Ștefan Bălan, profesor universitar român, inginer doctor docent

Ștefan Bălan (1 ianuarie 1913 – 26 martie 1991) a fost un inginer constructor, profesor universitar, ministru și membru titular al Academiei Române. A avut o carieră remarcabilă, fiind activ în domenii precum mecanica teoretică, calculul construcțiilor și teoria plasticității. De asemenea, a fost un important organizator al științei și tehnicii din România, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestora.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_B%C4%83lan#/media/Fi%C8%99ier:%C8%98tefan_B%C4%83lan.01.jpg

Ștefan Bălan s-a născut la 1 ianuarie 1913 în Brăila. A fost un inginer renumit, dedicându-se atât cercetării, cât și activității didactice. A devenit profesor universitar și a obținut titlul de doctor docent. Printre contribuțiile sale notabile se numără elaborarea metodei de modelare cromoplastică și stabilirea unor criterii de echivalență dinamică în cazul seismelor.

A ocupat diverse funcții în structuri guvernamentale, inclusiv președinte al Comisiei de Stat a Standardizării și președinte al Comitetului de Stat pentru Tehnică în perioada 1952-1955. A fost, de asemenea, ministru al Construcțiilor între 1956 și 1958, ministru adjunct și ministru al Învățământului și Culturii între 1963 și 1969, iar între 1965 și 1969 a fost membru supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (PCR).

Pentru contribuțiile sale remarcabile, Ștefan Bălan a fost distins cu Premiul de Stat în 1956, iar în 1964 a primit Ordinul „Steaua Republicii Populare Române” clasa a II-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”, cu prilejul celei de-a XX-a aniversări a eliberării țării.

Ștefan Bălan a fost autor, coordonator și coautor al unor lucrări fundamentale, atât în domeniul tehnic, cât și în cel al istoriei științei și tehnicii. Printre lucrările sale se numără:

• Lexiconul Tehnic Român (1949-1955) și Lexiconul Tehnic Român (1957-1968), coordonate de el.
• Galileo Galilei (1957), o lucrare dedicată marelui savant italian.
• Mecanică teoretică (1959), în colaborare cu Victor Vâlcovici și Radu Voinea.
• Cromoplasticitatea (1963), în colaborare.
• Încercarea construcțiilor (1965), tradusă în limba franceză în 1970.
• Din istoria mecanicii (1966), în colaborare cu I. Ivanov.
• Complemente de mecanică teoretică (1975).
• Calculul structurilor în domeniul plastic. Momente independente (1976).
• Optimizări (1979), în colaborare cu V. Petcu.
• Dicționar cronologic al științei și tehnicii universale (1979), coordonator și coautor.