-a întors la Viena ca profesor emerit.
Schrödinger a fost o personalitate intelectuală remarcabilă, cu o versatilitate extraordinară în filozofie și literatură, fiind cunoscut pentru abilitatea sa de a comunica știința într-un limbaj accesibil. Studiile sale asupra științei și filozofiei grecești, precum și viziunea sa asupra științei ca instrument pentru înțelegerea lumii, reflectă o abordare sceptică față de știința exclusivă ca mijloc de dezvăluire a misterelor existenței. În ultima sa lucrare, Meine Weltansicht (1961), Schrödinger exprimă o viziune metafizică apropiată de misticismul Vedantei.

Datorită darurilor sale excepționale, Schrödinger a avut o influență semnificativă asupra multiplelor domenii ale științei și filozofiei, contribuind la o perioadă în care creșterea specializării tehnice nu împiedica abordarea interdisciplinară.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Erwin-Schrodinger