Două eleve ale Colegiului Național „Petru Rareș” din Suceava, Ioana Tofan și Eliza Maria Baluș, s-au întors cu medalii de aur de la Salonul de inventică
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 2, 2024
Două eleve ale Colegiului Național „Petru Rareș” din Suceava, Ioana Tofan și Eliza Maria Baluș, s-au întors cu medalii de aur de la Salonul de inventică din Londra, desfășurat la sfârșitul lunii septembrie. Proiectul lor de cercetare a fost extrem de apreciat, atât de juriu, cât și de ceilalți competitori.

Sursa foto: https://pixabay.com/es/photos/sal%C3%B3n-de-clases-escuela-sillas-8330653/
Sursa foto: https://www.facebook.com/telviziuneaplus/videos/876641997903348?locale=ro_RO
Invenția lor a fost distinsă cu medalii de aur, un premiu special din partea juriului și două distincții oferite de universități din Arabia Saudită și Cambogia. Proiectul celor două tinere se concentrează pe un dispozitiv inovator care produce apă plasmatică, ce poate fi integrat într-un sistem de irigații pentru a spori productivitatea și a stimula creșterea plantelor.
Acest dispozitiv este rezultatul unei cercetări pe care Ioana și Eliza au început-o încă din clasa a noua. De-a lungul timpului, proiectul lor a câștigat premii atât la nivel național, cât și internațional. Măsurătorile și feedback-ul referitoare la apa activată cu plasmă au fost pozitive, motiv pentru care elevele intenționează să obțină un brevet pentru invenția lor.
„Totul a început în clasa a noua, când reprezentanții Băncii de Gene au venit la liceu și ne-au vorbit despre semințele vechi care nu mai germinează și despre posibile soluții de revitalizare a acestora. Astfel, am decis să identificăm o metodă de stimulare a germinației. Am lucrat o perioadă îndelungată în laborator, iar ulterior am dorit să extindem cercetarea la o scară industrială. Scopul nostru a fost să realizăm acest dispozitiv care, atașat la sisteme de irigații, să producă apă plasmatică, crescând astfel productivitatea și sustenabilitatea în agricultură”, au explicat cele două eleve.
Sursa: https://www.facebook.com/telviziuneaplus/videos/876641997903348?locale=ro_RO
Jurnal FM 