Gheorghe Adamescu, istoric literar marcant al României

Gheorghe Adamescu, născut pe 23 iulie 1869 la București și decedat pe 4 aprilie 1942 în același oraș, a fost un istoric literar marcant al României. A primit titlul de membru corespondent al Academiei Române în 1921, remarcându-se și ca bibliograf, profesor de limba română și latină și autor a numeroase manuale de literatură apreciate în perioada interbelică.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Adamescu#/media/Fi%C8%99ier:Gheorghe_Adamescu.jpg

Provenind dintr-o familie modestă, Gheorghe Adamescu a beneficiat de o educație de excepție. A urmat cursurile Liceului „Sfântul Sava” din București, unde a excelat, continuând apoi cu Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București. Dorind să-și aprofundeze cunoștințele, a efectuat specializări la Geneva și Paris (École des Hautes Études, École de Chartres).

După o perioadă de predare la Școala Gimnazială din Galați (1891-1894), Gheorghe Adamescu a activat în București, la Liceul „Gheorghe Lazăr” și Liceul „Sfântul Sava”. A ocupat funcții importante în domeniul educațional, fiind Inspector general în învățământul primar și normal, secretar general în Ministerul Instrucțiunii Publice (1901-1904), secretar al Asociației Corpului Didactic și subdirector la Institutul de Literatură și Bibliografie.

Gheorghe Adamescu a lăsat o moștenire bogată prin lucrările sale de critică literară și bibliografie. Printre operele sale de referință se numără:

• Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească“. Partea II: Dicționarul geografic și istoric universal (1931)
• Noțiuni de istoria limbii și literaturii românești (1894)
• Istoria literaturii române pentru școalele normale de învățători și învățătoare (1910)
• Contribuțiune la bibliografia românească (I-III, 1921-1928).

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Adamescu