„Oameni care au fost”. Zaharia Bârsan, dramaturg, actor şi regizor…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Că sunt tăcut o ştiu prea bine/Şi nici nu pot altfel să fiu!/ Ce vrei să-ţi spun? Minciuni nu ştiu/ Şi adevăruri sunt puţine.” –  epigramă de Zaharia Bârsan

Stimați amici, ca de obicei, joia, la Jurnal FM și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim una-alta despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi, vă voi prezenta, pe scurt, câteva date biografice despre cel care a fost Zaharia Bârsan, dramaturg, actor şi regizor, dar și fondator şi primul director al Teatrului Naţional din Cluj (în anul1919). Zaharia Bârsan, s-a născut la 11 ianuarie 1878, la Braşov, fiind fiul Mariei (născută Vlădăreanu) şi al lui Zaharia Bârsan, mic proprietar agricol. Zaharia Bârsan urmează în Sânpetru, lângă Brașov, şcoala primară, iar din 1889 este, timp de şase ani, elev al Gimnaziului superior greco-ortodox român din Braşov, viitorul liceu „Andrei Șaguna”. Merită să ne amintim faptul că, printre colegii şi prietenii lui gimnazişti, s-au numărat I. Scurtu, Sextil Puşcariu, O. Goga, I. Lupaş și H. Petra-Petrescu. Zaharia Bârsan a debutat în ianuarie 1897 la „Convorbiri literare”, sub semnătura „Sân-Petreanul”, cu poezia „În zori”. El își continuă studiile secundare la Liceul grăniceresc din Năsăud, la Institutul Clinciu-Popa din Bucureşti, îşi susţine examenul de bacalaureat la Liceul „Gh. Lazăr” din București şi se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică, audiind, în același timp, şi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

Distribuit, încă de pe băncile Conservatorului, în diferite roluri în diverse piese de teatru, Zaharia Bârsan a absolvit, în 1901, clasa de declamaţie condusă de marele actor C.I. Nottara. Împreună cu o mică trupă de diletanţi, a început, din primăvara anului 1903, o serie lungă de turnee teatrale în principalele oraşe ale Transilvaniei și trebuie spus că iniţiativa a trezit un interes deosebit în epocă. Societatea pentru fond de teatru român îi acordă prima sa bursă de perfecţionare, condiţionată de organizarea şi instruirea ulterioară a „diletanţilor” din acest areal teritorial. Bursa primită i-a facilitat contacte profesionale la Viena şi la Berlin, după care, în stagiunea 1905-1906, a practicat o scurtă asistenţă pe lângă actorul Ermete Novelli, tocmai la Florenţa.

Între anii1906 şi 1913,  a reluat turneele prin Trasilvania, incluzând în repertoriul trupei sale fragmente din dramaturgia şi din lirica românească, precum şi traduceri sau localizări proprii. Până în anul 1919. Bârsan mai apare, deseori cu succes, pe scenele bucureştene sau, în perioada refugiului din 1917-1918, Ia Iaşi. Trebuie amintit faptul că Zaharia Bârsan era „un actor cu temperament puternic, ţinută impunătoare, distincţie scenică, frazare limpede, timbru vocal plăcut”. Structural, din punct de vedere strict profesional, a fost un interpret liric şi romantic. Popularitatea şi prestigiul de care se bucura în Transilvania au determinat numirea sa în funcţia de director al Teatrului Naţional din Cluj, odată cu înfiinţarea acestei instituţii, în anul1919, imediat după unirea Transilvaniei cu România. Zaharia Bârsan a deţinut calitatea de director al Teatrului Naţional clujean între anii 1919 şi 1927 și între 1931 şi 1936. Pensionat în anul1938, a continuat, pentru încă doi ani, doar activitatea de profesor la Conservatorul din Cluj, începută tot în anul 1919. În anul 1945, a fost declarat director onorific al Teatrului Naţional din Cluj, învestire singulară în istoria teatrului românesc. Zaharia Bârsan a decedat la 13 decembrie 1948, la Cluj și, după trecerea sa la cele veșnice, a fost înmormântat în cimitirul „Sf. Vineri” din Bucureşti, alături de soţia sa, actriţa Olimpia Bârsan. În perioada apariției „Sămănătorului”, Zaharia Bârsan s-a apropiat mai mult de Șt. O. Iosif, lor alăturându-li-se, curând, Ilarie Chendi. Împreună cu acesta din urmă, va trece, în 1908, la „Viaţa literară şi artistică”. La „Luceafărul” făcea parte, în primul an de colaborare, din comitetul de redacţie, ca şi la „Falanga literară şi artistică” (1910). fiind membru fondator al Societăţii Scriitorilor Romani, este ales în primul comitet de conducere (în anul1909) şi reales în 1914.

În anii1911 şi în 1913, la re-înfiinţare, figurează între membrii fondatori ai Societăţii Autorilor Dramatici Români, în primii ani după debut semnează şi Zacharia Bârsan Sân-Petreanul, Z. Bârsan-Verurio, Sânpetreanul, Veturio, S-P, Zach, Fulmen, Fortunio. Orientarea vag romantică şi pre-sămănătoristă de la „Floare-albastră” se va resimţi în întreaga sa operă, dominată, tematic, de câteva idei-reper: cinstirea trecutului istoric, realizarea unităţii naţionale, valorificarea filonului folcloric. Din ideologia sămănătoristă, a reținut doar viziunea idilică asupra vieţii satului. A debutat editorial cu volumul de versuri „Visuri de noroc” (1903). Nu lipsesc din poemele sale ecouri de legendă sau imagini ale realităţilor sociale aspre. Mai aproape de resursele lui creatoare sunt meditaţia şi poezia naturii. Unele dintre poemele patriotice au cunoscut o largă popularitate. „Ca mâini va bate ceasul!”, o amplă compoziţie pledând pentru ideea de unitate naţională, a fost declarată „dăunătoare” de autorităţile maghiare, care ordonă, în 1914, arestarea autorului. Un alt exemplu a fost „Cu toţii una”, poezie frecvent republicată între 1914 şi 1945 (uneori şi cu alte titluri), care omagia jertfele ostaşilor români. Inclusă ca monolog al lui Zefir în „Trandafirii roşii”, declanşa, la fiecare reprezentaţie, manifestări de entuziasm patriotic.

Trebuie spus faptul că primele încercări epice ale lui Bârsan, declamatorii, romantice, sunt găzduite de „Gazeta Transilvaniei” (1900). El a continuat să publice, în diferite periodice, mai ales proză scurtă, în care sunt relatate, aparent fidel, întâmplări obişnuite. Multe povestiri stau sub semnul amintirii, teren prielnic meditaţiei şi regretelor. Lumea satului transilvănean îi oferă material bogat, permanenţele etice ale acestui microunivers – dreptatea, adevărul, onestitatea, compasiunea – fiind frecventate în spirit sămănătorist. Mediul citadin, considerat, tot pe linie sămănătoristă, ca loc al dezagregării sufleteşti, îi prilejuieşte comentarii moralizatoare. Intitulate „nuvele”, prozele sunt, de fapt, povestiri în care, la fel ca şi în lirică, domină o tonalitate subiectivă. Ceea ce nu i-a reuşit decât rareori în scrierile de ficţiune, Zaharia Bârsan izbuteşte mai ales prin memorialul „Impresii de teatru din Ardeal” (1908), unde sunt descrise plastic locuri şi medii sociale, sunt portretizaţi oameni pe care autorul i-a cunoscut.Aceasta proiectează imaginea unei activităţi de pionierat teatral şi ocupă un loc distinct între scrierile sale epice. Bârsan mai publică, în periodice, reportaje, cronici şi comentarii teatrale, portrete, evocări, interviuri, articole diverse. Pe Bârsan îl preocupă condiţia morală şi materială a actorului, starea dramaturgiei originale, rolul teatrului în promovarea ideii de unitate naţională, istoria teatrului românesc.

În contextul dramaturgiei româneşti de la începutul secolului, ca şi în ansamblul operei literare proprii, teatrul ocupă un loc notabil. Încă din 1904, Bârsan exersează câteva localizări „din italieneşte”, autorii nefiind menţionaţi. Traduce un fragment din „Azilul de noapte” de Maxim Gorki (1904). Comedia lui Carlo Goldoni, „Slugă la doi stăpâni”, „acomodată” prin comprimare, va figura în repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti în stagiunea 1909-1910. În stagiunea 1924-1925, i se montează, pe aceeaşi scenă, „Morcovel”, traducere după „Poil de carotte” de Jules Renard.

Zaharia Bârsan, dramaturg, actor şi regizor…

După două proiecte nefinalizate (piesa „Dragoste şi o dramă istorică despre Avram Iancu”, aceasta în colaborare cu St. O. Iosif), Bârsan debutează ca dramaturg, la Teatrul Naţional din Bucureşti, în noiembrie 1908, cu piesa în două acte, „Mărul”. De la această scriere până la „Domnul de rouă”, basm dramatic reprezentat şi tipărit în 1938, caracteristice dramaturgiei lui Bârsan vor fi interferenţele dintre elementele romantice şi cele realiste. În acelaşi an, 1910, i se reprezintă, tot fără ecou, „Jurământul”. Bârsan se impune în lumea teatrului abia cu următorul „act dramatic”, „Se face ziuă”, elaborat în 1911. Premiera, programată la Teatrul Naţional din Bucureşti în martie 1914, dar oprită în urma unei intervenţii a Legaţiei Austro-Ungare, va avea loc la începutul lunii mai, cu distribuţia de la Teatrul Naţional, însă pe scena Teatrului Modern.

Zaharia Bârsan, dramaturg, actor şi regizor…

Acţiunea din „Se face ziuă”, plasată „în ultima noapte a anului 1784″, surprinde un moment din răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. Dacă, în pofida popularităţii de care s-a bucurat, „Se face ziuă” a alunecat în uitare, „Trandafirii roşii” (1915), scriere dramatică în trei acte şi în versuri, cu o carieră scenică remarcabilă, se bucură încă de un anume interes. Lucrarea, o feerie în notă neo-romantică, dezvoltă motivul jertfei aduse unui ideal. Valorile poetice prevalează asupra celor dramatice. După două decenii, în „Domnul de rouă”, Bârsan foloseşte aceeaşi modalitate de expozeu dramatic, apelând însă la filoane care ţin de legendă şi de mit. Punctul de plecare îl constituie un eres consemnat de Al. Vlahuţă în România pitorească, derivat din motivul folcloric prezent în „Soarele şi Luna”. Autorul plasează acţiunea basmului său dramatic la o Curte domnească, într-un timp indefinit. În ambele sale basme dramatice, Bârsan alege soluţii de tratare personală a temei de bază, neacceptând doar nararea întâmplării, aşa cum procedează, spre exemplu, Victor Eftimiu, ci transformând-o în pretext al unei fabule dramatice „cu cheie”, întregul, ca şi părţile componente fiind simboluri sau agenţi purtători de idei în acţiune. Satira „Las’ pe mine” şi comedia de moravuri „Bursierul societăţii” au rămas în manuscris şi nereprezentate.

Zaharia Bârsan, dramaturg, actor şi regizor…

În încheiere, aș dori să enumăr o parte din lucrările care constituie opera sa:

• Visuri de noroc, Bucureşti, 1903;

• Ramuri, Budapesta,1906;

• Poezii, Bucureşti, 1907;

• Impresii de teatru din Ardeal, Arad, 1908;

• Nuvele, Bucureşti, 1909;

• Sirena. Jurământul, Beiuş, 1912;

• Nuvele, Bucureşti, 1914;

• Se face ziuă, Bucureşti, 1914;

• Ca mâini va bate ceasul!, Bucureşti, 1915;

• Trandafirii roşii, Bucureşti, 1915;

• Furtuna. Cu toţii una. Poemul Unirei, Sibiu, 1922;

• Poezii, Bucureşti, 1924;

• Domnul de rouă, Bucureşti, 1938;

• Scrieri, ediţie îngrijită de Cornel Simionescu şi Aurora Pârvu, prefaţă de Cornel Simionescu, Bucureşti, 1969.

Traduceri

• Oscar Wilde, Salomeea, Bucureşti, 1907.

Pentru astăzi, am terminat de povestit și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

-Eugen Simion (coord.), „Dicţionarul general al literaturii române. – Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic, 2004 – vol. 1: A-B, p.463-465.

-Zaciu, Mircea, Papahagi, Marian, Sasu, Aurel. „Dicţionarul scriitorilor români” – Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995

-Petraş, Irina. „Clujeni ai secolului 20” – Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000, p.33-34.

-Predescu, Lucian. „Enciclopedia României Cugetarea.” – Bucureşti: Editura Saeculum I.O., 1999, p.84.

-Sasu, Aurel. „Dicţionarul biografic al literaturii române.” – Piteşti: Paralela 45, 2006 – vol. 1

http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/transilvania/1925/BCUCLUJ_FP_279996_1925_056_005_006.pdf

http://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/actor-film-romanesc~zaharia-b-rsan~160

http://www.bjc.ro/wiki/index.php/Bârsan,_Zaharia