Neofit al II-lea, mitropolit al Ungrovlahiei între 1840 și 1849

Neofit al II-lea (născut la 1 ianuarie 1787, București – decedat la 14 ianuarie 1850, București), cunoscut în lume ca Neofit Gianoglu, a fost mitropolit al Ungrovlahiei între 1840 și 1849, fiind remarcat pentru rolul său în Revoluția de la 1848.

Neofit a intrat în viața monahală în 1818, devenind călugăr și grămătic al episcopului Galaction al Râmnicului. A urmat o ascensiune rapidă în ierarhia bisericească:

• 1818: Hirotonit ierodiacon.
• 29 martie 1824: Hirotonit ieromonah.
• 5 aprilie 1824: Ridicat la rangul de arhimandrit.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Neofit_al_II-lea#/media/Fi%C8%99ier:Neophyte,_metropolitain_de_Valachie.jpg

A fost numit egumen al Mănăstirii Sfântul Gheorghe Nou din București și, la 18 aprilie 1824, a fost ales episcop al Râmnicului. La 20 aprilie 1824, Grigorie al IV-lea, Dascălul, l-a hirotonit arhiereu.

Neofit al II-lea a deținut temporar funcția de vicar al Mitropoliei în perioadele:

• februarie 1829 – 22 august 1833, când Grigorie al IV-lea era surghiunit în Rusia.
• 22 iunie 1834 – 1840, după moartea acestuia.

Din 29 iunie 1840 până la 27 iulie 1849, Neofit a ocupat scaunul de mitropolit al Ungrovlahiei, fiind implicat activ în reorganizarea vieții bisericești. Printre realizările sale se numără:

• Înființarea a patru seminarii teologice în Țara Românească.
• Sprijinirea tinerilor care studiau în Grecia și Rusia prin acordarea de burse.

În 1831, Neofit a devenit membru al Extraordinarei Obșteștei Adunări de Revizie și a fost ales președinte al Divanului Domnesc.

În timpul Revoluției de la 1848, a fost desemnat șef al guvernului provizoriu, o numire motivată de considerente diplomatice. După înăbușirea revoluției, în calitate de mitropolit, Neofit a solicitat restabilirea ordinii și a contribuit la prinderea clericilor implicați în mișcările revoluționare. Aceste acțiuni l-au transformat într-o personalitate controversată a epocii.

La 27 iulie 1849, Neofit al II-lea s-a retras din funcția de mitropolit. A încetat din viață pe 14 ianuarie 1850, lăsând în urmă o moștenire complexă, marcată atât de realizări bisericești, cât și de controverse legate de implicarea sa politică.