Current track

Title

Artist


Conferință online pe tema promovării sănătăţii mintale în școală, la Universitatea Suceava

#Postat de on septembrie 24, 2020

Reprezentanții Facultății de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”, în colaborare cu conducerea Inspectoratului Școlar Suceava, vor organiza o conferință online cu tema „Promovarea sănătății mintale în școală” în cursul zilei de miercuri, 30 septembrie, în intervalul orar 15.00–19.00. Conferința se adresează cadrelor didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal, consilierilor școlari, părinților, precum și managerilor instituțiilor educaționale și specialiștilor implicați în elaborarea politicilor educaționale.

Conferința se desfășoară în cadrul proiectului european Promehs – Promoting Mental Health at School, un proiect Erasmus + KA3, care își propune să dezvolte politici educaționale prin care educația pentru sănătatea mintală să fie facilitată în școlile din țările Uniunii Europene. Proiectul Promehs este cofinanțat de Comisia Europeană (2019-2022) și se derulează sub coordonarea unei echipe de cercetători de la Universitatea Bicocca din Milano, fiind conceput pentru a dezvolta, implementa și evalua un curriculum de promovare a sănătății mintale pentru grădinițe, școli primare, gimnaziale și licee, oferind, în același timp, o instruire de înaltă calitate personalului didactic. Participanții la proiect sunt universități și autorități publice din șapte țări europene, precum România, Italia, Croația, Grecia, Letonia, Malta și Portugalia.

În cadrul conferinței din 30 septembrie participanții vor afla detalii despre proiectul Promehs, coordonat în România de conf. univ. dr. Aurora-Adina Colomeischi, decan al Facultății de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, și vor avea oportunitatea să cunoască materialele elaborate în cadrul proiectului pentru elevi, părinți și profesori.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *