Current track

Title

Artist


Un bărbat care își teroriza fiica, arestat după ce a încălcat ordinul de protecție

#Postat de on ianuarie 17, 2024

Polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Onești au fost sesizați despre faptul că un bărbat de 52 de ani din comuna Gura Văii provoacă scandal la domiciliu, pe numele acestuia existând un ordin de protecție emis de Judecătoria Onești.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că bărbatul s-a deplasat la domiciliu în jurul orelor 15.00 unde ar fi provocat scandal și ar fi amenințat-o pe fiica sa în vârstă de 16 ani, totodată încălcând măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de către Judecătoria Onești, ulterior părăsind imobilul, informează IPJ Bacău.

În urma administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pe bărbat 24 de ore, ulterior acesta fiind prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea prevenitivă pentru 30 de zile.

Cel în cauză a fost condus de polițiști și introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *