Current track

Title

Artist


Prefectul județului Suceava s-a deplasat în Vama Siret pentru a purta discuții cu protestatarii, alături de reprezentanții unor instituții deconcentrate (foto)

#Postat de on ianuarie 18, 2024

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, s-a deplasat în Vama Siret pentru a purta discuții cu protestatarii, alături de reprezentanții unor instituții deconcentrate.

 

Fermierii și transportatorii din Suceava continuă protestele la vama Siret, solicitând soluții la o serie de probleme de interes local.

Din discuțiile cu reprezentanții Biroului Vamal Siret a reieșit că, în tura de zi a zilei precedente, au fost prelucrate 116 camioane, iar în tura de noapte s-au prelucrat 125 camioane. În ziua de astăzi, în intervalul orar 8:00 – 16:00 au fost prelucrate pe sensul de ieșire din țară un număr de 103 camioane, pe sensul de intrare situația rămânând neschimbată față de zilele precedente.

Discuțiile cu protestatarii au vizat probleme precum:

  • întârzierile în gestionarea dosarelor de plată ale subvențiilor agricole
  • lipsa de fonduri pentru infrastructura rutieră
  • lipsa de personal în cadrul unor instituții publice.

Prefectul Moldovan a solicitat conducerii Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Suceava să sprijine fermierii suceveni prin efectuarea la termen a plăților ce li se cuvin și dispunerea unor controale în zonele indicate de aceștia, unde au fost sesizate neconformități.

Prefectul județului Suceava s-a deplasat în Vama Siret

Prefectul județului Suceava s-a deplasat în Vama Siret

Prefectul a făcut apel la calm și la respectarea legii, asigurând protestatarii că dialogul cu ei va continua cât timp va fi necesar.

Protestele fermierilor și transportatorilor din Suceava continuă, iar autoritățile locale încearcă să găsească soluții la problemele ridicate de aceștia.

Redăm declarație de presă – Alexandru Moldovan, prefect al județului Suceava:

„M-am deplasat în Vama Siret pentru a continua discuțiile cu fermierii și transportatorii, împreună cu reprezentanții instituțiilor deconcentrate a căror prezență mi-a fost solicitată de către protestatari, și anume DSVSA, Direcția pentru Agricultură, APIA, ARR și ISCTR.
Din discuțiile cu reprezentanții Biroului Vamal Siret, a reieșit că pe parcursul zilei precedente, pe sensul de ieșire din țară, în tura de zi au fost prelucrate 116 camioane, iar în tura de noapte s-au prelucrat 125 camioane.
Astăzi, în intervalul orar 8:00 – 16.00 au fost prelucrate pe sensul de ieșire din țară un număr de 103 camioane, pe sensul de intrare situația rămânând neschimbată față de zilele precedente.
Discuțiile cu protestatarii au vizat, ca și în zilele precedente, probleme de interes local pentru a căror rezolvare ne putem implica în virtutea competențelor conferite de legislația în vigoare.
În ceea ce privește activitatea Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Suceava, o serie de probleme ridicate de către reprezentanții fermierilor s-au confirmat parțial, în sensul că au existat unele întârzieri în gestionarea dosarelor de plată ale subvențiilor. La acest moment, la nivelul APIA Suceava continuă plățile pentru campania 2023, în intervalul 16.10.2023 – 15.01.2024 fiind realizate plăți în cuantum de 37.406.944 euro, aproximativ 95% din total.
Am solicitat conducerii agenției sprijinirea fermierilor suceveni prin efectuarea la termen a plăților ce li se cuvin și dispunerea unor controale în zonele indicate de aceștia, unde au fost sesizate neconformități.
În continuare rămânem deschiși dialogului constructiv, ne străduim să identificăm soluții la problemele punctuale, specifice județului, în a căror rezolvare ne putem implica instituțional.
În același timp, fac apel la calm, la respectarea legii, asigurându-i pe protestatari că dialogul cu ei va continua cât timp va fi necesar.”

Sursa: Prefectura Suceava/18 ianuarie 2024


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *