Current track

Title

Artist


„Roata Istoriei” – o scurtă retrospectivă istorică cu evenimente petrecute de-a lungul timpului în săptămâna 22 la 28 aprilie…
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on aprilie 27, 2024

Motto: „Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi.”– Miron Costin, cronicar

Stimați amici, astăzi voi continua obiceiul de fiecare sâmbătă, de trecere în revistă a câtorva evenimente din istoria mai îndepărtată ori mai apropiată a spațiului românesc și a celui universal, evenimente care s-au petrecut sub semnul calendaristic al zilelor fiecărei săptămâni când acestea apar în Jurnal FM. Unii dintre onorabilii cititori ai rândurilor de față mi-au reproșat că inserez prea multe evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului. Sincer, eu nu am ce face dacă istoria-i așa de plină de evenimente încât eu prezint aici doar o câtime cât o clipire de ochi la scara istoriei! Am să-ncerc în această săptămână să fiu mai laconic și să prezint doar câteva evenimente pentru fiecare zi, să vedem cum iese! Pentru început, vom vedea ce s-a întâmplat în 22 aprilie. Aceasta este „Ziua Planetei Pământ” (prima oară a fost sărbătorită în SUA, în anul 1970, la ideea senatorului american Gaylord Nelson, când peste 20 de milioane de americani s-au adunat sub steagul Mamei Natura); se marchează ca o acţiune internaţională din anul 1990, datorită eforturilor depuse de activistul Denis Hayes, cu scopul de a uni locuitorii Planetei în lupta pentru apărarea mediului înconjurător. Ca o subliniere a importanţei pe care trebuie să o acordăm planetei noastre, tot în această zi este şi „Ziua internaţională a Mamei-Pământ”, marcată de către toate statele membre ale Naţiunilor Unite, fiind o iniţiativă ONU concretizată prin Rezoluţia 63/278, în 2009. „Mama-Pământ” este un concept antic comun în mai multe limbi şi culturi, recunoscând legătura noastră cu planeta care ne susţine şi ne hrăneşte. În 1370, avea loc punerea pietrei de temelie a fortăreţei Bastilia. Bastilia, cu numele complet Bastille Saint-Antoine a fost o fortăreaţă construită în Paris, pe locul unde în prezent se află piaţa Place de la Bastille.A fost construită în timpul domniei lui Carol al V-lea cel Înţelept (1364-1380), între 1370 şi 1383, de Hugues Aubriot, după modelul curent în epocă, cu patru turnuri.În 1529,  Spania şi Portugalia încheie un tratat la Zaragoza, prin care îşi împărţeau coloniile din emisfera estică. În1724, s-a născut filosoful Immanuel Kant, întemeietorul filosofiei clasice germane (m. 1804).În1780, s-a născut episcopul greco-catolic Ioan Lemeni; a sprijinit dezvoltarea învăţământului în Transilvania; în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 a prezidat, alături de Andrei Şaguna, Adunarea Naţională de la Blaj (din 3/15-5/17.V.1848), în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluţiei române, intitulat „Petiţiunea Naţională” (m. 1861).În 1850, s-a născut Veronica Micle, poetă şi prozatoare (o mare dragoste o va lega până la moarte de poetul Mihai Eminescu) (m. 1889).În1867, 22.IV / 4.V, a fost promulgată prima lege monetară a României (Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale), prin care se adoptau ca unitate monetară naţională „leul” (marcat cu valoarea şi armele/stemele ţării, fără vreun semn distinctiv al puterii suzerane, cum prevedea firmanul din 11/23.X.1866), cu 100 de bani, precum şi sistemul monetar zecimal al Uniunii Monetare Latine, bazat pe bimetalism – aur şi argint (Legea a intrat în vigoare la 1/13.I.1868). La 3.V.1997, cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înfiinţarea sistemului monetar modern al leului, a fost inaugurat Muzeul Băncii Naţionale a României.În 1894, s-a născut Camil Petrescu, scriitor român, romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist şi poet.În 1897, a murit Ion Ghica, prozator, economist (primul profesor român de economie politică; a predat cursuri la Academia Mihăileană din Iaşi în perioada 1841-1843 şi a publicat „Convorbiri economice”/1865-1875), om politic (participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească, militant pentru Unirea Principatelor; de mai multe ori ministru şi prim-ministru); preşedinte al Societăţii Academice Române şi al Academiei Române în mai multe rânduri (n. 1816). În 1899, a murit medicul George Assaky; a fost unul dintre primii chirurgi români care au introdus principii moderne de asepsie şi antisepsie; unul dintre precursorii neurochirurgiei moderne; membru corespondent al Academiei Române din 1890 (n. 1855). Unele surse menţionează ca dată a morţii 29 aprilie 1899.În 1904, s-a născut fizicianul american Robert Julius Oppenheimer; lucrări originale privind mecanica cuantică, fizica nucleului atomic, fizica razelor cosmice, stelele neutronice; director (din 1942) al Centrului de cercetări nucleare de la Los Alamos, a condus (1943-1945) lucrările pentru construirea primei bombe atomice; s-a pronunţat împotriva folosirii bombei cu hidrogen (m. 1967).În 1914, s-a născut filosoful Constantin I. Gulian; studii de etică, teoria culturii, antropologie filosofică, istoria filosofiei universale şi româneşti; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 2011).De-a lungul anilor, a fost profesor invitat la universităţile din Bruxelles, Heidelberg, Moscova, Paris, St. Petersburg şi Varşovia. În paralel cu activitatea de la catedră, acad. Constantin Ionescu Gulian s-a impus şi printr-o intensă activitate de cercetare, ale cărei rezultate se regăsesc într-un număr impresionat de lucrări dintre care amintim doar: „Introducere în etica nouă”, „Introducere în sociologia culturii”, „Gândirea social-politică a lui N. Bălcescu”, „Goethe şi problemele filosofiei”, „Metodă şi sistem la Hegel” (apărută şi la Moscova, Paris, New Mexico, Varşovia, Sapporo), „Sensul vieţii în folclorul românesc”, „Problematice omului. Eseu de antropologie istorică”; „Existenţialism şi axiologie”, „Hegel ou la philosophie de la crise”, „Antropologie filosofică” (apărută la şi Paris, Barcelona, Porto, Rio de Janeiro, Berlin, Tokio), „Introducere în istoria filosofiei moderne”, „Lumea culturii primitive”, „Hegel. Tânărul Nietsche. Mircea Eliade”, „Istoria religiilor în lumina filosofiei”.În 1915, la această dată a avut loc primul atac cu gaze asfixiante, folosite de germani pe frontul din Flandra, în timpul Primului Război Mondial (în 1917, în jurul localităţii belgiene Ypres, vor fi utilizate pentru prima oară gazele toxice, iperita luându-şi numele de la acest oraş; la 13.I.1993, la Paris se va semna „Convenţia cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării şi utilizării armamentului chimic şi lichidarea acestuia”, intrată în vigoare la 29.IV.1997).În1924: S-a născut Ion Lucian, actor, regizor de teatru şi scenarist; este creatorul teatrelor de copii „Ion Creangă” şi „Excelsior”, societar de onoare al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti (m. 2012). În1965, a murit Petre Antonescu, arhitect, pedagog, planificator urban, restaurator de monumente istorice; a proiectat, printre altele, unul dintre pavilioanele României la Expoziţia Internaţională de la Paris, Palatul Kretzulescu din Bucureşti (astăzi sediul CEPES – Centrul European pentru Învăţământ Superior al UNESCO), fosta clădire a Primăriei Municipiului Bucureşti, Arcul de Triumf; membru titular al Academiei Române din 1945 (n. 1873).În 1968, 22-25, a avut loc plenara CC al PCR care a dezbătut raportul comisiei însărcinate cu cercetarea represiunilor anterioare din partid şi din stat; a fost condamnat rolul jucat în aceste represiuni de Ghe. Gheorghiu-Dej şi de Alexandru Drăghici, fostul ministru de interne, şi s-a hotărât reabilitarea unor victime; privită din perspectiva istoriei, plenara a însemnat, în lupta pentru putere, o victorie categorică a lui Nicolae Ceauşescu asupra întregii conduceri anterioare a partidului; plenara nu a luat însă în discuţie procesele, cu peste o sută de mii de deţinuţi politici, din perioada 1947-1964; singura excepţie a fost „procesul de la Canal” (1952), condamnaţii fiind reabilitaţi; ulterior s-a constatat că întregul „proces de la Canal” fusese supervizat de Gheorghe Gheorghiu-Dej. În 1978, a murit Nicolae Gheorghe Caranfil, inginer şi om politic (ministru al aerului şi marinei între anii 1936 şi 1937); a fost preocupat de asanarea bălţilor din jurul Capitalei şi de realizarea unui proiect de transformare a lor într-o salbă de lacuri; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (n. 1893).În 1986, a murit (la Chicago, SUA) Mircea Eliade, istoric al religiilor, filosof, prozator şi eseist, personalitate marcantă a culturii mondiale; membru post-mortem al Academiei Române (1990); Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, cetăţean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor (n. 1907).În 1990, după un miting electoral al PNŢCD (înaintea alegerilor generale din 20 mai), o parte dintre manifestanţi se baricadează în Piaţa Universităţii din Bucureşti (unul dintre locurile-simbol ale Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989), blocând (până la 13 iunie) circulaţia pe cele două artere principale ce străbat zona centrală a Capitalei; revendicările demonstranţilor se regăsesc într-o Declaraţie (publicată pe 26 aprilie), în care, între altele, figurează punctul 8 al Proclamaţiei de le Timişoara; această acţiune social-politică a căpătat denumirea de „fenomenul Piaţa Universităţii”.În 2017, a murit alpinista Dor Geta Popescu, deţinătoarea mai multor recorduri mondiale (8) şi europene (n. 2003).

Ziua de marți ne spune ce s-a întâmplat în 23 aprilie…Aceasta este ziua de prăznuire a Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă (Calendarul Creştin-Ortodox); Sf. Mare Mucenic Gheorghe (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică); Sf. Gheorghe, martir (Calendarul Romano-Catolic). Aceasta este „Ziua Forţelor Terestre ale Armatei României”, zi marcată în ziua patronului spiritual al acestora – Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Totodată, această zi este  „Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor”; instituită de UNESCO pe baza unei Rezoluţii din 1995.Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor comemorează moartea, în aceeaşi zi, a aceluiaşi an (23 aprilie 1616), a trei mari scriitori ai lumii: unul britanic, William Shakespeare, unul spaniol, Miguel de Cervantes, şi Inca Garcilaso de la Vega, scriitor peruan de origine spaniolă, precum şi a altor scriitori: poetul englez William Wordsworth (1850), scriitorul francez Jules Barbey d’Aurevilly (1889) si poetul englez Rupert Brooke (1915). De asemenea, 23 aprilie este ziua de naştere a multor oameni care au slujit peniţa, cum ar fi Maurice Druon, K.Laxness, Vladimir Nabokov, Josep Pla şi Manuel Mejía Vallejo.coroborat cu această zi este și„Ziua Bibliotecarului din România”, marcată pe baza Hotărârii de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005. nu în ultimul zi, aceasta este și „Ziua feroviarilor” (instituită prin H.G. 815/1994 şi modificată printr-o hotărâre a Guvernului din 15.IV.1999), sărbătorită de Sf. Mare Mucenic Gheorghe (Monitorul Oficial 13/19.IV.1999). Este noua denumire, începând din anul 1999, a fostei „Zile a ceferiştilor”, care era marcată la 16 februarie. În 1400, Alexandru cel Bun urcă, cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân (domnul Ţării Româneşti), pe tronul Moldovei; domnia acestuia este una dintre cele mai lungi din istoria ţării (până în ianuarie 1432); pe plan intern s-a îngrijit de dezvoltarea Moldovei (organizarea instituţională, intensificarea comerţului, recunoaşterea Mitropoliei moldovene de către Patriarhia de la Constantinopol); pe plan extern a respins primul atac al turcilor asupra Moldovei (1420). În1564, la această dată, este celebrată în mod tradiţional ziua de naştere a dramaturgului şi poetului englez William Shakespeare (m. 23.04.1616). În 1616, a murit scriitorul spaniol Miguel de Cervantes Saavedra. Miguel de Cervantes Saavedra (n. 29 septembrie 1547, Alcalá de Henares – d. Madrid) a fost un romancier, poet şi dramaturg spaniol. E considerat simbolul literaturii spaniole, cunoscut în primul rând ca autorul romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha” („hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi) pe care mulţi critici literari l-au considerat primul roman modern şi una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit „Principele ingeniozităţii”.Don Quijote de la Mancha este capodopera literaturii spaniole. Prima parte a apărut în 1605 şi s-a bucurat de un mare succes din partea publicului. În curând s-a tradus în principalele limbi europene şi în prezent este una din operele cu cele mai multe traduceri din lume.La început, intenţia lui Cervantes a fost de a combate popularitatea atinsă de cărţile cavalereşti, satirizându-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha care pierduse contactul cu lumea reală datorită lecturilor sale, crezându-se un cavaler în căutare de aventuri. Pentru Cervantes, stilul romanelor cavalereşti era deplorabil, iar istoriile povestite absurde. Cu toate acestea, pe măsură ce opera avansa, Cervantes a trecut de la scopul său iniţial la scopul de a reflecta societatea din timpul său şi a medita asupra comportamentului uman. Ca şi în „El licenciado Vidriera”, personajul principal, considerat de ceilalţi nebun, se dovedeşte a fi mai aproape de adevăr, datorită nobleţei gândirii şi acţiunilor sale, decât persoanele considerate „normale”. În1851, a murit Constantin Daniel Rosenthal, pictor şi revoluţionar român. Constantin Daniel Rosenthal, (n. 1820) pictor şi revoluţionar român de etnie evreiască, născut la Budapesta într-o familie de negustori.A absolvit Academia de bele-arte din Viena. Se împrieteneşte cu Ion Negulici, cu Constantin A. Rosetti şi cu alţi tineri din generaţia paşoptistă.În 1842 se stabileşte la Bucureşti, graţie pictorului Ioan D. Negulici ca trimis al masoneriei, pentru a sprijini mişcarea de trezire naţională care a generat revoluţiile de la 1848. A fost membru al societăţii secrete Frăţia, din cercul lui C. A. Rosetti, împreună cu care a plecat în emigraţie după înfrângerea revoluţiei de la 1848, spre a reveni mai apoi la Pesta. În anul 1845, este iniţiat, în Franţa, în Loja Trandafirul Perfectei Tăceri, apoi în 1846 a fost ales Maestru de Ceremonii, iar în 1847 a primit gradul de Maestru în aceeaşi lojă din capitala Franţei.Studiază şi pictează la Paris şi Londra în anii 1845-48, în condiţii materiale dificile. Aici, devine membru al Societăţii studenţilor români din Paris. A trecut la creştinism în 1847 şi şi-a luat prenumele Constantin.În 1848 revine la Bucureşti şi participă activ la revoluţia română din 1848, pentru care guvernul revoluţionar îi acordă naturalizarea. Merge şi el un timp la Paris, dar trăieşte în exil în Elveţia şi la Graz. Apoi, pleacă spre Ardeal cu o misiune din partea comitetului revoluţionar român de la Paris.Este arestat la Budapesta, având asupra lui materiale revoluţionare. Moare în noaptea de 22 spre 23 aprilie 1851, în urma torturilor suferite în închisoare, fără să-şi fi trădat prietenii şi tovarăşii de luptă. În 1874, s-a născut, la Maddalone, Italia, Alfonso Castaldi (m.1942), compozitor şi pedagog român de origine italiană. A luat parte la fondarea Societăţii Compozitorilor Români (1920).A lucrat ca profesor la Conservatorul din Bucureşti.A compus muzică de teatru, piese vocal-simfonice, muzică de cameră, piese corale şi vocale.  impus poemul simfonic în muzica românească. În 1875, s-a născut, la Roşia, jud. Bihor, Gheorghe Ciuhandru (m.1947), preot publicist român. Membru de onoare al Academiei Române.A militat pentru apărarea şcolilor confesionale româneşti din eparhia Aradului împotriva tendinţelor de maghiarizare. A lăsat numeroase lucrări de teologie şi istorie. În 1880, a fost înfiinţată Direcţia Princiară a Căilor Ferate din România, prima formă de administraţie feroviară de stat sub emblema „CFR”. Primul conducător al Direcţiei Princiare CFR, înfiinţată prin Decretul 1248/1880 a fost colonelul Ştefan Fălcoianu. Principele României Carol I şi I. C. Brătianu, ca ministru secretar de stat la lucrări publice, au semnat decretul nr. 1848 publicat în Monitorul Oficial nr. 94/1880, prin care a luat naştere prima administraţie feroviară de stat din România. În 1880, 23.IV / 5.V, a murit (la Foeni,Timiş) Andrei Mocioni (Mocsony), jurist şi om politic; a militat pentru emanciparea românilor din Imperiul Habsburgic; membru fondator (1866) şi apoi membru de onoare (1870) al Societăţii Academice Române (n.27.VI.1812, la Budapesta).În 1920, s-a născut Edmond Deda, compozitor, pianist, dirijor şi profesor (m. 2006). A absolvit Conservatorul „Alberto della Pergola” și „The Billy Mayerl School of Modern Orchestration” din Londra. Edmond Deda a fost profesor la Scoala Populara de Arta din Bucuresti, director muzical al Teatrului „Ion Vasilescu” din Capitală, profesor și director al Departamentului Canto Pian al Școlii de Artă Populară din Brașov. În 1920, a luat fiinţă Compania Franco-Română de Navigaţie Aeriană, unind pe calea aerului Parisul cu Constantinopolul. Era prima companie aeriană de zboruri regulate transcontinentală internaţională din lume pentru pasageri, mărfuri şi poştă. În1921, a fost semnată, la Bucureşti, Convenţia de alianţă defensivă româno-cehoslovacă (intrată în vigoare la 27.V.1921), care, împreună cu Convenţiile similare româno-iugoslavă (7.VI.1921) şi cehoslovaco-iugoslavă (14.VIII.1920), formează baza Micii Înţelegeri (organizaţie de securitate regională, defensivă, alcătuită din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia prin convenţii bilaterale de alianţe, având drept scop menţinerea şi apărarea statu-quo-ului teritorial stabilit prin tratatele încheiate în urma primului război mondial. Cunoscută şi sub numele de Mica Antantă, aceasta şi-a încetat activitatea în 1938.

În 1941, s-a născut Raymond S. Tomlinson, programator american care a inventat sistemul e-mailului şi unul dintre primii pioneri ai reţelei ARPANET; cunoscut pentru desemnarea simbolului „@” pentru a indica faptul că un mesaj trebuie trimis către un computer diferit al unei reţele (m. 2016). În 1962, 23-25, printr-o plenară specială a Partidului Muncitoresc Român şi o sesiune specială a Marii Adunări Naţionale (27-30 aprilie) se marca încheierea cooperativizării agriculturii în România, proces început în martie 1949 şi care trebuia, teoretic, să se realizeze prin asocierea pe baza liberului consimţământ al ţăranilor, dar care s-a caracterizat prin abuzuri şi violenţe; zeci de mii de ţărani au fost supuşi unor presiuni, dar şi represiuni judiciare, fiind judecaţi şi condamnaţi la ani grei de temniţă pentru a se fi opus colectivizării forţate. În 2008, 23/24, a murit Marcel Chirnoagă, grafician, sculptor şi scenograf, considerat unul dintre cei mai importanţi artişti plastici români contemporani. Marcel Chirnoagă (n. 17 august 1930, Buşteni, judeţul Prahova) a fost un artist plastic român complet, absolvent al Facultăţii de matematică şi fizică din Bucureşti, 1952, urmând simultan şi studii liberale de artă, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1953.Artistul Marcel Chirnoagă a realizat, de-a lungul vieţii sale, peste 3.000 de lucrări, excelând în desene, gravuri, picturi şi sculpturi, fiind în acelaşi timp şi autorul celei mai importante opere româneşti de la sfârşitul secolului al 20-lea, ciclul de gravuri Apocalipsa. În 2011, a murit omul de afaceri japonez Norio Ohga, fostul preşedinte al grupului Sony, cel care a transformat această firmă japoneză de produse electronice într-un gigant mondial în domeniul multimedia şi cel care a condus echipa ce a dezvoltat compact-discul (CD-ul) (n. 1930).

Ziua de miercuri ne arată ce s-a întâmplat în 24 aprilie…Este „Ziua mondială a protecţiei animalelor de laborator”, o dată recunoscută de ONU având ca scop aducerea la cunoştinţă oamenilor că milioane de animale din întreaga lume sunt chinuite şi ucise în experimente în fiecare an. În1434, este prima atestare documentară a funcţiei de spătar la Curtea Moldovei – funcţie de înalt demnitar, care purta, la festivităţi, sabia şi buzduganul domnului. În 1514, Gheorghe Doja, un mic nobil secui din Transilvania, a fost numit comandant al oastei cruciate adunate în tabăra de la Rákos, lângă Buda. În1574, a avut loc bătălia de la Jilişte, o confruntare pentru tronul Moldovei, între Ioan Vodă „cel Cumplit” şi Petru Şchiopul, susţinut de fratele său, domnul Valahiei, Alexandru II Mircea. Mazilirea lui Ioan Vodă cauzată de refuzul de a plăti tributul otomanilor şi de uneltirile domnului muntean pentru a-l instala pe fratele său, Petru Șchiopul, pe tronul Moldovei a fost anunţată de Poartă încă în februarie 1574, iar la 26 martie 1574 Petru Şchiopul a primit învestitura din partea sultanului. Răzvrătindu-se împotriva turcilor, Ioan Vodă a reuşit să strângă o armată de 20.000 de pedestraşi, 10.000 de călăreţi şi solicită ajutor de la cazaci. În 1731, a murit scriitorul englez Daniel Defoe.Daniel Defoe (n.1659/1661?) a fost un jurnalist şi scriitor englez. Este celebru prin romanul „Robinson Crusoe” (1719), o poveste despre un om naufragiat care a rămas singur pe o insulă. Împreună cu Samuel Richardson, Defoe este considerat fondatorul romanului englez. Primul mare romancier realist englez, Defoe este un observator minuţios, preocupat de morala individuală şi socială. În 1740, a murit compozitorul şi organistul brașovean Daniel Croner (n. 1656). În1800, preşedintele american John Adams semnează un act prin care era alocată suma de 5000$ în vederea achiziţionării de cărţi „pentru uzul Congresului”. Astfel, s-au pus bazele Bibliotecii Congresului SUA.Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii, conform originalului, The Library of Congress of the United States of America, cunoscută sub forma prescurtată adesea folosită de The Library of Congress, sau doar Library of Congress, este biblioteca publică cea mai mare şi importantă a Uniunii, fiind de fapt biblioteca naţională a Statelor Unite ale Americii. Situată în trei clădiri în Washington, D.C., Library of Congress este simultan şi cea mai mare bibliotecă a lumii după numărul de rafturi, numărul de cărţi şi numărul de obiecte aflate în colecţia sa. Aceasta conţine mai mult de 30 de milioane de cărţi şi alte materiale tipărite în peste 470 de limbi, mai mult de 61 de milioane de manuscrise, cele mai rare colecţii de cărţi din America de Nord, inclusiv forma nefinisată a Declaraţiei de Independenţă, una din cele patru copii existe în toată lumea a Bibliei lui Gutenberg, peste un milion de ediţii ale ziarelor din toată lumea din ultimele trei secole, peste 6.000 de benzi desenate, filme, 4.8 milioane de hărţi, 2.7 milioane de îngeristrări, peste 13.7 milioane de poze şi imagini, inclusiv desene arhitecturale şi piese de artă. Actualul director al bibliotecii este James H. Bullington, care are titlul oficial de Librarian of Congress, cel de-al treisprezecelea director al Bibliotecii Congresului de la fiinţarea sa. În 1868, s-a născut inginerul şi istoricul de artă Gheorghe Balş; a colaborat cu inginerul Anghel Saligny la construirea podului de la Cernavodă; important cercetător al istoriei arhitecturii româneşti; membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1928 -1931) (m.23.IX.1934).Specializat în istoria arhitecturii medievale româneşti şi a legăturilor ei cu lumea Orientului Creştin (Bisericile lui Ştefan cel Mare, 1926; Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din sec. XVI-XVIII, 1928). În 1871, s-a născut, la Iaşi, pictorul român Theodor Pallady (m.1956).A pictat îndeosebi peisaje (Peisaj la Bucium; Pod pe Sena), naturi moarte (Natură statică cu pălărie; Natură statică cu ceas), flori, nuduri, scene de interior şi foarte multe autoportrete. El s-a înfăţişat în numeroase autoportrete care dezvăluie o latură specifică a acestei arte complexe. Peisajele sale – mai ales cele din Moldova natală – au o mare căldură care se degajă din vegetaţia bogată, din zidurile albe ale caselor, din apariţia unor siluete umane.Critica plastică îl consideră pe Theodor Pallady ca reprezentant de frunte al nudului în pictura românească. A primit Premiul Naţional pentru pictură (1926) şi titlul de Maestru Emerit al Artei din România. În 1911, s-a născut Eugen Jebeleanu, poet, traducător şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1974. Eugen Jebeleanu (n. Câmpina — d. 21 august 1991, Bucureşti), academician, poet, publicist şi traducător român, membru al Partidului Comunist Român.Voce profund originală în literatura română, devine cunoscut pe plan internaţional odată cu apariţia volumului „Surâsul Hiroshimei”, poem tradus în numeroase limbi, recitat ori cântat şi acum în amfiteatrele din America Latină şi Europa.Laureat al premiului de poezie „Etna Taormina” din Italia (1971) şi al premiului Herder din Austria (1973). Membru corespondent al Academiei Române în 1955, membru titular din 1974. Poemele sale continuă să fie traduse şi publicate, mai ales în SUA şi America Latină, dar şi în Republica Moldova. În1915, avea loc începutul primului genocid al secolului al XX-lea, când sute de mii de armeni din Imperiul Otoman au fost deportați, mulți dintre ei uciși (1,5 milioane potrivit surselor armenești) și cele mai multe dintre averile lor au fost confiscate.

În 1918, 24.IV/7.V., avea loc încheierea Tratatului de Pace de la Bucureşti, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. Tratatul, cunoscut și ca „Pacea de la Buftea-București” nefavorabil României, nu a fost niciodată ratificat, dispozițiile sale nu au intrat în vigoare decât timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare la rândul lor, în octombrie 1918, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României. În 1932, s-a născut graficianul Florin Pucă. Florin Pucă (n. Bucureşti – d. 23 februarie 1990) a fost un artist plastic, poet şi actor român. A fost colaborator al mai multor scriitori, ale căror cărţi le-a ilustrat, printre care pot fi numiţi Gheorghe Pituţ, Mircea Micu, Nichita Stănescu, Petre Stoica, Ion Băieşu, Modest Morariu, Leonid Dimov, Constantin Marafet. În 1935, s-a născut Elisabeta Polihroniade, maestră internaţională al şahului; a devenit maestru internaţional în 1960, iar din 1982 era mare maestru internaţional; campioană naţională a României de şapte ori, în anii 1966, 1970, 1971, 1972, 1975, 1976 şi 1977 (m. 2016). În 1953, 24/25, a murit (în închisoarea de la Sighet) Gheorghe I. Brătianu (fiul lui Ionel Brătianu), istoric (creator de şcoală în istoriografia românească) şi om politic liberal; membru al Academiei Române; arestat de autorităţile comuniste în 1948 (n.21.I/3.II.1898). În1990, primul telescop spaţial construit de oameni, Hubble, a fost lansat de naveta spaţială Discovery, şi plasat pe orbită la o distanță de 570 de kilometri deasupra Terrei. Rezultat al colaborării dintre NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), celebrul telescop a bulversat percepţia asupra Universului dezvăluind într-un sfert de secol un milion de imagini uluitoare ale unor galaxii îndepărtate, planete, asteroizi şi comete. În 2011, a murit Nawang Gombu, primul om care a escaladat Everestul de două ori; a făcut parte din grupul cunoscut ca „Tigrii Zăpezii”, un grup de şerpaşi pionieri în escaladele pe vârfurile din Munţii Himalayei (n. 1935).

Următoarea zi ne spune ce s-a întâmplat în 25 aprilie…Aceasta este „Ziua justiţiei militare” (la 25 aprilie 1919 s-a înfiinţat primul Serviciu Contencios în cadrul Armatei Românie); se celebrează din februarie 1999, printr-un ordin al ministrului apărării naţionale. Totodată, este și „Ziua Internațională a ADN-ului” (Acidul Dezoxiribonucleic), sărbătoare care comemorează descoperirea structurii dublu elicoidale a moleculei de ADN, în anul 1953, de către James D. Watson și Frances H.C. Crick, de la Universitatea Cambridge.Tot în anul 1953, James Watson, Francis Crick, Maurice Wilkins şi Rosalind Franklin şi colegii acestora au publicat în prestigioasa revistă „Nature” mai multe articole care explicau structura ADN-ului. Mai mult decât atât, în această zi, în 2003 (- 15 ani), a fost anunțată finalizarea cercetărilor din cadrul Proiectului Genomul Uman. În 1595, a murit poetul renascentist italian Torquato Tasso.Torquato Tasso (n. 11 martie 1544, Sorrento – d.Roma) a fost un poet italian, unul din cei mai însemnaţi reprezentanţi ai Renaşterii italiene. Cea mai cunoscută operă a sa este epopea în versuri „La Gerusalemme liberata” („Ierusalimul eliberat”, 1581).Deşi renumele lui Torquato Tasso se bazează în primul rând pe poemele sale epice şi dramatice, nu se pot ignora creaţiile sale în domeniul liric. Cele peste 1700 poezii (sonete, madrigale, Canzone, balade) apar în volumele „Rime” (1581-1582), „Rime et prosa” (1583), „Rime spirituali” (1597).A exercitat o deosebită influenţă asupra creaţiei lui Lord Byron, Goldoni, Goethe.Goethe a scris o dramă cu titlul „Torquato Tasso” (1790), pe tema vieţii artistului. România, Alexandru Balaci a publicat un studiu foarte documentat asupra poetului italian. În 1599, s-a născut Oliver Cromwell, om politic şi comandant de oşti englez; conducător al revoluţiei împotriva dinastiei Stuart; a înăbuşit mişcarea de eliberare naţională din Irlanda (1649-1652); în 1653 a instaurat în Anglia un regim dictatorial, devenind lord-protector; a obligat Olanda să recunoască Actul de Navigaţie, punând bazele supremaţiei maritime a Angliei (m. 1658). În 1687, a murit compozitorul şi organistul Ion Căianu (Caioni), de la care s-a păstrat Codicele Caioni, importantă culegere de bucăţi muzicale (n. 1629). Autor al unei antologii muzicale (Codex Caioni, 1634-1652) în care figurează şi dansuri populare româneşti. A întemeiat o tipografie la mănăstirea Şumuleu-Ciuc, unde a fost stareţ şi custode. Este primul român cu preocupări de botanică (Herbariu) etc.Ioan Căianu (în maghiară Kájoni János, latinizat Ioannes Caioni) (n. 8 martie 1629, Căianu Mic – d. Lăzarea) a fost un călugăr franciscan din Transilvania, primul autor român de muzică cultă, constructor şi reparator de orgi, culegător de folclor, gânditor renascentist şi precursor al iluminismului.Codex Caioni (lat. „codicele lui Caioni”, cunoscută şi prin grafia maghiară a numelui, Codex Kájoni) este o culegere de 346  piese muzicale la care au contribuit doi învăţaţi transilvani ai secolului al XVII-lea. Codicele a fost scris între 1632 şi 1671 de către doi autori: Mátiás Seregély (alias Matei din Şerdei) şi Ioan Căianu. Cel din urmă a primit codicele în 1652 şi a lucrat asupra lui până în 1671, pentru această muncă stabilindu-se în Mănăstirea din Lăzarea, localitate în care a rămas până în ziua morţii. În 1719, a fost publicat romanul „Robinson Crusoe” al lui Daniel Defoe.Robinson Crusoe este un roman scris de Daniel Defoe, publicat pentru prima dată în 1719 şi este adesea considerat primul roman scris vreodată în limba engleză. Cartea este o autobiografie de ficţiune a presupusului autor, al cărui nume este omonim cu cel al titlului romanului, descriind supravieţuirea şi viaţa acestuia după naufragierea sa pe o insulă tropicală din largul coastei Venezuelei de astăzi, timp în care întâlneşte locuitori nativi ai Americii, captivi şi marinari răsculaţi, înainte de a fi salvat. Modul de prezentare al acestui roman se bazează pe prezentarea amănunţită, aproape documentară a vieţii personajului, prezentând naraţiunea pe baza unor „documente false”, care conferă naraţiunii un aspect real.Romanul şi conţinutul acestuia au fost foarte probabil influenţate de viaţa reală a lui Alexander Selkirk, un marinar scoţian care a trăit absolut singur pe o insulă chileană din Oceanul Pacific, denumită Más a Tierra, al cărui nume a fost schimbat în 1966 în Robinson Crusoe Island (Insula lui Robinon Crusoe). În 1744, a murit Anders Celsius, astronom suedez.Anders Celsius (n. Ovanåker, d. Uppsala) a fost un astronom suedez cu preocupări în geografie, meteorologie şi termometrie.Anders Celsius s-a născut la Ovanåker în Suedia la 27 noiembrie 1701. A fost profesor de astronomie la Universitatea din Uppsala între anii 1730 şi 1744. Celsius s-a ocupat în egală măsură şi de geodezie şi de fizică. A studiat aurorele boreale şi a explicat acest fenomen pentru prima dată prin magnetismul terestru.În anul 1737 participă la o expediţie în Laponia la Torneo condusă de Pierre Louis Maupertuis, Alexis Claude Clairaut şi Pierre-Charles Lemonnier pentru a determina lungimea unui grad de meridian. Expediţia a confirmat ideea lui Isaac Newton că Pământul nu este perfect sferic, ci este aplatizat la poli.În anul 1742 publică rezultatele cercetărilor efectuate pentru calibrarea unui termometru din sticlă cu mercur. Pentru acest scop alege ca puncte de reper temperatura de fierbere a apei, pe care o numeşte „0 grade”, şi cea de topire a gheţii, pe care o numeşte „100 de grade”; după moartea lui Celsius cele două repere au fost inversate.Numele său a fost atribuit în 1948 gradului centigrad de temperatură, care astfel şi-a schimbat denumirea în grad Celsius (°C).În 1841, s-a născut (la Kalipetrova, Bulgaria) Zaharia Petrescu, general, medic; elev şi colaborator al lui Carol Davila; medic-şef al Corpului 1 de Armată în timpul Războiului de independenţă (1878-1879); cercetări de farmacologie şi de terapeutică generală – „Elemente de terapeutică şi materie medicală”, primul tratat de acest fel din România; precursor al chimioterapiei; membru corespondent al Academiei Române din 1885 (m. 1901). În 1885, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol recunoaşte autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a trimis mitropolitului primat Calinic Miclescu, în calitate de preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Tomosul de autocefalie prin care „cu bucurie sufletească binecuvintează Biserica Ortodoxă Română, recunoscându-o autocefală întru toate de sine ocârmuită”. Urmând cursul istoriei naţionale, Biserica din România independentă trebuia să-şi revendice autocefalia, echivalent bisericesc al izbândei de la 1877.  În 1894, a început, la Cluj, (până la 13/25.V.1894), procesul politic intentat de către guvernul maghiar „memorandiştilor”, proces cu un larg ecou internaţional; 14 membri ai conducerii Partidului Naţional Român din Transilvania, printre care dr. Ioan Raţiu şi dr. Vasile Lucaciu, au fost condamnaţi la închisoare. În tot spaţiul locuit de români au avut loc puternice manifestaţii de susţinere a luptei pentru emancipare naţională a românilor transilvăneni (25.IV/7.V).În 1915, a avut loc victoria de la Çanakkale (Dardanele), cunoscută ca fiind una din cele mai mari şi grele lupte din istorie. Bătălia de la Çanakkale ocupă un loc foarte important în istoria Turciei, fiind un război între trupele aduse din coloniile franceze de Anglia şi Franţa în anul 1915 şi naţiunea turcă. Războaiele purtate atât pe uscat dar şi pe mare au început în data de 18 martie 1915. În data de 25 aprilie 1915, au început luptele de pe uscat, statele Antantei eşuând în traversarea Çanakkale şi întorcându-se aşa cum veniseră, iar în iarna anului 1916 au fost nevoite să se retragă. În 1920, s-a născut medicul Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei; din 1943 a făcut parte din echipa, considerată de aur, a prof. dr. Dimitrie Bagdasar (creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie), ea a lucrat alături de doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (devenit din 1945 soţul său). În absenţa altor date bibliografice, poate fi considerată, foarte probabil, prima femeie medic primar neurochirurg de pe continentul european, precum şi a treia femeie neurochirurg cu formaţie completă din lume (m. 2008). În 1923, s-a născut, la Bucureşti, Barbu Câmpina (m.1959), istoric român. Medievist, şi-a axat preocupările pe câteva din problemele istoriei medievale româneşti: feudalismul timpuriu, economia feudală în ţările române, lupta pentru independenţă. A acordat atenţie marilor figuri ale istoriei: Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare. În 1925, a încetat din viaţă, la Bucureşti, George Stephănescu (n. 1843), compozitor român. Iniţiatorul spectacolelor de operă în limba română şi fondatorul unor societăţi lirice premergătoare Operei Române.A compus operete, o dramă lirică (Petra, 1902), feeria Sânziana şi Pepelea, muzică simfonică (este autorul primei simfonii româneşti) şi de cameră, instrumentală şi vocală. În 1925, s-a născut Vasile Niţulescu, actor român de teatru şi film.Vasile Niţulescu (n. Bucureşti – d. 11 februarie 1991, Bucureşti) a fost un actor român.Desfăşoară o prestigioasă activitate teatrală (Teatrul Mic).În film, ca şi în teatru, compune personaje stranii, adesea maladive.

În 1932, s-a născut atleta Lia Manoliu; campioană olimpică la aruncarea discului: aur la México City (1968), bronz la Roma (1960) şi Tokyo (1964); preşedinta Comitetului Olimpic Român (1992-1998); Complexul sportiv naţional din Bucureşti îi poartă astăzi numele. În 1933, a murit medicul legist Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti.Mina Minovici (n. 30 aprilie 1858, Brăila – d. Bucureşti) a fost un medic legist şi farmacist român. Este faimos pentru studiile aprofundate despre alacaloizii cadaverici, putrefacţie, simularea bolilor mintale şi antropologie medico-legală. Este fondatorul şcolii române de medicină judiciară şi a fost directorul primului Institut de Medicină Legală din România, construit în 1892.Fondator al sistemului medico-legal modern, a fost una dintre cele mai proeminente personaliăţi din acest domeniu din Europa timpurilor sale.În 1990, avea loc plasarea pe orbită, de către echipajul navetei Discovery, a telescopului spaţial Hubble.Telescopul spaţial Hubble (prescurtat HST, de la numele lui în engleză Hubble Space Telescope) este un telescop plasat pe orbită în jurul Pământului, numit aşa după astronomul american Edwin Hubble. Este poziţionat în afara atmosferei terestre, ceea ce îi conferă avantaje semnificative faţă de telescoapele de pe Pământ, imaginile nefiind perturbate de către turbulenţele atmosferice, iar telescopul putând capta informaţii şi în spectrul ultraviolet, ale cărui lungimi de undă sunt în mod normal puternic atenuate de către stratul de ozon al Pământului. În 1992, 25-27, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, regele Mihai I întreprinde prima sa vizită cu caracter privat în România (Suceava, Bucureşti, Curtea de Argeş); suveranul este întâmpinat cu căldură şi entuziasm de români; în Capitală are loc o manifestaţie populară la care participă câteva sute de mii de persoane pe tot traseul de la Piaţa Romană la Piaţa Sf. Gheorghe. În 2005, a avut loc ceremonia de semnare a Tratatelor de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (la Abaţia Neumünster din Luxemburg), precedată de reuniunea Consiliului European, care a dat votul final asupra documentelor care consfinţeau calitatea de viitoare membre ale UE pentru România şi Bulgaria; pe Tratatul de aderare a României şi-au pus semnătura, din partea română, preşedintele ţării, primul ministru, ministrul afacerilor externe şi cel al integrării europene. De la 1.01.2007 România şi Bulgaria sunt membre ale Uniunii Europene (după ce Parlamentele tuturor ţărilor membre ale UE au ratificat cele două tratate semnate la 25.IV.2005); numărul ţărilor membre ale UE se ridică la 27.

Următoarea zi din „răbojul” acestei săptămâni ne spune ce s-a întâmplat în 26 aprilie…Aceasta este „Ziua mondială a proprietăţii intelectuale”, marcată din iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), organism specializat al ONU, cu sediul la Geneva.Ziua Mondială a proprietăţii intelectuale este celebrată din anul 2001. Ziua de 26 aprilie a fost aleasă în legătură cu un alt eveniment: în anul 1970, la această dată, intra în vigoare Convenţia internaţională asupra Proprietăţii Intelectuale. În 121, s-a născut Marcus Aurelius, împarat roman. Marc Aureliu, în latină Marcus Aurelius (n. Roma, d. 17 martie 180, probabil la Vindobona, azi Viena) a fost un împărat roman din dinastia Antonină, între anii 161 şi 180, şi filosof stoic. Născut ca Marcus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. În politica internă, Marc Aureliu a condus afacerile imperiului în strânsă colaborare cu Senatul şi a iniţiat o serie de reforme în problemele administrative şi de drept, a construit şcoli, spitale şi orfelinate. Domnia lui Marc Aureliu a fost marcată de aspre persecuţii ale creştinilor, cum a fost cea din 177 la Lugdunum (azi Lyon).Singura sa lucrare a fost redactată în limba greacă, Ta eis heauton („Către mine însumi”), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul Meditationes („Meditaţii”), în 12 cărţi. Conţinutul lor are în special un caracter moral, o filozofie practică pentru viaţa de fiecare zi. În 1711, s-a născut, David Hume (m.1776), filosof şi istoric scoţian.Reprezentat al empirismului.A dezvoltat o teorie a cunoaşterii întemeiată pe experienţă (Tratat despre natura umană; Istoria Angliei; Dialoguri asupra religiei naturale). În 1775, în urma convenţiei încheiate între Imperiul Otoman şi Austria, Bucovina intra în componenţa Imperiului Habsburgic. În 1848, 26.IV/8.V., a avut loc o conferinţă a conducătorilor români din Transilvania, la Sibiu, unde s-a aprobat un proiect de program redactat de Simion Bărnuţiu, care cuprindea, în esenţă, problema recunoaşterii politice a naţiunii române şi protestul împotriva preconizatei „uniuni” a Transilvaniei cu Ungaria. În 1877, ca urmare a bombardării oraşelor româneşti de la Dunăre de către artileria turcă, armata română deschide focul asupra Vidinului. În 1900, s-a născut Charles Richter, fizician şi seismolog american; în 1935 a inventat scara ce măsoară intensitatea mişcărilor seismice şi care-i poartă numele (m. 1985). În 1904, s-a născut geologul Ştefan Ghika-Budeşti; studii geologice şi petrografice privind Carpaţii Meridionali; studii de geologie tehnică pentru barajele de la Bicaz, Vidraru şi Lotru; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1959). În 1908, s-a stins din viaţă, la Galaţi, Fanny Tardini (n.1823), actriţă română.A jucat în trupele teatrale conduse de C. Caragiale, Matei Millo şi M. Pascaly. În 1860 a înfiinţat o trupă proprie. Ca interpretă, s-a remarcat în drame romantice şi în melodrame. În 1920, biologul Emil Racoviţă a înfiinţat la Cluj, împreună cu zoologul francez René Jeannel, stabilit pentru o vreme în acest oraş, primul Institut speologic din lume. În 1922, s-a născut Ştefan Augustin Doinaş (pseudonimul lui Ştefan Popa), poet, eseist şi traducător; preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din România (1990-2002); membru al Academiei Române (m. 2002).În 1933, s-a înfiinţat Gestapo de către Hermann Goering, poliţia secretă a Germaniei naziste. Gestapo (Geheime Staatspolizei, „poliţia secretă de stat”; a fost poliţia secretă oficială a Germaniei naziste. S-a aflat în subordinea SS-ului, administrat de Reichssicherheitshauptamt (RSHA).Împreună cu aparatul de informaţii numit Sicherheitsdienst, a fost încorporat în 1939 în RSHA(Departamentul IV).Uniformele gestapoului erau negre.În fiecare lagăr de concentrare sau exterminare exista o secţie a gestapoului, numită oficial Politische Abteilung („secţia politică”).Activând ca o instituţie inchizitorială, a fost responsabilă de moartea a mii de oameni. La Procesul de la Nürnberg a fost declarată organizaţie criminală de către tribunalele militare aliate. În 1937, aviaţia germană bombardează în mod violent şi distruge, în timpul războiului civil din Spania (1936-1939), oraşul Guernica, eveniment imortalizat în tabloul cu acelaşi nume pictat de Pablo Picasso (această acţiune era inclusă în planurile lui Hitler de a-l ajuta pe generalul Francisco Franco să continue războiul civil).  În 1963, a murit Vasile Voiculescu, medic şi scriitor (poet, prozator, dramaturg); din 1930 a iniţiat la Radiodifuziunea Română o rubrică permanentă pentru săteni, „Programul pentru sate”, care va deveni „Ora satului” (în care a fost prezent atât ca medic, cu sfaturi de specialitate, cât şi ca reporter de actualităţi rurale); a colaborat, de asemenea, constant la emisiunea „Universitatea Radio”; după 1944 a participat la reuniunile literare ale grupului „Rugul aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti; în august 1958 a fost arestat, fiind eliberat în mai 1962, cu mai puţin de un an înainte de moarte; membru post-mortem al Academiei Române din 1993 (n. 1884).În 1986, s-a produs catastrofa de la Centrala Nucleară de la Cernobîl (Ucraina), aflată la 200 km de Kiev, printr-o explozie a centralei, urmată de o contaminare radioactivă a zonei înconjurătoare. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei şi părţile estice ale Americii de Nord, suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi Rusia fiind puternic afectate, aproximativ 336.000 de persoane au fost evacuate.

Ziua de sâmbătă ne arată ce s-a întâmplat în 27 aprilie…Aceasta este „Ziua Drapelului Naţional al Republicii Moldova”, instituită de Parlamentul de la Chişinău la 23 aprilie 2010; tricolorul a fost desemnat oficial drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputaţii primului Legislativ. În 1521, a murit Fernando (Fernao) de Magellan, navigator şi explorator portughez. În 1667, poetul John Milton, sărac şi orb, este nevoit să vândă drepturile de autor pentru poemul Paradisul pierdut. Suma primită: 10£. John Milton (n. 9 decembrie 1608 – d. 8 noiembrie 1674) a fost poet englez, faimos pentru poemul epic în versuri albe Paradise Lost (Paradisul Pierdut), care reprezintă una dintre pietrele de temelie ale literaturii engleze.Poemul a apărut în 1668 în zece cărţi; a doua ediţie, în care Milton reorganiza cele zece cărţi iniţiale în doisprezece, a apărut în 1674. În 1791, s-a născut Samuel Morse, inventator american, care a realizat un aparat electromagnetic pentru telegrafie (1840) şi alfabetul ce-i poartă numele, folosit şi în prezent.  În 1867, s-a născut Sarmiza Bilcescu (ulterior Bilcescu-Alimănişteanu), prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obţinut licenţa în Drept la Universitatea din Paris (1887) şi prima femeie din lume Doctor în Drept, la Universitatea din Sorbona, cu teza „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez” (1890); a militat intens pentru dreptul femeilor la educaţie, la drepturi civile, sociale sau politice egale cu ale bărbaţilor, renunţând să pledeze în meseria pentru care a studiat (m. 1935). În 1872, a murit Ion Heliade-Rădulescu, scriitor, traducător, lingvist, publicist şi om politic; primul preşedinte al Academiei Române (1867-1870); animatorul mişcării culturale româneşti paşoptiste; unul dintre iniţiatorii (1827) Societăţii Literare şi ai Societăţii Filarmonice (1833); întemeietor al presei din Ţara Românească: „Curierul românesc” (1829), prima gazetă în limba română apărută în ţară, „Muzeu naţional” (1836), „Curier de ambe sexe” (1837), care promova debuturile şi traducerile, precum şi valorificarea creaţiei literare; ca membru al Guvernului provizoriu şi al Locotenenţei domneşti a avut o atitudine moderată (n. 1802). În 1882, s-a născut mitropolitul Transilvaniei Nicolae Bălan (ales în 1920); a depus eforturi pentru înfiinţarea „Revistei teologice” (1907) şi a unui seminar pentru preoţi (1926), pe cel existent ridicându-l la rangul de Academie Teologică; membru de onoare al Academiei Române (m. 1955).  În1883, Papa Leon al XIII-lea, prin scrisoarea apostolică „Praecipuum munus”, ridica Vicariatul Apostolic al Valahiei la rangul de arhiepiscopie cu reşedinţa la Bucureşti şi-l numea ca prim titular pe Episcopul Ignatius Paoli din Congregaţia Pasioniştilor, care, din anul 1870, era Episcop de Nicopole şi Administrator Apostolic al Valahiei.Arhiepiscopului Paoli i se datorează deschiderea primului seminar pentru formarea clerului diecezan şi construirea Catedralei Sfântul losif din Bucureşti. El a fost cel care l-a încoronat pe primul rege al României, Carol I al României, în anul 1881. La 8 decembrie 1984, Mons.Robu a fost consacrat Episcop la Roma, în Capela Paulină din Vatican, de E.S. Card. Agostino Casaroli, iar în 1990 a fost numit Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti. Instalarea solemnă în Catedrala „Sfântul Iosif” din Bucureşti a avut loc în ziua de 29 aprilie 1990, în prezenţa Arhiepiscopului Angelo Sodano, delegat al Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. În 1897, 27.IV/10.V, s-a născut George Baron Löwendal, pictor, grafician, pedagog şi om de teatru român de origine danezo-norvegiană; supranumit „pictorul Bucovinei” şi „pictorul ţăranului român”; unul din pionierii artei scenografice din România; a avut un rol decisiv în înfiinţarea primului teatru cult de păpuşi şi marionete din România (inaugurat ca secţie a Teatrului Naţional din Cernăuţi la 1 mai 1928); de asemenea şi-a înscris numele şi printre fondatorii Muzeului Satului (1928), Uniunii Prietenilor Artei (1931), primei Şcoli de arte plastice pentru copii din România (1938), a primei Academii libere de Arte Plastice din România (1938), Uniunii Artiştilor Plastici (1945), precum şi ai Fondului Plastic din România (1945) (m. 1964). În 1940, a fost înfiinţat la Auschwitz (numele german al localităţii poloneze Oswiecim, la vest de Cracovia) cel mai mare lagăr de exterminare nazist; primul transport de prizonieri politici polonezi a fost adus la 14.VI.1940; din 1942 a devenit centrul principal de exterminare a evreilor din întreaga lume; supravieţuitorii au fost eliberaţi de soldaţii sovietici la 27.I.1945. În 1948, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost arestat sub acuzaţie falsă de complot, împreună cu Lena Constante, Elena Pătrăşcanu, Bellu Zilber, Harry Brauner. Împreună cu Emil Bodnăraş, este reprezentantul PCR la negocierile secrete cu PNL şi PNŢ, purtate cu scopul de a răsturna regimul lui Ion Antonescu.După lovitura de stat controlată de regele Mihai, din 23 august 1944, intră în noul guvern al lui Constantin Sănătescu. Este unul din reprezentanţii României la semnarea armistiţiului cu URSS, la 12 septembrie 1944, şi la Tratatele de pace de la Paris, 1947.În 1946, la Cluj, la un miting ţinut în faţa studenţilor grevişti, se spune că și-ar fi început discursul cu cuvintele „Înainte de a fi comunist, sunt român”. Va fi acuzat de „naţionalism burghez” şi arestat de proprii colegi de partid (PCR) în 1948, după care este condamnat la moarte şi executat în aprilie 1954. A fost reabilitat post-mortem în anul 1968, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. În 1965, s-a născut Andrei Bodiu, poet, prozator, eseist, critic literar, profesor şi decan (2004-2012) la Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov (m. 2014). În 2005, cel mai mare avion de pasageri din lume, Airbus A380, a efectuat primul său zbor care a durat 3 ore și 45 de minute de pe aeroportul din Toulouse, Franța. Primul zbor comercial A380 a avut loc pe 25 octombrie 2007, Singapore Airlines fiind clientul de lansare. Emirates este cel mai mare client de A380 pe plan mondial, în timp ce Air France a fost primul operator european. În prezent, nouă companii aeriene operează cu A380-800 zboruri comerciale, un „super jumbo” aterizând sau decolând de pe aeroporturile lumii la fiecare 6 minute. Airbus a primit, până în martie 2013, 262 de comenzi pentru A380 și a livrat 101 unități. În 2014, foştii Suverani Pontifi Ioan Paul al II-lea (Karol Wojtyła) şi Ioan al XXIII-lea (Angelo Roncalli) au fost declaraţi sfinţi de Papa Francisc, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrată în Piaţa Sf. Petru din Vatican. Aceasta a fost prima canonizare a unor papi din anul 1954. La ceremonie a participat şi Papa emerit Benedict al XVI-lea. În 2014, a murit George Astaloş, poet, dramaturg şi prozator, stabilit la Paris, din 1971 (n. 1933).

Ultima zi din această săptămână ne arată ce s-a întâmplat în 28 aprilie…Aceasta este „Ziua internaţională de comemorare a victimelor accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale”, declarată de Organizaţia Internaţională a Muncii. Totodată, este și „Ziua internaţională pentru sănătate şi securitate la locul de muncă”; această zi îşi are originile în Canada, unde mişcarea sindicală a determinat guvernul să proclame, în 1989, ziua de de 28 aprilie „zi de doliu naţional”; din anul 1996 devine „zi internaţională” în cadrul Naţiunilor Unite, iar în 2005 această zi a fost oficial adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. În 1502, avea loc încheierea traducerii în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda” – denumită și „Cronica moldo–germană” sau „Cronica lui Ștefan cel Mare”. Lucrarea se referă la domnia lui Ştefan cel Mare şi cuprinde intervalul 1457-1502. În 1758, s-a născut James Monroe, om politic american, preşedinte al SUA între anii 1817 şi 1825, autorul doctrinei purtându-i numele (doctrină ce condamna orice intervenţie europeană în afacerile interne ale Americii şi viceversa), enunţată prin declaraţia prezentată de preşedintele Monroe în faţa Congresului, în anul 1823 (m.4.VII.1831). În 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul pentru înfiinţarea Biroului de statistică al Ţării Româneşti şi numeşte ca şef al acestuia pe Dionisie Pop-Marţian (28.IV/10.V). În1882, s-a născut matematicianul şi profesorul Theodor Angheluţă; contribuţii de seamă în domeniul teoriei funcţiilor, al ecuaţiilor diferenţiale şi integrale, al ecuaţiilor funcţionale şi algebrice; membru de onoare al Academiei Române din 1948 (m. 1964). Unele surse menţionează ca dată a naşterii 29 aprilie 1882. În 1887, 28.IV / 10.V, apare Legea pentru înfiinţarea, la Bucureşti, a Institutului de Bacteriologie, a cărei conducere a fost încredinţată medicului Victor Babeş. În 1893, a murit omul politic Emmanuel Pache-Protopopescu; membru al Partidului Conservator, deputat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor; primar (1888-1891) şi prefect (mai-noiembrie 1891) al Bucureştiului; a întemeiat Şcoala de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a fost şi profesor (n.12.I.1845).  În1908, 28.IV/11.V., a avut loc, la Bucureşti, adunarea de constituire a Societăţii Scriitorilor Români; alături de scriitori bucureşteni au participat şi reprezentanţi din provincie ai breslei; preşedinte al Societăţii a fost ales poetul şi publicistul Cincinat Pavelescu. În 1923, s-a născut general-locotenent medic Gheorghe Niculescu; a introdus pentru prima dată în România tratamentul cu laser de slabă putere în ortopedie şi traumatologie; membru de onoare al Academiei Române (m.21.V.1995)

În 1945, a murit, executat de membrii mişcării de rezistenţă italiene în timp ce încerca să părăsească ţara, dictatorul Benito Mussolini, conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943 (n. 1883). În 1952, intră în vigoare Tratatul de la San Francisco, semnat la 8 septembrie 1951, între Japonia şi o parte a Puterilor Aliate, care a pus capăt oficial celui de-al doilea război mondial şi a alocat despăgubiri civililor şi foştilor prizonieri de război din ţările aliate, care suferiseră din cauza crimelor de război comise de japonezi. Japonia şi-a recâştigat independenţa, pierdută la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când a fost ocupată militar de Puterile Aliate conduse de Statele Unite. În 2006, a murit Vasile Rebreanu, prozator, traducător, dramaturg şi eseist (n. 1934). În 2009, a murit interpreta de muzică populară Valeria Peter Predescu (n. 1947). În 2012, a murit fiziciana Margareta Giurgea; cercetări fundamentale în fizica descărcărilor, spectroscopie, fizica cristalelor; a desfăşurat o intensă activitate didactică; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1915). În 2013, a murit „sensei” (maestrul) Dan Stuparu, unul dintre fondatorii Federaţiei Române de Arte Marţiale, imediat după 1989; fondatorul şi preşedintele Federaţiei Române de Karate Tradiţional din România (înfiinţată în anul 1993); vicepreşedintele Federaţiei Internaţionale de Karate Tradiţional, vicepreşedinte al Federaţiei Europene de profil şi preşedinte al Federaţiei Balcanice (n. 1951).

Pentru azi, am terminat cu retrospectiva calendaristică de săptămâna aceasta. Până săptămâna viitoare, vă zic să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

 

Surse foto:

https://www.istockphoto.com/ro/fotografii/history-book

Wagon Wheels Decorative Wooden

https://www.freepik.com/premium-photo/wooden-wheel-from-cart-decorative-wheels-decorating-lawns-exteriors-rustic-interiors-round-homemade-wheel-against-wall-retro-vintage-style-life-countryside_24573175.htm

https://pixabay.com/images/search/wooden%20wheel/

https://www.anratechnologies.com/home/portfolio-archive/company-history/

https://www.historyskills.com/historical-knowledge/chronology/

https://strangenotions.com/the-historical-argument-for-god/

https://www.bibalex.org/SCIplanet/en/Article/Details.aspx?id=99

https://www.freepik.com/free-photos-vectors/history-clock/3

 

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *