Bătălia de la Târgoviște (6/16 – 8/18 octombrie 1595)
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 6, 2024
Bătălia de la Târgoviște a avut loc între 6/16 și 8/18 octombrie 1595, implicând forțele aliate ale principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory (1581–1599, 1601–1602), domnului Țării Românești, Mihai Viteazul (1593–1601), și domnului Moldovei, Ștefan Răzvan (aprilie–august 1595), împotriva garnizoanei otomane.

S-a întâmplat la 6 octombrie 1595
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Viteazul#/media/Fi%C8%99ier:Targoviste1595.jpg
La doar o zi după retragerea otomanilor, pe 18 octombrie 1595, cetatea Târgoviște a fost asediată de oștile aliaților, care numărau în jur de 30.000 de oameni. Apărarea cetății era condusă de Ali Pașa, beylerbey-ul de Trapezunt, și un contingent de aproximativ 5.000 de ieniceri.
Fortificațiile ridicate de marele vizir Koca Sinan Pașa au fost incendiate de atacatori. Sinan Pașa a încercat să trimită un ajutor de 5.000–6.000 de oșteni din Rumelia pentru a susține apărătorii, dar aceștia au fost atacați de un mic grup de 300 de români și au fost dispersați. Până la sfârșitul zilei, cetatea a fost cucerită, oștenii otomani au fost nimiciți, iar Ali Pașa a fost capturat și trimis prizonier în cetatea Chioar.
Letopisețul cantacuzinesc descrie evenimentul astfel: „Iar Batâr [Sigismund Báthory], Mihai vodă [Mihai Viteazul] și Ștefan [Ștefan Răzvan], cu toate oștile, veniră de ocoliră cetatea din Târgoviște și îndată fu aprinsă. Turcii, câți fură acolo, toți pieriră, iar pre Ali-pașa, îl prinseră viu și-l trimiseră în temnița Chiutvarului.”
Bibliografie orientativă:
George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, București, 2011.
Jurnal FM 