Angajații DSVSA au reluat protestele
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 7, 2024
Nemulțumiți de nivelul salariilor, angajații Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava au inițiat un nou protest. Deocamdată, acesta se manifestă sub forma unei greve japoneze, care nu afectează activitatea instituției. Totuși, vineri, 8 noiembrie, începând cu ora 10, aceștia vor întrerupe munca timp de două ore.
Angajații semnalează diferențe semnificative în salarizare față de alte structuri aflate sub coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Autoritatea Fitosanitară, Agenția pentru Zootehnie și Direcția Agricolă. Potrivit protestatarilor, diferența salarială netă ar fi de aproximativ 1.000 de lei.

Sindicaliștii de la DSVSA au mai protestat și în aprilie, dar atunci au renunțat la grevă, în ciuda faptului că revendicările salariale nu le-au fost soluționate de către autorități.
Sursa: https://intermediatv.ro/2024/11/06/angajatii-dsvsa-au-reluat-protestele/
Alte articole: https://jurnalfm.ro/administratia-locala-din-gura-humorului/
Jurnal FM 