Iacob Negruzzi, scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician român

Iacob Negruzzi (n. 31 decembrie 1842, Trifeștii Vechi, județul Iași – d. 6 ianuarie 1932, București) a fost scriitor, dramaturg, critic literar, jurist, profesor, politician și președinte al Academiei Române, având o contribuție remarcabilă la dezvoltarea culturală și literară a României.
Fiul lui Costache Negruzzi și al Mariei Gane, Iacob Negruzzi a fost trimis de tatăl său în Germania pentru studii în 1853, alături de fratele său, Leon. A absolvit liceul în Germania, iar din 1859 a urmat cursurile Facultății de Drept, obținând doctoratul în 1863.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Iacob_Negruzzi#/media/Fi%C8%99ier:Iacob_Negruzzi.jpg
După revenirea în țară, Negruzzi a devenit profesor de drept comercial la Universitatea din Iași, unde a predat până în 1884. Ulterior, a ocupat un post la Facultatea de Drept a Universității din București, unde a profesat până la pensionare, în 1897.
În 1863, alături de Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor și Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi a fondat societatea culturală Junimea și revista sa, Convorbiri literare. Sub conducerea sa, timp de 28 de ani (1867–1895), revista a devenit un forum de discuții pentru probleme lingvistice, literare, istorice, economice și politice. Negruzzi a atras în jurul revistei numeroase talente literare, descoperindu-le cu o intuiție remarcabilă.
Iacob Negruzzi a debutat în 1866, în Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina. Printre lucrările sale se numără poezii lirice, balade, idila Miron și Florica (1870), satire, epistole, schițe, romanul Mihai Vereanu (1873), piese de teatru și memorialele de călătorie. Volumul său de memorii, Amintiri de la Junimea (1921), oferă o perspectivă valoroasă asupra vieții culturale din epocă.
Ca membru al Partidului Conservator, Negruzzi a fost deputat și senator de Iași, dar intervențiile sale în această calitate au fost rare. Una dintre cele mai notabile a fost susținerea din 1888 pentru acordarea unei pensii viagere poetului Mihai Eminescu.
Iacob Negruzzi a devenit membru titular al Academiei Române în 1881, ocupând de mai multe ori funcția de vicepreședinte, președinte (1910–1913, 1923–1926) și secretar general (1915–1925).
Descris de Eugen Lovinescu drept un „gospodar al vieții culturale”, Negruzzi a fost un promotor al ideologiei junimiste și un susținător activ al noilor talente literare. Prin scrierile și activitatea sa editorială, a contribuit semnificativ la dezvoltarea literaturii române și a culturii naționale.

Bibliografie
Stoica Stan (coord.), Dicționar biografic de istorie a României, Editura Meronia, București, 2008.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Iacob_Negruzzi