Current track

Title

Artist


Brașovul va avea două parcuri noi

#Postat de on ianuarie 30, 2024

În ședința de Consiliul Local de mâine, primarul Allen Coliban anunță că va prezenta indicatorii tehnico-economici și studiul de fezabilitate pentru două parcuri, cel de pe Str. Lânii și cel de la Cetățuie.

Parcul de pe strada Lânii se va amenaja pe o suprafață de 31.080 de m.p., teren aflat în proprietatea Municipiului, vizavi de Serviciul Județean de Protecție a Plantelor.

Foto: brasovcity.ro
“O veste bună pentru brașoveni și mai ales pentru locuitorii cartierului Bartolomeu, zona nordică a acestuia. O doleanță mai veche a lor – aceea de a avea amenajări de parcuri noi într-o zonă care se dezvoltă imobiliar, dar care nu are până acum astfel de infrastructură verde – iată, are o soluție. Propun Consiliului Local spre aprobare indicatorii tehnico-economici și studiul de fezabilitate pentru noul parc de pe strada Lânii, o amenajare de trei hectare, 22.000 de metri pătrați care vor fi infrastructură verde, amenajări peisagistice, dar vor exista și zone de relaxare, zone dedicate copiilor, zone de joacă pentru copiii mici dar și pentru copiii mai mari, zonă dedicată posesorilor de animale de companie și, totodată, un amfiteatru în aer liber pentru evenimente.”, a declarat primarul Allen Coliban.

Conform studiului de fezabilitate, zona verde va ocupa peste 22.000 de metri pătrați și va cuprinde suprafețe cu gazon, cu arbori și arbuști și cu flori perene.

Pe lângă zona verde vor fi amenajate locuri de joacă pentru copii de până la 6 ani și pentru copii mai mari, teren de fitness, un teren destinat animalelor de companie, două foișoare de recreere, un amfiteatru cu scenă pentru evenimente în aer liber, alei pentru biciclete și pietonale, cișmele, toalete și locuri de parcare.

Valoarea totală pentru realizarea acestui parc este de 34.515.337,32 lei inclusiv TVA. Pentru realizarea acestui obiectiv de investiții, municipalitatea va încerca să acceseze fondurile necesare prin Programul Operațional Regional, 2021 -2027, unde există o prealocare pentru Brașov pentru reconversia de zone verzi. Durata totală de implementare este de 20 luni, din care 10 luni execuția lucrărilor.

Tot în ședința de mâine a Consiliului Local vor fi prezentate studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea zonei din jurul Cetățuii.

Obiectivul principal pentru amenajarea acestui parc este de a pune în valoare cadrul natural, cu crearea unor accese facile și transformarea ei în zonă de promenadă și relaxare.

,,Dealul Cetățuii va cunoaște un nou aspect, o amenajare sub formă de parc, cu accese suplimentare din zona nordică și din zona estică, care să integreze totul într-un circuit pietonal pentru toți cei care vor să viziteze cetatea, dar și pentru cei care sunt în căutarea unui loc de relaxare sau a unui loc de joacă. Vor fi amenajate luminișuri, vor fi amenajate noi alei, vor fi amenajate platforme și zone de belvedere, locuri de joacă pentru copii. Toate aceste lucruri sunt parte a unui proiect care ajunge la un buget de 70 de milioane de lei, bani pe care intenționăm să-i atragem prin fondurile europene disponibile pe noul Program Operațional Regional”, a precizat primarul Allen Coliban.

 Vor fi reabilitate aleile pietonale pavate existente în jurul Cetățuii, va fi reamenajat traseul istoric de acces, cu posibilitatea de a realiza legături ulterioare cu strada Mihai Eminescu. De asemenea, va fi reabilitat accesul pietonal principal, din strada Maior Ioan Cranța.

Se vor realiza noi accese pietonale în partea nordică și estică a sitului, care să favorizeze legăturile cu cartierele învecinate.

Punerea în valoare a caracterului natural al amplasamentului se va face prin amenajarea unor trasee pietonale cu scări și platforme metalice în zonele greu accesibile.

În partea nordică a cetățuii este propusă crearea unei platforme metalice pentru belvedere.

În ceea ce privește redeschiderea Cetățuii, obiectivul municipalității este ca până la începutul lunii mai să se finalizeze lucrările de punere în siguranță, iar Cetățuia să își redeschidă porțile pentru vizitatori. În paralel se derulează proiectul de restaurare a acestui monument istoric, care se află în faza studiilor de fundamentare.

,,Cetățuia va fi deschisă începând cu luna mai. Până atunci, vom termina lucrările de punere în siguranță și de reparații urgente, care înseamnă intervenții pe acoperiș, pe zonele interioare expuse, astfel încât curtea interioară a cetății să poată fi vizitată și să fie și o scenă pentru evenimentele brașovenilor”, a explicat primarul Allen Coliban.

Conform studiului de fezabilitate, cheltuielile totale aferente pentru realizarea acestui obiectiv de investiții sunt de 70.784.194 lei, pentru care vor fi accesate fonduri prin POR 2021 -2027. Durata totală de implementare este de 30 luni, din care 24 luni execuția lucrărilor.



Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *