Current track

Title

Artist


Polițiștii din Suceava au eliberat ordin de protecție provizoriu pentru o femeie amenințată de fostul soț

#Postat de on mai 12, 2024

La data de 11 mai 2024, o femeie de 48 de ani din satul Fântânele, comuna Fântânele, a solicitat ajutorul poliției prin 112, după ce fostul soț a făcut scandal și a distrus bunuri.

Femeia locuiește împreună cu fosta sa soacră în vârstă de 90 de ani.

Fostul soț, împreună cu fiul său de 26 de ani și concubina acestuia, s-au deplasat la locuință pentru a efectua lucrări la un puț din curte, bun comun cu apelanta, partajul nefiind efectuat în urma divorțului.

Polițiștii din Suceava au eliberat ordin de protecție provizoriu pentru o femeie amenințată de fostul soț

Polițiștii din Suceava au eliberat ordin de protecție provizoriu pentru o femeie amenințată de fostul soț

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/stop-fric%C4%83-1131142/

În timpul lucrărilor, fostul soț și fiul au scăpat un ansamblu de țevi în geamul camerei în care locuiește femeia, provocând pagube.

Incidentul a degenerat într-un scandal, motiv pentru care femeia a apelat la poliție.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „distrugere” și i-au sancționat contravențional pe cei implicați.

De asemenea, au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, în temeiul art. 22 1 din legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, după ce au constatat că există un risc iminent pentru viața și integritatea femeii.

Polițiștii reamintesc că pot emite ordine de protecție provizorii în cazuri de violență domestică, pe baza unui formular de evaluare a riscului.

Ordinul de protecție provizoriu are rolul de a proteja victima de agresor și de a diminua riscul de a fi victima unor acte de violență.

Siguranța în familie și prevenirea violenței domestice sunt priorități ale polițiștilor suceveni.

Cetățenii sunt rugați să sesizeze cazurile de violență domestică prin 112 sau la sediul unităților de poliție.

IPJ Suceava a transmis: „Ordin provizoriu de protecție emis de către polițiști

 La data de 11.05.2024, în jurul orei 16:00, Secţia 2 Poliţie Rurală Ipoteşti a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie de 48 ani, din sat Fântânele, comuna Fântânele, despre faptul că fostul soț face scandal și distruge bunuri.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că apelanta locuiește în sat/comuna Fântânele, împreună cu fosta sa soacră în vârstă de 90 ani. La 11.05.2024, în jurul orei 16.00, fostul soț împreună cu fiul său de 26 ani și concubina acestuia din urmă, s-au deplasat la locuință în vederea efectuării unor lucrări la un puț din curtea locuinței, care este bun comun cu alapelantei, partajul nefiind efectuat în urma divorțului.

La un moment dat, fostul soț și fiul acestuia au scăpat un ansamblu de țevi în geamul camerei în care locuieșteapelanta, pe care l-au spart, motiv pentru care a izbucnit un scandal, aceasta din urmă apelând SNUAU 112 sesizând cele întâmplate.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „distrugere”.

Totodată, persoanele implicate au fost sancționate contravențional conform Legii 61/1991R.

În urma completării formularelor de evaluare a riscului pentru femeia de 48 ani, a reieșit risc iminent, în temeiul art. 22 1 din legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice s-a emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile.

Polițiștii reamintesc că poliţiştii care intervin la  cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.

Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.

Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.

În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.

Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.

Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.

Siguranța în familie și prevenirea violenței domestice sunt priorități ale polițiștilor suceveni în anul 2024. Sesizați cazurile de violență domestică – Oprește Violența din casa ta!”


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *