Jurnal FM 
Ioniță Scipione Bădescu, poet, scriitor și publicist român
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 4, 2025
Ioniță Scipione Bădescu (n. 15 mai 1847, Răstolț, Buciumi, Sălaj, România – d. 4 octombrie 1904, Botoșani, România) a fost un poet, scriitor și publicist român.
Ioniță Scipione Bădescu a fost un om de cultură remarcabil din Transilvania secolului al XIX-lea, dedicat iluminării maselor prin publicistica sa și prin promovarea literaturii alături de marii scriitori ai vremii.
Născut pe 2 mai 1847 în satul Răstolțul Mare, comuna Buciumi, județul Sălaj, ca fiu al protopopului Ion Bădescu, a rămas orfan de timpuriu. A urmat studiile secundare în liceele din Beiuș și Oradea. Primele sale încercări literare au avut loc în perioada în care era elev la Școala Orădeană, unde și-a publicat primele poezii în Pesta și a activat cu pasiune în cadrul „Societății de lectură din Oradea”, remarcându-se ca traducător și autor de poezii originale.
Debutul său literar a fost marcat în mai 1866 prin publicarea poeziei „Adio, către Ardeal” în revista „Familia” a lui Iosif Vulcan. Acest an a fost productiv, avându-și în portofoliu și alte lucrări precum „Sigiliul negru”, „Un suspin în zori” și „Trei buchete”. În perioada 1866-1867, fiind elev în clasa a VIII-a la Blaj, a fost menționat ca membru de onoare al „Societății de lectură orădene” și a obținut bacalaureatul la Beiuș. Aici, l-a întâlnit pe Mihai Eminescu, cu care a dezvoltat o strânsă prietenie până la sfârșitul vieții poetului.
În 1867, a început studiile universitare la Universitatea din Pesta, colaborând la revistele „Familia” și „Concordia” și traducând numeroase lucrări între română și maghiară. În 1868, a publicat primul său volum de poezii, care conținea atât lucrări originale, cât și traduceri, în special din Petöfi. Poeziile sale erau influențate de scriitorii maghiari Petöfi Sándor și Vörösmarty, al căror stil se potrivea idealurilor sale.
În 1869, Bădescu s-a mutat la București pentru a continua studiile în litere și filozofie, colaborând cu publicații precum „Românul”, „Foaia Societății pentru Literatură Română”, „Trompeta Carpaților” și „Timpul”. Din cauza lipsei resurselor materiale, a devenit redactor la „Timpul”, lucrând alături de Eminescu și Caragiale. Ulterior, s-a întors în Transilvania ca trimis al Societății Culturale „Orientul” pentru a culege folclor de la „Românimea de dincoace de Carpați”, publicând unele dintre aceste lucrări în „Convorbiri literare”.
După ce s-a stabilit la Iași în 1870, a lucrat la „Curierul de la Iași” și „Noul Curier Român”, obținând licența în litere și filozofie. A ocupat funcția de profesor la Iași în 1873, iar în 1874 s-a mutat la Viena, întorcându-se în 1878 la București pentru a lucra din nou la „Timpul”, menținând o prietenie strânsă cu Mihai Eminescu.
În 1881, a devenit revizor școlar al județului Neamț, continuând apoi în Botoșani și Dorohoi. Ca gazetar, a publicat „Curierul Botoșanilor”, iar în 1886 și-a fondat propriul ziar, „Curierul Român”, care a avut o apariție de 18 ani (1886-1904). În paginile acestuia, a abordat teme importante ale vremii, incluzând articole culturale și poezii originale. În 20 iunie 1889, a scris un articol dedicat morții lui Mihai Eminescu, evidențiind impactul profund pe care acesta l-a avut asupra sa.
Majoritatea poeziilor sale au un mesaj patriotic, inspirat din evenimentele Războiului pentru Independență, cu lucrări celebre precum „Armatei române”, „Martirilor Independenței” și „Marș regal” (cunoscută și sub numele de „Trompetele răsună”, muzica fiind compusă de G. Musicescu). A fost, de asemenea, preocupat de culegerea folclorului din Bihor și Maramureș.
Începând cu 1901, Bădescu s-a retras din viața publică din cauza sănătății precare. S-a întors la Botoșani, unde a decedat pe 4 octombrie 1904.
(Din articolul „Un remarcabil om de cultură: Scipione Ion Bădescu”, publicat în ziarul „Drum Nou”, aprilie 1957, și alte surse)
