Jandarmii montani din Suceava au participat cu succes la exercițiul SAREX 2024 Buzău
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 13, 2024
Jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava au participat la exercițiul interinstituțional SAREX 2024 Buzău, care a avut loc în perioada 9-10 aprilie 2024.

Exercițiul a constat în rezolvarea a aproximativ 50 de scenarii simulate, care au inclus acțiuni de căutare și salvare în medii dificile, intervenții pe linie de ordine publică și situații de urgență, urgențe medicale, combaterea terorismului, reacția la un seism major, gestionarea unei adunări publice cu un număr mare de participanți, precum și sprijinirea altor structuri cu atribuții.
Principalul obiectiv al exercițiului a fost atins cu succes, demonstrând o colaborare eficientă între toate structurile implicate, precum și o relație excelentă cu reprezentanții comunității locale și voluntarii.
Participarea la SAREX 2024 se înscrie în eforturile Jandarmeriei Române de a-și îmbunătăți pregătirea pentru misiuni de căutare-salvare și asanare a muniției neexplodate, în cadrul proiectului RESILIENCE, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian.
Exercițiul a reconfirmat importanța pregătirii continue și a cooperării interinstituționale pentru a face față cu succes provocărilor din domeniul siguranței publice.
Alte articole: https://jurnalfm.ro/jandarmeria-vaslui-a-participat-la-campania-de-donare-de-sange-doneaza-sange-salveaza-o-viata/
Jurnal FM 