Nicolae Popescu, pictor realist român

Nicolae Popescu (n. 6 octombrie 1835, Zorlențu Mare, Comitatul Caraș, Ungaria Regală, Imperiul Austriac – d. 24 decembrie 1877, Lugoj, Severin, Austro-Ungaria) a fost un pictor realist român din Banat.

Nicolae Popescu s-a născut la 6 octombrie 1835, în comuna Zorlențu Mare, Caraș-Severin, într-o familie de țărani săraci. Tatăl său, iconar, lucra în stilul rudimentar al zugravilor rustici din acea perioadă, influențându-l pe tânărul Nicolae, care a crescut înconjurat de ustensilele meseriei. Talentul său artistic a fost remarcat de preotul satului, Lazăr Țiapu, care l-a luat sub protecția sa după ce Nicolae a rămas orfan la vârsta de 14 ani.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Popescu_(pictor)#/media/Fi%C8%99ier:Pictorul_b%C4%83n%C4%83%C8%9Bean_Nicolae_Popescu.jpg

În 1849, preotul Țiapu l-a trimis pe Nicolae să studieze pictura la Mihai Velceleanu, la Bocșa. A lucrat acolo timp de doi ani, dar învățăturile primite nu au fost prea relevante pentru dezvoltarea sa artistică. În consecință, a plecat la Oravița pentru a studia cu Mihai Popovici, un artist considerat neînsemnat de criticul Ion Frunzetti. Nu a stat mult la Oravița, plecând în scurt timp la Budapesta, unde nu se știe exact dacă a studiat la vreo școală sau a lucrat cu vreun artist, însă în 1860 s-a înscris la Academia de Artă din Viena.

În perioada studiilor la Viena (1860-1864), Popescu a realizat o serie de lucrări care demonstrează atât disciplina sa academică, cât și talentul remarcabil. Printre lucrările notabile din această perioadă se numără Efebul (13 iunie 1861), realizat în cretă albă și neagră, și studii neogotice precum Capul statuii-consolă și Tânărul în costum de epocă (1862). La Muzeul Banatului se păstrează mai multe dintre aceste studii, iar unele au fost publicate în diverse lucrări.

Pe lângă studiile academice, Nicolae Popescu a realizat și portrete importante, cum ar fi Călugărul capucin și Portretul unui necunoscut cu beretă neagră în patru colțuri.

După finalizarea studiilor la Viena, Popescu a obținut o bursă din partea familiei Mocioni, plecând la Roma pentru a-și continua educația artistică. Înainte de a ajunge în Roma, a petrecut o perioadă la Oradea Mare, unde a realizat portrete ale unor canonicii, inclusiv al episcopului Iosif Pop Silaghi, care probabil l-a ajutat să obțină finanțarea pentru călătoria sa.

Ajuns la Roma, Popescu a studiat la Academia di San Luca și a continuat să lucreze la diverse comenzi, cum ar fi icoanele pentru bisericile din Banat. În 1870, s-a întors în țară împreună cu soția sa, Paulina Fernezi, și cei doi copii, stabilindu-se temporar în Zorlențu Mare. Aici, a lucrat la decorarea bisericii din Seleuș, finalizând lucrările în 1872.

În 1873, Popescu s-a întors la Roma, unde a fost vizitat de profesori de la Academia de Belle Arte și alți iubitori de artă. Un ziar italian chiar a publicat un articol despre atelierul său. După revenirea în țară, a realizat pictura bisericii din Târgu Jiu, împreună cu Zaharia Achimescu.

În 1876, Nicolae Popescu a pictat iconostasul bisericii din Pesac, lucrările fiind realizate la Roma. După finalizarea acestui proiect, s-a stabilit la Lugoj, renunțând la gândul de a se întoarce în capitala italiană. A continuat să picteze și să își expună lucrările, fiind apreciat atât în țară, cât și în străinătate.

Opera

Una dintre lucrările sale cele mai importante, realizată la Oradea în 1864, reprezintă ideea unirii provinciilor românești. În compoziție apar personaje simbolizând Muntenia și Moldova, înconjurate de alte figuri ce sugerează provinciile Bucovina, Ardealul și Banatul.

La Roma, Popescu a creat lucrări ca Sfânta familie în templu (neterminată), peisaje și portrete. Printre lucrările sale notabile se numără și grafică inspirată de Columna lui Traian, pe care intenționa să o transforme într-un album pentru binefăcătorul său Alexandru Mocioni.

Nicolae Popescu a realizat numeroase picturi religioase, dintre care cele mai importante sunt:

• 1870-1872: biserica din Seleuș, Banatul de Sud;
• 1874: biserica din Târgu Jiu;
• 1876-1877: biserica ortodoxă din Pesac, lângă Lugoj.

În biserica din Pesac, Popescu a semnat lucrările cu „Nicolae Popescu, Roma 876”, indicând faptul că iconostasul a fost realizat în capitala italiană.

Nicolae Popescu a fost un pictor realist român, apreciat pentru talentul său în grafică și pictură religioasă. Deși mediul artistic din Banat era limitat, Popescu și-a lăsat amprenta asupra artei religioase românești și a contribuit la dezvoltarea artei seculare, în special prin influențele dobândite în timpul studiilor sale la Viena și Roma.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Popescu_(pictor)