Din comunicatul emis aseară de către Prefectura Suceava, reiese că traficul se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, în tot judeţul Suceava
#Postat de admin on decembrie 30, 2019
,,Comunicat
La ora prezentului comunicat ( ora 21.00, n.n ) în județul Suceava se circulă normal, în condiții de iarnă, fiind asigurată în continuare, prezența și intervenția utilajelor de dezăpezire pe căile de comunicații rutiere naționale și județene.
În intervalul pentru care a fost emisă atenționare de intensificări ale vântului (viscol) și precipitații, în special sub formă de zăpadă (cod galben), au fost realizate intervenții pe toate sectoarele de drum predispuse înzăpezirii sau formării poleiului.
Intervențiile utilajelor de deszăpezire au fost dificile din cauza viscolului puternic, fiind înregistrate, în unele zone, mașini care au derapat în șanțul șoselei, dar, fără a se înregistra victime sau pagube însemnate.
Prefectul județului Suceava a fost prezent în teren, împreună cu inspectorul șef al I.S.U Suceava, pentru a verifica modul în care se intervine și măsurile întreprinse pentru deblocarea circulației, convocând pentru ora 14.30 Comitetul pentru Situații de Urgență la sediul ISU Suceava. În cadrul ședinței, prefectul județului Suceava a dispus măsuri suplimentare de monitorizare activă a zonelor cu risc ridicat de înzăpezire și asigurare a traseelor pentru a se putea reloca și mări numărul utilajelor de intervenție în sectoarele vulnerabile, dacă situația impune. La ședința Comitetului pentru Situații de Urgență au fost prezenți șefii secțiilor de drumuri naționale Suceava și Cîmpulung- Moldovenesc, ing. Romeo Caciuc și ing. Liliana Branca, iar din partea drumurilor județene vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, domnul Viorel Seredenciuc și directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Suceava ing. Mihaela Anchidin.
În perioada pentru care a fost emisă atenționarea – 27 decembrie ora 22.00- 29 decembrie ora 20.00, și ulterior extinsă până la orele 22.00- nu au fost semnalate probleme la rețelele de alimentare cu energie electrică și telefonie.
La monitorizarea efectuată la aeroportul Suceava pentru a verifica dacă traficul aerian se desfășoară în condiții normale de iarnă s-a constatat că se lucra cu utilaje pentru operaționalizarea pistei, viteza vântului, în rafală, fiind de 10 m/ secundă. Cursele de Bergamo cu aterizare la ora 19.00, București cu aterizare la ora 19.35 și Londra cu aterizare la ora 20.10 au aterizat normal, fără incidente.
La ora 20.00 se circula normal, în condiții de iarnă, pe toate căile de comunicații rutiere, nemaifiind semnalate cazuri de înzăpezire sau alte evenimente provocate de condițiile meteo nefavorabile.
Secția de Drumuri Naționale Cîmpulung Moldovenesc a intervenit, în toată perioada pentru care a fost emisă avertizare, cu un număr de 33 de utilaje ale prestatorului SC FLORCONSTRUCT SA și 4 utilaje proprii, fiind administrate 150 tone de material antiderapant (sare și nisip în proporții egale) și 850 tone sare.
În zona Suceava pe drumurile naționale s- a intervenit cu un număr de 27 utilaje închiriate de la SC FLORCONSTRUCT SA, 5 utilaje multifuncționale și 2 autofreze proprii ale Secției de Drumuri Naționale Suceava. A fost administrată o cantitate de 1076 tone de antiderapant.
La ora 20.30 în zona Suceava se acționa cu 27 utilaje ale prestatorului FLORCONSTRUCT, 5 utilaje multifuncționale proprii ale secției, 2 ATB-uri dislocate de la SDN Vaslui și 1 utilaj multifuncțional dislocat de la Iași.
S-a actionat si se actioneaza pe toate sectoarele de drum national din administrarea SDN-Suceava: DN29 (Dumbraveni-Suceava), DN2 (Suceava-Vama Siret), DN17 (Paltinoasa-Suceava), DN29A (Suceava-Zvoristea), DN2E (Paltinoasa-Vicovu de Sus), DN2H (Intersectie DN2-Putna), DN17A (Sucevita-Ratos), DN2K (Solca-Milisauti).
Direcția Județeană de Drumuri și Poduri au acționat cu un număr de 29 de utilaje echipate cu lame și sărărițe. În data de 29.12.2019 numărul utilajelor a fost suplimentat cu încă 3 utilaje, fiind utilizată, pe întreaga perioadă a codului galben, o cantitate de 598,5 tone material antiderapant. O situație deosebită a fost înregistrată pe DJ 291 A Frătăuții Noi- Mușenița unde a existat pericolul închiderii circulației din cauza nămeților foarte mari formați datorită viscolului. În această zonă se acționează și la această oră cu o wollă și un buldoexcavator.
În cursul serii a mai fost condusă la unitatea de primiri urgențe o persoană fără adăpost, care, aflată în stare avansată de ebrietate, a căzut pe trotuar în zona pieței Burdujeni, existând riscul de a face hipotermie. Cazul a fost semnalat de cetățenii aflați în zonă, fapt ce a permis intervenția imediată și transportul la unitatea de primiri urgențe.
Monitorizarea situației continuă și la această oră, fiind asigurată prezența utilajelor, a pompierilor militari și a echipajelor de poliție pentru a preveni eventuale situații de urgență provocate de condițiile meteo nefavorabile.”
INSTITUŢIA PREFECTURII
The post Din comunicatul emis aseară de către Prefectura Suceava, reiese că traficul se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, în tot judeţul Suceava appeared first on JurnaldeRadauti.ro.
Jurnal FM 