Incendiu la o școală gimnazială din Gheorgheni: intervenție promptă a cadrelor didactice și pompierilor
#Postat de Carmen Vintu on martie 13, 2024
Incendiu la o școală gimnazială din Gheorgheni: intervenție promptă a cadrelor didactice și pompierilor – Un incendiu minor a izbucnit astăzi, 13 martie 2024, la o școală gimnazială din municipiul Gheorgheni.
Incendiul a fost provocat de un corp de iluminat defect și a fost lichidat prompt de cadrele didactice cu ajutorul unui stingător.
S-au autoevacuat în siguranță 40 de elevi și 10 cadre didactice, nimeni neavând nevoie de îngrijiri medicale.
Intervenția promptă a cadrelor didactice și pompierilor a prevenit o tragedie.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/extinctor-foc-clar-pompierii-99915/
La fața locului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
„Astăzi, 13.03.2024, la ora 10:24, am fost solicitați să intervenim în municipiul Gheorgheni, pentru lichidarea unui incendiu care se manifesta la un corp de iluminat într-o sală de clasă, la o școală gimnazială. La locul evenimentului, s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea la locul intervenției, incendiul era lichidat, iar spațiul era inundat cu fum, fiind ventilată sala de clasă. S-au autoevacuat în siguranță un număr de 40 de elevi și 10 cadre didactice. Din fericire, nimeni nu a necesitat îngrijiri medicale.
Este lăudabilă intervenția corpului didactic care a dovedit prezență de spirit/de reacție, care a știut să mânuiască stingătorul de incendiu și a pus în aplicare procedura de evacuare a elevilor. Practic, au asigurat în cele mai bune condiții prima intervenție, până la sosirea pompierilor, fără a fi înregistrate victime sau alte situații de pericol. Exercițiile de evacuare, lecțiile de informare preventivă și, nu în ultimul rând, verificările efectuate la acea unitate de învățământ au dat roade.”, a declarat Alina Ciobotariu, purtător de cuvânt al ISU Harghita
Jurnal FM 