În Rădăuți s-a deschis o piață volantă unde se vând doar legume ale producătorilor autohtoni
#Postat de Carmen Vintu on iulie 17, 2024
În municipiul Rădăuți a fost deschisă o piață volantă pentru producătorii autohtoni, care va funcționa în două locații din acest municipiu. Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a spus că este pentru al treilea an consecutiv când această piață volantă funcționează în acest municipiu pe perioada verii. „Piața volantă din Rădăuți va funcționa după un program nou datorat căldurilor de afară. Astfel, în zilele de luni și marți piața va fi deschisă între orele 15:00 și 20:00 în zona Călărași, la fântâna arteziană, și miercuri și joi, în același interval orar, în zona Hurmuzachi, tot la fântâna arteziană”, a spus primarul Bogdan Loghin. În piața volantă de la Rădăuți își vând legumele producătorii din acest municipiu, dar și cei din localități învecinate.

Mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei Rădăuți este: „Dragi rădăuțeni,
Avem din nou piață volantă în Rădăuți, cu un program nou datorat căldurilor de afară: luni și marți în intervalul 15:00 – 20:00 în zona Călărași (fântâna arteziana) și miercuri și joi, în același interval orar, în zona Hurmuzachi (fântâna arteziană).
Dorim să mulțumim Direcției Agrigole Suceava, care, prin dna. director Claudia Gogu, a sprijinit acest proiect atât de necesar pentru comunitatea noastră.”
Jurnal FM 