Modernizarea sistemului de iluminat public în municipiul Bârlad
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 5, 2020
Modernizarea sistemului de iluminat public în municipiul Bârlad

Municipalitatea bârlădeană va moderniza sistemul de iluminat public din localitate.
Investiția presupune instalarea a 258 de stâlpi și a 1.261 de corpuri de iluminat pe 20 de străzi din oraș, valoarea totală a proiectului ridicându-se la aproape 10,7 milioane de lei. Licitația pentru proiectarea și asistența tehnică a fost lansată în februarie și, după soluționarea a două contestații, în cursul lunii septembrie a fost desemnat, în sfârșit, câștigătorul.
În prima conferință de presă de după alegerile locale din 27 septembrie, primarul Dumitru Boroș a anunțat că, înainte cu câteva zile, s-a semnat contractul pentru proiectarea și asistența tehnică pentru obiectivul de investiții „Modernizarea sistemului de iluminat public în municipiul Bârlad”.
Jurnal FM 