Eugen Jebeleanu, poet, publicist și traducător român, membru al Academiei Române

Eugen Jebeleanu (n. 24 aprilie 1911, Câmpina, Prahova, România – d. 21 august 1991, București, România) a fost un poet, publicist și traducător român, membru al Academiei Române (din 1974) și membru al Partidului Comunist Român. Și-a petrecut copilăria în localitatea natală, iar în 1918 s-a mutat la Brașov, la bunica dinspre tată.

A absolvit școala primară în 1922 la Brașov, iar din toamna aceluiași an și-a început studiile secundare la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. Debutul său literar a avut loc încă din anii liceului, în 1927, în revista „Viața literară”, condusă de I. Valerian.

Sursa foto: www.comunismulinromania.ro

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Jebeleanu#/media/Fi%C8%99ier:Eugen_Jebeleanu.jpg

A continuat să colaboreze (din 1928) la celebra revistă argheziană „Bilete de papagal”. Acesta a fost începutul unui lung șir de colaborări cu numeroase ziare și reviste. Anul 1928 a marcat și debutul său editorial cu placheta Schituri cu soare. Tot atunci, la Brașov, a fondat revista „Pe drumuri noi”, unde au colaborat atât scriitori români, cât și scriitori de naționalitate germană și maghiară.

După terminarea liceului, poetul s-a înscris la Facultatea de Drept din București, continuând să desfășoare o activitate literară și publicistică bogată. A lucrat ca corector, critic de carte și traducător, o pasiune care l-a însoțit întreaga viață. Numele său a apărut în reviste precum „Tiparnița literară”, „Caiete literare”, „Contimporanul”, „România literară”, „Azi”, „Zodiac”, „Reporter”, „Abecedar”. Din 1932, a devenit membru al Societății Scriitorilor Români, iar în 1934 a primit Premiul Fundațiilor Regale pentru volumul în manuscris Inimi sub săbii – volum care a fost publicat în același an și a fost elogiat de presa de specialitate.

A publicat articole și poezii în ziare precum „Adevărul”, „Dimineața”, „Cuvântul liber” și a lucrat o perioadă la revista „România literară”, condusă de Cezar Petrescu (1939), iar ulterior în cadrul Direcției Presei, până în 1945. A continuat să publice poezie și traduceri. În 1955, a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

Anul 1956 a fost unul semnificativ pentru destinul poetului. A călătorit în Japonia, unde a fost profund marcat de urmările cataclismului atomic de la Hiroshima. Aceste impresii unice s-au concretizat în poemul Surâsul Hiroshimei, publicat în 1958, cu ilustrațiile Floricăi Jebeleanu-Cordescu. Poemul a avut un mare succes internațional.

În 1967, a publicat volumul Elegie pentru floarea secerată, un omagiu adus soției sale, a cărei pierdere l-a marcat profund. În 1971, a primit la Catania Premiul „Etna-Taormina”, în 1973 a fost distins cu Premiul „Gottfried von Herder” al Universității din Viena, iar din 1974 a devenit membru titular al Academiei Române. Eugen Jebeleanu a murit pe 22 august 1991.

Dacă poezia sa de început se află sub semnul căutării propriei voci lirice și, pentru un timp, plătește tribut unei mode impuse extra-literar în epocă, adevărata sa vocație poetul și-a găsit-o începând cu poemul Surâsul Hiroshimei, care i-a adus și consacrarea internațională. În acest poem, Eugen Jebeleanu se dovedește a fi, în primul rând, o conștiință poetică, impunând un puternic mesaj liric de esență umanistă. Condiția umană devine filonul central al creației sale în această etapă.

Prin volumele sale următoare, poetul reușește să re-liricizeze parabola, dând versului său „transparență, sugestie, metaforă relevantă, cu sarcini emoționale, repetiția cu rosturi funcționale, concizie, interogație cu ecouri infinite, zbor în fantastic, ancorare într-un sentimentalism transcendentalizant” (Aurel Martin). Hanibal, creație remarcabilă a autorului, rămâne o meditație profundă asupra vieții și morții, asupra condiției umane și a timpului – o carte politică, un mesaj bărbătesc adresat umanității. În poemele senectuții, din care face parte și Arma secretă (1980), poetul, după cum afirmă criticul literar Alex. Ștefănescu, „ne comunică o învățătură unică, autentificată prin experiență și suferință”. Eugen Jebeleanu rămâne o conștiință poetică exemplară.

Volume de versuri:

• Schituri cu soare, Brașov, 1929;
• Inimi sub săbii, București, F.P.L.A., 1934;
• Ceea ce nu se uită, București, F.P.L.A., 1945;
• Poeme de pace și luptă, București, E.S.P.L.A., 1950;
• Cântecele pădurii tinere, București, Editura Tineretului, 1953;
• Surâsul Hiroshimei, București, Editura Tineretului, 1958;
• Oratoriul eliberării, București, E.S.P.L.A., 1959;
• Cântece împotriva morții, București, Editura Tineretului, 1963;
• Poeme, 1944-1964, Versuri alese, București, E.P.L., 1964;
• Elegie pentru floarea secerată, București, Editura Tineretului, 1967;
• Hanibal, București, Editura Cartea Românească, 1972;
• Surâsul Hiroshimei și alte versuri, București, Editura Minerva, 1973 (colecția B.P.T.);
• Harfa și minotaurul, București, Editura Albatros, 1977 (colecția Lyceum);
• Arma secretă, București, Editura Cartea Românească, 1980;
• Poezii, ediție selectivă, București, Editura Cartea Românească, 1989.

Poemul Surâsul Hiroshimei. Corul copiilor uciși a apărut în volumul menționat, București, Editura Tineretului, 1958. Cosimino a fost inclus în volumul Cântece împotriva morții, București, Editura Tineretului, 1963. Ușa a fost publicată în volumul Elegie pentru o floare secerată, București, Editura Tineretului, 1967. Privighetorile a apărut în volumul Hanibal, București, Editura Cartea Românească, 1972. Hanibal a fost publicat în volumul cu același nume, București, Editura Cartea Românească, 1972.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/biografie-223/