Jurnal FM 
Emil Marinescu, tenor român
#Postat de Carmen Vintu on august 8, 2025
Emil Marinescu (n. 8 august 1897, București – d. 1986, București) a fost un tenor român, solist al Operei Române din București.
Emil Marinescu s-a născut pe 8 august 1897 în București, fiind fiul lui Iancu Marinescu, fost secretar al Școalei de poduri și șosele, ulterior Institutul Politehnic din București.
În timpul Primului Război Mondial, se refugiază în Iași, Moldova, unde participă la spectacole de operă conduse de dirijorul Umberto Pessione și își formează legături de prietenie în lumea artistică.
După război, se înscrie la Conservatorul de Muzică din București, fiind admis după o audiție în fața vestitului cântăreț Dimitrie Popovici-Bayreuth, directorul Conservatorului la acel timp. Marinescu a cântat aria lui Enzo din opera Gioconda de Amilcare Ponchielli.
Ca student, debutează în octombrie 1919 în Compania Leonard în rolul lui Zeforis din opera De-aș fi rege de Adolphe Adam, câștigând simpatia publicului.
În 1921, este angajat ca solist la Opera din Cluj, unde debutează în rolul lui Faust din opera cu același nume de Charles Gounod. Marinescu pleacă ulterior la Viena, unde primește primul angajament în 1922 la Volksoper, în rolul lui Turiddu din opera Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni.
Întors în țară, participă la un turneu obositor cu Compania Leonard, interpretând rolurile principale din operele Tosca și Boema de Giacomo Puccini, Traviata și Rigoletto de Giuseppe Verdi.
În 1927, este angajat ca prim-solist al Operei Române din București. Între stagiunile 1928-1937, interpretează rolurile principale din operele Aida de Verdi, Dama de pică de Piotr Ceaikovski, Liliacul de Johann Strauss, Tannhäuser și Lohengrin de Richard Wagner.
În 1937, cântă în rolul lui Radames din opera Aida de Verdi alături de celebra soprană Maria Caniglia, venită în turneu la București. La îndemnul acesteia, pleacă în Italia unde primește câteva angajamente temporare, culminând în ianuarie 1940 cu un contract la renumitul teatru Regio di Parma, interpretând roluri din Forța destinului, Aida și Otello de Verdi. Urmează spectacole la Opera din San Remo și teatrul Fenice din Veneția.
În 1941, se întoarce la București, unde este reangajat ca prim-solist de noul director al Operei Române, Alexandru Zirra. Aici cântă în rolul lui Don José din opera Carmen de Georges Bizet, având-o ca parteneră pe mezzo-soprana Maria Moreanu. Cei doi vor rămâne parteneri până la sfârșitul vieții.
Anii următori sunt marcați de spectacole la operă și turnee, în condițiile vitrege ale războiului. Pe 16 octombrie 1945, are loc un spectacol extraordinar de gală al Operei Române pentru sărbătorirea a 25 de ani de activitate artistică a tenorului Emil Marinescu, unde interpretează rolul lui Otello din opera lui Verdi. Schimbările politice îi afectează cariera, iar pe 5 mai 1947 este pensionat înainte de a împlini 50 de ani. Reușește să părăsească țara, dar Maria Moreanu trebuie să rămână, fiind separați timp de 10 ani.
Emil Marinescu își continuă cariera în orașele și teatrele de operă ale Europei, obținând succese triumfale la Viena, Milano, Roma, Zürich, Atena, Barcelona, Bruxelles, Marsilia, Bologna și altele.
Din toamna anului 1957, se află din nou în București și începe o nouă etapă în viața sa, aceea de profesor de canto, împreună cu Maria Moreanu. Printre elevii săi se numără Magda Ianculescu, Ion Piso, Ludovic Spiess, Mircea Lazăr, Ionel Voineag.
În 1973, participă ca membru al juriului la al IX-lea Concurs Internațional de Canto din Montreal, Canada, unde basul român Emil Crăsnaru câștigă primul premiu de onoare.
Spre sfârșitul vieții, publică două volume de amintiri: Amintiri (1973) și Portrete și siluete din lumea operei (1983).
Cariera artistică a lui Emil Marinescu, cu un registru vocal întins de la tonalitățile dramatice la cele ale unui tenor liric, reflectă o dorință nesatisfăcută de a căuta mereu un public nou. Alături de Dimitrie Onofrei și Traian Grozăvescu, a fost unul dintre cei mai mari tenori români.
„Idealul unui artist se recunoaște numaidecât în timbrul vocii sale și în pasiunea temperamentului” (Emil Marinescu).
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Marinescu
