Poliția Comănești va primi cetățenii într-un sediu modern
#Postat de Florin Craciun on mai 11, 2024
Poliția Orașului Comănești va primi cetățenii într-un sediu modern. Pe perioada implementării proiectului de renovare, Poliția Orașului Comănești se va muta într-o locație pusă la dispoziție cu titlu gratuit de către Primăria Orașului Comănești. Renovarea energetică a clădirii cu destinaţia de sediu Poliţia Oraşului Comăneşti, se realizează în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, informează IPJ Bacău.

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a parcurs continuu momente de modernizare și reorganizare. Astfel, la data de 21 martie 2023 a fost semnat contractul de finanțare al proiectului cu titlul „Renovarea energetică a clădirii cu destinaţia de sediu Poliţia Oraşului Comăneşti”, în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
În prezent, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, prin structurile specializate, se află în faza desfășurării de activități specifice achiziției serviciilor de execuție lucrări a obiectivului propus spre renovare, anunțul fiind publicat în SEAP.
După încheierea contractului cu operatorul economic declarat câștigător, Poliția Orașului Comănești se va muta, pe perioada implementării proiectului, într-o locație pusă la dispoziție cu titlu gratuit de către Primăria Orașului Comănești situată pe str. Liceului nr. 4, respectiv sediul Asociației “Robert Cole” Zăvoi.
Realizarea investiției preconizate urmărește îndeplinirea standardelor și cerințelor Uniunii Europene, coroborat cu necesitatea mondială de a reduce consumurile de energii convenționale, reducerea consumului de energie și al emisiilor de dioxid de carbon, reducerea cheltuielilor cu utilitățile și implicit protejarea mediului înconjurător.
Coordonate de contact:
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău
Municipiul Bacău, strada Alexei Tolstoi, nr. 2, județul Bacău, cod poștal 600093,
Telefon: 0234/202.000, Fax: 0234/202.046, e-mail: cabinet@bc.politiaromana.ro
Precizăm că data limită de depunere a ofertelor este 23.05.2024.
Jurnal FM 