I.T.M. Suceava a verificat activitatea în domeniile relaţiilor de muncă/muncă nedeclarată/securităţii şi sănătăţii în muncă pentru 53 de centre de îngrijire
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 21, 2023
I.T.M. Suceava a verificat activitatea în domeniile relaţiilor de Muncă/muncă Nedeclarată/securităţii şi sănătăţii în muncă pentru 53 de centre de îngrijire – campania desfășurată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava în perioada 27.10.2023 – 15.12.2023 a vizat acțiuni de control privind verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă și în domeniul securității și sănătății în muncă, la angajatori care își desfășoară activitatea în următoarele domenii: centre rezidențiale medico – sociale, centre rezidențiale de îngrijiri paleative, cămine pentru persoane vârstnice, centre de tip respiro/centre de criză, locuințe protejate, centre de îngrijire și asistență, centre de abilitare și reabilitare, centre pentru viață independentă.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/elderly-hands-ring-walking-stick-981400/
Obiectivele Campaniei
* Identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relațiile de muncă şi securitatea și sănătatea în muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale în materie;
* Eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare în domeniile relațiilor de muncă şi securității și sănătății în muncă;
* Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă şi securității și sănătății în muncă;
* Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la domeniile relațiilor de muncă şi securității și sănătății în muncă.
Grupul ţintă
* La toate tipurile de angajatori care efectuează activități în domeniile mai sus menționate.
Activitatea în domeniile Relaţiilor de Muncă/Muncă Nedeclarată/Securităţii şi Sănătăţii în Muncă:
Au fost verificate 53 de centre de îngrijire cu un număr de 1.262 de salariați aparținând unui număr de 24 de angajatori. In urma verificărilor au fost dispuse 24 de măsuri obligatorii, dintre care 5 măsuri în domeniul relații de muncă și 40 de măsuri în domeniul securități și sănătății în muncă pentru care s-au aplicat 45 de avertismente contravenționale.
Deficienţele constatate în domeniul Relaţiilor de Muncă/Muncă nedeclarată:
* netransmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor;
* neevidențierea în pontaje a timpului de muncă prestat de salariați, cu indicarea orei de începere și terminare a lucrului;
*netransmiterea modificărilor intervenite în registrul general de evidenţă a salariaţilor;
* nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal;
* neacordare spor de week-end pentru zilele lucrate de salariați sâmbăta și duminica;
* neevidențiere pe statele de plată a sporului de noapte;
* lipsa informărilor către ITM Suceava privind utilizarea muncii de noapte;
* neachitarea drepturilor salariale;
* neeliberarea adeverințelor de vechime.
Deficienţă constatată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
*instruirea deficitară a lucrătorilor.
Sursa: Romeo BUTNARIU, Inspector Şef, Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava
Narcisa CIOLTAN, Consilier, Compartiment Comunicare şi Relaţii cu Publicul
Sursa: I.T.M. Suceava/21 decembrie 2023
Jurnal FM 