John H. Van Vleck, fizician și matematician american

John H. Van Vleck (născut la 13 martie 1899, în Middletown, Connecticut, SUA – decedat la 27 octombrie 1980, Cambridge, Massachusetts) a fost un fizician și matematician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1977, premiu pe care l-a împărțit cu Philip W. Anderson și Sir Nevill F. Mott. Premiul a fost acordat pentru contribuțiile esențiale ale lui Van Vleck la înțelegerea comportamentului electronilor în materiale magnetice solide, necristaline.

John Hasbrouck Van Vleck receives the Lorentz Medal from Hendrik Brugt Gerhard Casimir at the Royal Netherlands Academy of Arts and Sciences, Amsterdam

 JH_van_Vleck_and_HBG_Casimir,_1974.jpg: Unknown derivative work: Materialscientist – This file was derived from: JH van and HBG Casimir, 1974.jpg: 

• CC BY-SA 3.0 nl
• Fișier:JH van Vleck 1974.jpg
• Creată: 27 iulie 2012
• Încărcată: 27 iulie 2012

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/

A studiat la Universitatea din Wisconsin, Madison, și la Universitatea Harvard, unde și-a finalizat doctoratul în 1922. În 1924, s-a alăturat facultății Universității din Minnesota, Minneapolis. A predat la Universitatea din Wisconsin între 1928 și 1934, iar apoi a devenit profesor la Harvard, unde a ocupat mai multe funcții, inclusiv președinte al departamentului de fizică (1945-1949), decan de inginerie și fizică aplicată (1951-1957) și profesor Hollis de matematică și filozofie naturală (1951-1969).

La începutul anilor 1930, Van Vleck a dezvoltat prima teorie complet articulată a magnetismului din perspectivă mecanic-cuantică. Ulterior, a contribuit esențial la formularea teoriei câmpului ligand în legătura moleculară. De asemenea, s-a implicat în cercetări legate de spectrele moleculelor libere, relaxarea paramagnetică și alte teme. Printre lucrările sale semnificative se numără Principii cuantice și spectre de linie (1926) și Teoria susceptibilităților electrice și magnetice (1932).

Sursa: https://www.britannica.com/biography