Peste jumătate dintre elevii suceveni primesc burse școlare
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 31, 2024
Peste jumătate dintre elevii din județul Suceava vor beneficia de burse școlare în acest an. Începând cu 20 noiembrie, elevii vor primi primele burse aferente anului școlar 2024-2025, conform noilor criterii de acordare, care au extins semnificativ numărul de beneficiari.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/classroom-school-desks-rows-1910012/
Astfel, 65.362 de elevi din județ vor încasa burse, reprezentând o parte importantă a populației școlare locale. Valoarea totală alocată pentru bursele din luna septembrie este de 3.902.963 de euro (19.514.819 lei), potrivit datelor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Mai mult de jumătate din această sumă va fi destinată burselor sociale, acordate elevilor din familii cu venituri reduse sau celor cu afecțiuni medicale specificate în legislație. Ministerul Educației va transfera fondurile către școli prin intermediul Inspectoratului Școlar Suceava.
Alte articole: https://jurnalfm.ro/bud-spencer-2/
Jurnal FM 