Ion Toboșaru, critic de film, estetician și teatrolog român

Ion Toboșaru (n. 1 noiembrie 1930, Constanța – d. 16 decembrie 2016, București) a fost un critic de film, estetician și teatrolog român remarcabil.
Ion Toboșaru s-a născut la Constanța pe 1 noiembrie 1930. A absolvit Facultatea de Filologie, secția Limba și Literatura Română, a Universității din București în 1954. După absolvire, a activat în învățământul superior, predând Estetică, Teoria și Estetica teatrului și Teatrologie — Spectacologie. În 1963 a obținut doctoratul în filosofie, cu specializarea Estetică.

Ion Toboșaru, critic de teatru și profesor, în Piața Timpului din București

Razvan Socol – Operă proprie

• CC BY-SA 4.0
• Fișier:Ion Tobosaru (2).jpg
• Creată: 4 septembrie 2011
• Încărcată: 4 martie 2017

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Tobo%C8%99aru#/media/Fi%C8%99ier:Ion_Tobosaru_(2).jpg

Între 1968 și 2000, Toboșaru a fost profesor titular și șef al catedrei de Estetică și Teatrologie, iar între 1967 și 1970 a fost decan al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. Ulterior, a devenit prorector (1970-1974), iar din 1990 a condus doctorate în Estetică și Teorie a teatrului. În 1992, a fost ales membru al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare din cadrul Ministerului Educației Naționale.

Printre funcțiile sale onorifice se numără și apartenența la Uniunea Scriitorilor, UNITER și Asociația Internațională a Criticilor de Teatru, fiind membru în colegiile de redacție ale revistelor Studii și cercetări de Istoria Artei și Revue d’Histoire de l’Art ale Academiei Române.

Opera
Ion Toboșaru a semnat numeroase lucrări semnificative, atât în domeniul teoriei teatrale, cât și în poezie. Printre lucrările sale remarcabile se numără:

• Principii generale de estetică (1978)
• Introducere în estetica teatrului contemporan (1981)
• Consemnări: arta teatrului contemporan, vol. 1-4 (1982-1990)
• Autumnale (1985)
• Ostrovul iubirii (1986)
• Essais sur les arts du spectacle contemporain (1988)
• Lebedele asfintirii (1990)
• Retorica iubirii (1993)
• Ducatul artemizelor nuntiri (1996)
• Rondeluri crepusculare (1998)
• Regatul mirilor rubini (2001)
• Contururi spectacologice crepusculare, vol. 1-2 (2004)
• Testament: ritmuri si rime redundante (2005)

A scris și poezii, iar în ultima parte a vieții a publicat volume de versuri care reflectă profunditatea gândirii sale estetice și filozofice.

Pentru întreaga sa activitate de cercetător și cadru didactic, Ion Toboșaru a fost distins cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Ofițer, acordat prin Decretul semnat de președintele României pe 4 decembrie 2013, ca semn de apreciere pentru contribuția sa remarcabilă la cultura română și ca model pentru noile generații.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Tobo%C8%99aru