Current track

Title

Artist


Imagini cu dezastrul găsit de Protecția Consumatorului Bacău în unitățile controlate (Foto/Video)

#Postat de on martie 7, 2024

În primele două luni ale anului 2024, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău, Regiunea N-E Iași a desfășurat, mai multe controale de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, informează comisar șef adj Adrian- Felix Roșca.

Au fost verificați 233 de operatori economici din Județul Bacău, iar în urma neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat mai multe sancțiuni:

-208 amenzi contravenționale în valoare de 1.286.750 lei

-120 avertismente

-oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 52 000 lei

-oprirea temporara de la comercializare a produselor neconforme în valoare de 7076 lei


Dintre cele mai importante abateri constatate de echipele de control, menționăm:

-comercializarea unor produse alimentare cu diferențe de gramaj față de cel menționat pe ambalaj, gramajul fiind mai mic decât cel indicat pe etichetele individuale ale produselor

-diferențe de preț între valoarea prețului indicat pe produs și cel practicat la casa de marcat

-în cadrul vânzărilor cu preț redus, indicarea prețului pe etichete nu se realizau cu aceleași caracteristici de font și dimensiune

-nerespectarea regimului promoțiilor 

-agregate frigorifice neigienizate, cu resturi de ambalaje și depuneri de gheață

-produse congelate cu ambalaj deteriorat și cu urme de arsuri de ger

-comercializarea unor produse alimentare cu ambalaj depreciat sau cu acumulare de lichid în amabalaj

-comercializarea unor fructe si legume cu modificari organoleptice sau de o calitate inferioară, la raft fiind menționată calitatea I

-folosirea, în zona de panificație, a unor tăvi cu grad avansat de arsură, a unor stative pentru tăvi și a unor rafturi metalice cu grăsime arsă și mizerie

-produse alimentare care nu respectă regimul termic

-alimente cu data limita de consum depasita

Pentru patru unități, restaurantul din Moinești aparținând SC MATTROM SRL – PENSIUNEA HIMALAYA, un fast food din centrul orașului Bacău aparținând SC GOMAD PLAST SRL – SAORMERIA BĂNEASA, un magazin desfacere produse din carne aparținând SC COPANEX SRL și un magazin mixt din Satul Lespezi aparținând SC LILICORNEL IMPEX SRL a fost dispusă măsura de oprire temporară a prestării de servicii pentru o perioadă de 0-6 luni, ca urmare a neregulilor constatate.

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *