Current track

Title

Artist


„Roata Istoriei” – o scurtă retrospectivă istorică cu evenimente petrecute de-a lungul timpului în săptămâna 20 la 26 noiembrie…
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on noiembrie 25, 2023

Motto: „Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi.”– Miron Costin, cronicar

Stimați amici, astăzi voi continua obiceiul de fiecare sâmbătă, de trecere în revistă a câtorva evenimente din istoria mai îndepărtată ori mai apropiată a spațiului românesc și a celui universal, evenimente care s-au petrecut sub semnul calendaristic al zilelor fiecărei săptămâni când acestea apar în Jurnal FM. Pentru început, vom vedea ce s-a întâmplat în 20 noiembrie…Aceasta este „Ziua Mondială de Luptă împotriva Bolii Pulmonare Obstructive Cronice (BPOC)” este un eveniment anual organizat din 2002, de Iniţiativa Globală pentru Boala Pulmonară Cronică Obstructivă (GOLD), pentru a îmbunătăţi conştientizarea şi îngrijirea bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC) în lume. Scopul campaniei este de a atenţiona populaţia privind factorii de risc ai BPOC, educarea populaţiei în vederea recunoaşterii simptomelor bolii şi determinarea pacienţilor de a consulta medicul la primele semne de boală. În 1224, apare prima menţiune a Bisericii fortificate „Sf. Mihail” din Cisnădioara, judeţul Sibiu, monument în stil romanic. În 1792, 20.XI / 1.XII, s-a născut matematicianul rus Nikolai I. Lobacevski, inventator al geometriei neeuclidiene (m. 1856).În1856, a murit Bolyai Farkas, matematician maghiar din Transilvania, cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în geometrie, tatăl matematicianului Bolyai János.În 1861, 20.XI / 2.XII,  Poarta otomană emitea „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei”, prin care admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor, înfăptuită de facto la 24 ianuarie 1859 (unirea era recunoscută însă numai pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza); în ciuda stipulaţiilor restrictive, documentul marchează un pas important pe calea unirii depline a ţării.În 1869: S-a născut Nerva Hodoş, istoric şi bibliograf; unul dintre fondatorii bibliografiei româneşti; a desfăşurat o activitate rodnică pentru organizarea colecţiilor Bibliotecii Academiei (m. 1913).În

1872, 20.XI / 2.XII, s-a născut pictorul Gheorghe Petraşcu; membru titular al Academiei Române din 1936 (m. 1949). În 1877, are loc inventarea fonografului de către Thomas Edison. Primele cuvinte înregistrate au fost „Mary had a little lamb”.În 1889, s-a născut astronomul american Edwin Powell Hubble; este considerat fondatorul astronomiei extragalactice; a dovedit, primul, că universul se extinde (m. 1953). Astronom şi cosmolog american care a schimbat profund înţelegerea Universului prin demostrarea existenţei altor galaxii decât Calea Lactee. A fost primul care a dovedit că universul se extinde.Hubble este creditat că ar fi descoperit modul corect de aplicare al „Efectului Doppler” la expansiunea Universului, numit specific în astronomie şi cosmologie „Deplasarea spre roşu”.Efectul observat în modificarea spectrul electromagnetic al galaxiilor stabilea o proporţionalitate între variaţia spectrului electromagnetic al unei anumite galaxii şi depărtarea de planeta noastră, Pământ. Această proporţionalitate, care a devenit cunoscută ca Legea lui Hubble a definit şi a măsurat expansiunea universului.În1911, s-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) fizicianul Radu Grigorovici; contribuţii în spectroscopie, optică şi fotometrie; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2008).Licenţiat în chimie şi fizică la Universitatea Cernăuţi, doctor în ştiinţe fizice la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, teza de doctorat fiind Potenţialul disruptiv în vapori de Hg.devine preparator, asistent şi şef de lucrări la Facultăţile de Ştiinţe din Cernăuţi şi Bucureşti. După ce se întoarce din mobilizarea din Crimeea, Radu Grigorovici este conferenţiar de optică şi inginer consultant în acelaşi domeniu, susţinând în acelaşi timp diverse cursuri de optică.În anul 1958 primeşte titlul de doctor docent în ştiinţe. În timpul activităţii didactice, a modernizat laboratoarele în care şi-a desfăşurat activitatea, iar în paralel a efectuat şi diverse cercetări, printre care studiul asupra forţei de înaltă frecvenţă şi o analiză spectrală cantitativă. În anul 1960 Radu Grigorovici este scos din învăţământul superior, desfăşurând în continuare o activitate de cercetare, în cadrul Academiei Române, la Institutul de Fizică Bucureşti şi la Institutul de Fizică şi Tehnologia Materialelor Măgurele. Rezultatele cercetărilor lui Radu Grigorovici au fost recunoascute atât în România cât şi pe plan internaţional, studiile sale fiind expuse în cadrul unor conferinţe regionale şi mondiale, precum şi în diverse publicaţii internaţionale din domeniu. După pensionare continuă să lucreze ca cercetător onorific la Institutul de fizică Măgurele, fără a avea însă un salariu pentru această activitate. După anul 1992 se dedică în totalitate studiului istoriei Bucovinei, efectuând mai multe traduceri comentate, eseuri, interpretări demografice, unele din ele apărute în revista Academiei Române Analele Bucovinei, din cadrul Centrului de Studii Bucovina din Rădăuţi. În 1990 este ales membru titular al Academiei Române, vicepreşedinte al Academiei Române, vicepreşedinte de onoare al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.Primeşte din partea Universităţii Bucureşti titlul de doctor honoris causa. Este numit cetăţean de onoare al municipiului Rădăuţi şi este ales preşedinte de onoare a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română a Bucovinei. În anul 2000 este decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de mare ofiţer.A decedat la Bucureşti la 1 august 2008.În 1917, 20.XI – 6.XII, are loc bătălia de la Cambrai (în timpul primului război mondial); cu prilejul ofensivei engleze asupra oraşului francez au fost folosite pentru prima oară, într-o luptă, tancurile. În 1922, România a participat la Conferinţa internaţională de la Lausanne (Elveţia), în problema strâmtorilor Bosfor şi Dardanele; în cadrul conferinţei s-a discutat şi s-a semnat Tratatul de pace cu Turcia, care recunoştea drepturile României asupra insulei Ada-Kaleh de pe Dunăre (conferinţa s-a încheiat la 24.VII.1923) .Insula a fost inundată odată cu construirea barajului Porţile de Fier.În 1947, prinţesa Elisabeta (viitoarea regina Elisabeta a II-a) s-a căsătorit cu ducele de Ediburgh, Philip Mountbatten.În1962, preşedintele american John F. Kennedy a acceptat să ridice blocada din Cuba.În1975, a murit Francisco Franco, general şi om politic spaniol; comandant şef al forţelor naţionaliste în timpul războiului civil, s-a proclamat conducător (El Caudillo) al statului şi al armatei (1936-1975) şi a instaurat un regim autoritar, bazat pe un partid unic; şef al guvernului (1938-1973); în 1969, în urma unui referendum, l-a desemnat pe Juan Carlos de Bourbon ca viitor rege al Spaniei, după moartea sa (n. 1892).În1989, Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia privind Drepturile Copilului, intrată în vigoare în anul 1990.În1998, are loc lansarea primului modul al stației spaţiale internaționale.Racheta rusească Proton a transportat primul element al staţiei spaţiale internaţionale. In decembrie 1998, modulul rus şi modulul american Unity au fost asamblate. Ţările implicate in construirea statiei sunt SUA, Rusia, Canada, Japonia si 11 ţări membre ale Agentiei Spaţiale Europene. În 2006, lui Mihail Sebastian i s-a conferit postum la München importantul premiu de carte „Geschwister Scholl” pe anul 2006, premiu ce este conferit în fiecare an începând din 1985 de către Börsenverein des Deutschen Buchhandels.

Ziua de marți ne spune ce s-a întâmplat în 21 noiembrie…Aceasta este „Ziua mondială a salutului” (World Hello Day), iniţiată în anul 1973 de fraţii Brian şi Michael McCormack din statul Nebraska/SUA, ca o contribuţie la reducerea încordării internaţionale. De asemenea, este și „Ziua mondială a televiziunii”; marchează data la care, în 1996, a avut loc, sub egida Naţiunilor Unite, primul Forum Mondial al Televiziunii (această zi a fost proclamată prin Rezoluţia nr. 51/205 a Adunării Generale a ONU din 17.XII.1996). În1555, a murit omul de ştiinţă german Georgius Agricola (numele real: Georg Bauer); contribuţii importante în domeniul ştiinţelor miniere (fiind supranumit „părintele” mineralogiei), dar şi în alte domenii: medicină, farmacie, alchimie, filologie, istorie (n. 1494).În 1615, are loc bătălia de la Tătăreni. Alexandru Movilă, sprijinit de nobilii polonezi Mihai Wisniowiecki şi Samuel Koreki, îl invinge pe Ştefan Tomşa şi se înscăunează domn al Moldovei. În 1694, s-a născut Voltaire (François-Marie Arouet), filosof, istoric, dramaturg şi prozator al Iluminismului francez. A fost creatorul aşa numitului „voltairianism” – respingerea fanatismului, a prejudecăţilor, a intoleranţei şi a abuzurilor de orice fel şi afirmarea raţiunii umane; spirit polemic, atent la realităţile sociale, Voltaire a întruchipat „noul tip al scriitorului reprezentant al conştiinţei publice şi luptător pentru idealurile cele mai înalte ale vremii” (T. Vianu) şi a pregătit, ideologic, Revoluţia Franceză (d.30.05.1778). Voltaire a rămas celebru şi pentru spiritul său ironic. Când au fost îndepărtaţi jumătate din caii grajdurilor regale din motive economice, el a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberaţi jumătate din măgarii de la curtea regală. Pe de altă parte a devenit cunoscut şi pentru toleranţa sa. Astfel şi-a exprimat odată punctul său contradictoriu faţă de un adversar: „Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar m-aş lăsa omorât, pentru ca dumneavoastră să puteţi să v-o exprimaţi.” Concepţia sa politică se întemeiază pe armonia dintre monarhii care deţin puterea politică şi filozofii care deţin înţelepciunea. De asemenea, Voiltaire reprezintă spiritul cel mai înalt al epocii sale, doctrina sa fiind unul din fundamentele Revoluţiei din 1789. Voltaire a fost împreună cu Jean-Jacques Rousseau un iniţiator al Revoluţiei franceze. Mari realizări îi sunt atribuite şi ca istoric iluminist.[Iluminismul numit şi Epoca Luminilor sau Epoca Raţiunii este o mişcare ideologică şi culturală, antifeudală, desfăşurată în perioada pregătirii şi înfăptuirii revoluţiilor din sec. XVII-XIX în ţările Europei, ale Americii de Nord şi ale Americii de Sud şi având drept scop crearea unei societăţi „raţionale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase (cf. Carp Maxim).Iluminismul este o replică la adresa barocului, care încearcă să înlăture dogmele religioase şi să infiltreze luminarea maselor pe baza experienţei proprii.În1880, după decesul unicei sale fiice (Maria), Carol de Hohenzollern, domnitor al României în perioada 1866-1881 şi rege între anii 1881 şi 1914, semnează, la Sigmaringen (Germania), actul de familie prin care prinţul Ferdinand de Hohenzollern, nepotul său de frate, devine prinţ moştenitor prezumtiv al Coroanei României. Urcarea pe tron a regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927) a avut loc la 28.IX/11.X.1914, în timpul domniei sale desăvârşindu-se unitatea statului român. În 1895, s-a născut tenorul Traian Grozăvescu (m. 1927).Traian Grozăvescu (1895 – 1927) a fost un tenor român născut la Lugoj, judeţul Timiş. A urmat Facultatea de Drept la Budapesta unde începe în 1914 şi cursurile Academiei de Muzică.Debutează la Cluj în 1919 unde obţine succes după succes. Pleacă la Viena în martie 1923 şi cu vocea sa excepţională este pe rând angajat de Operele din Viena, Budapesta, Berlin.Câştigă stima unor muzicieni celebri precum Richard Strauss, Arturo Toscanini, Pietro Mascagni, Franz Schalk. Pe 14 februarie 1927 tenorul cântă pentru ultima dată pe scena operei din Viena, în Rigoletto. Peste numai cinci zile, pe 19 februarie, într-un acces de gelozie, este ucis cu un glonte de revolver de către soţia sa, Nelly. Grozăvescu urma să cânte peste o lună la Metropolitan Opera din New York. Este înmormântat în cimitirul ortodox din Lugoj.Teatrul Municipal din Lugoj poartă numele tenorului, aici organizându-se şi Concursul Internaţional de canto „Traian Grozăvescu”. În 1918, s-a născut părintele profesor Constantin Galeriu; unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei române; vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor din 1990, preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru în ultimii ani ai vieţii; din cauza convingerilor sale religioase şi umanitare, a fost întemniţat de mai multe ori de regimul comunist în anii 1950 şi 1952-1953 (m. 2003).În 1921, la Bucureşti, a avut loc un congres al Partidului Naţional Liberal la care s-au adoptat noul statut şi noul program ale partidului; programul se baza, în ceea ce priveşte prevederile economice, pe principiul „prin noi înşine”, care urmărea consolidarea poziţiilor capitalului industrial şi financiar autohton.În 1930, s-a născut Ion Gheţie, lingvist, filolog şi prozator; studii privind istoria limbii literare române, dialectologia istorică, filologia română; a iniţiat şi coordonat, împreună cu Alexandru Mareş, colecţia „Cele mai vechi cărţi populare în literatura română” (m. 2004).În 1932, premiera piesei „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti; în distribuţie: George Calboreanu, Sonia Cluceru, Ion Finteşteanu, Niki Atanasiu. În 1933,  Ion Mihalache devine preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc în urma demisiei lui Al. Vaida–Voievod. Va fi arestat în 1947 şi condamnat la închisoare de comunişti, unde va şi muri, în 1963. În 1944, al doilea război mondial: Armatele române duc lupte grele în nordul Ungariei pentru cucerirea Munţilor Bukk. În 1974, Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei obţine statutul de observator în cadrul ONU. În 1987, are loc inaugurarea oficială a ansamblului feroviar şi rutier de poduri dunărene din zona Feteşti-Cernavodă (în lungime de 1.600 m, din care 270 m deasupra apei), a tronsonului de autostradă Feteşti-Cernavodă, precum şi a Canalului Poarta Albă-Midia-Năvodari (în lungime de 26,6 km). În 1990, a fost semnată, în ultima zi a reuniunii la nivel înalt a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (19-21.XI.1990), Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, care a marcat un punct de cotitură în istoria CSCE, deschizând calea transformării sale într-un forum instituţionalizat de dialog şi negocieri, cu o structură operaţională (documentul a fost semnat şi de România). În 1991, Parlamentul a decis (cu 414 voturi pentru şi 95 contra) adoptarea noii Constituţii postcomuniste a României (dezbaterile pentru elaborarea ei au început, în Adunarea Constituantă, la 13.II.1991; la 8.XII.1991 a avut loc referendumul naţional în urma căruia va intra în vigoare noua Constituţie; Legea fundamentală a fost revizuită în urma referendumului naţional din 18-19.X.2003). La 8 decembrie se marchează „Ziua Constituţiei României”, sărbătorită pentru prima dată în anul 1995. În 1999, a murit gazetarul sportiv Ioan Chirilă, desemnat de colegii săi, cu puţin timp înainte de moarte, drept cel mai mare ziarist sportiv român (n. 1925, la Cairaclia, azi în Ucraina).Cunoscut sub porecla de „Nea Vanea”, Ioan Chirilă este autorul a 27 de volume de publicistică închinate unor sportivi sau evenimente sportive, scrise într-un stil original, colorat („Şepcile roşii“, „World Cup ’66“, „Argentina“ etc.). De multe ori, reflectarea evenimentului sportiv era un pretext pentru reportaje literare sui-generis, evocând, emoţionant, locurile, oamenii obişnuiţi şi artele. Cărţile sale au fost editate în tiraje foarte mari, cartea „Nadia“ de exemplu vânzându-se în 300.000 de exemplare.Ioan Chirilă a fost şi un traducător de excepţie. A tradus din limba rusă, de la cărţi tehnice, până la piese de teatru precum „Turnul de Fildeş” de Viktor Rozov, „Fuga” de Mihail Bulgakov, şi câteva schiţe de M. Zoscenko, pe care le-a dramatizat sub titlul „Când comedia era rege”. Toate s-au jucat pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti.În memoria sa, Asociaţia Presei Sportive din România oferă, în cadrul unor gale anuale, Premiile „Ioan Chirilă” pentru presă şi publicistică sportivă. În 2002, la summit-ul Alianţei Nord-Atlantice (NATO) de la Praga (21-22 noiembrie), România a fost invitată oficial să adere la NATO, alături de alte şase state – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia. Ceremonia oficială de primire a ţării noastre (alături de celelalte şase state foste comuniste) ca membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice s-a desfăşurat la 29.III.2003, la Washington (în prezenţa preşedintelui SUA, George W. Bush, a secretarului de stat american, Colin Powell, a secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, şi a premierilor celor şapte state); evenimentul s-a petrecut după ce decizia de la Praga a fost ratificată de Parlamentele tuturor statelor aliate; ceremonia din 29 martie, de la Washington, de semnare a documentelor de aderare, a fost continuată la data de 2 aprilie, la Bruxelles, şi a constat în arborarea, la sediul NATO, a drapelelor celor noi şapte membri (astfel, numărul ţărilor membre ale Alianţei, fondate în 1949, se ridica la 26).În 2012, a murit actorul de teatru şi film Şerban Ionescu.Şerban Ionescu (n. 23 septembrie 1950, Corabia, judeţul Olt- d. Bucureşti) a fost un actor român. A jucat teatru la Târgu Jiu, apoi în Bucureşti, la Teatrul de Comedie, la Teatrul Odeon şi la Teatrul Naţional.A fost căsătorit cu actriţa Magda Catone, având un fiu, Carol.Actorul Şerban Ionescu a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa cariera artistică şi talentul deosebit prin care au dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

În continuare, ziua de miercuri ne aduce câte ceva despre ce s-a întâmplat în 22 noiembrie…În 1718, a murit faimosul pirat Barbă Neagră.Faimosul pirat Edward Teach, cunoscut sub numele de Barbă Neagră, s-a născut în Anglia în jurul anului 1680.Se crede că porecla se datorează faptului că Teach avea o barbă neagră stufoasă şi o înfăţişare înfricoşătoare. Barbă Neagră şi banda lui de piraţi a fost activă la începutul secolului al XVIII-lea în Indiile de Vest şi pe coasta estică a coloniilor americane.Potrivit datelor istorice, Barbă Neagră ar fi murit în Caraibe, ucis într-o luptă cu englezii, în noiembrie 1718. În1806, a început un nou război ruso–turc desfăşurat pe teritoriul Moldovei şi Ţării Româneşti. Conflictul se va încheia prin Pacea de la Bucureşti.În1869, s-au deschis cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Primul decan a fost medicul chirurg Nicolae Turnescu. În 1870, 22.XI / 4.XII, s-a născut Ion Ionescu (Bizeţ), inginer şi matematician; a contribuit la dezvoltarea reţelei de şosele şi poduri din România; unul dintre fondatorii revistei „Gazeta matematică” (1895); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1946). În 1884, s-a născut Alexandru Rusu, episcop greco-catolic şi mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma.În1890, s-a născut Charles de Gaulle, general şi om politic francez; dezavuând acceptarea capitulării Franţei în timpul celui de-al doilea război mondial, s-a refugiat la Londra (1940), de unde a lansat un apel la rezistenţă armată împotriva invadatorului; în 1947 a fondat partidul Adunarea Poporului Francez (ulterior Adunarea pentru Republică); şef al guvernului provizoriu (1944-1946); prim-ministru (1958-1959) şi preşedinte al Franţei între anii 1959 şi 1969 (m. 1970)  Charles de Gaulle (n. 22 noiembrie 1890, d. 9 noiembrie 1970) a fost un general şi un politician francez.În 1940 a devenit şef al guvernului francez din exil la Londra, iar în 1945 a fost ales prim-ministru de către Parlamentul francez.În 1958 a fost ales preşedinte al Franţei, post pe care l-a păstrat şi după alegerile din 1965.Pe 28 aprilie 1969 de Gaulle a demisionat din funcţia de preşedintele al Statului.În 1901, 22.XI / 5.XII, a murit Vasile Alexandrescu Urechia, istoric, scriitor şi om politic liberal; deputat, senator şi ministru în mai multe rânduri; de numele său se leagă iniţierea şi întemeierea a numeroase societăţi şi instituţii (în 1865, de exemplu, s-a numărat printre fondatorii Ateneului Român din Bucureşti); membru fondator al Societăţii Academice Române din 1867 şi vicepreşedinte al acestui for de mai multe ori. Vasile Urechia-Alexandrescu (n. 15 februarie 1834, Piatra Neamţ – d. Bucureşti) a fost un istoric şi scriitor român, om politic, membru fondator al Academiei Române. A fost profesor la Universitatea din Iaşi apoi la cea din Bucureşti. A mai fost membru corespondent al Academiei spaniole, italiene şi a Institutului etnografic din Paris. A studiat la Paris, unde a înfiinţat ziarul unionist Opiniunea, organ al românilor din străinătate. În 1858 a editat ziarul unionist Zimbrul şi vulturul. Ca istoric, a avut o orientare eclectică. A editat numeroase culegeri de documente şi hrisoave interne şi externe, a scris o Istorie a românilor în 14 volume (1891 – 1892) şi o Istorie a şcoalelor în 4 volume (1892 – 1901), a abordat majoritatea genurilor şi speciilor literare. În 1906, la Convenţia Internaţională de Radio şi Telegrafie de la Berlin, s-a aprobat utilizarea mesajelor SOS în caz de pericol. În 1930, s-a născut Ion Marinescu, regizor de teatru şi film. Din filmografie: „Gioconda fără surâs”, 1967, regia Malvina Urşianu, „Craii de Curtea Veche”, 1995, regia Mircea Veroiu (d. septembrie 1998). În 1939, a murit Aghata Bârsescu, actriţă româncă de teatru; a fost prima actriţă româncă prezentă pe scenele teatrelor din Viena, apoi şi din America (roluri în piesele: „Medeea”, „Antigona” de Sofocle, „Maria Stuart” de Schiller) (n.09.09.1861). În1951, de la această dată, Organizaţia Meteorologică Mondială – OMM (fondată în 1947) devine instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva (printre membrii fondatori figurează şi România). În 1956, Jocurile Olimpice de Vară se deschid la Melbourne, Australia; România a obţinut 13 medalii (5 aur, 3 argint, 5 bronz). În 1963, asasinarea lui John F. Kennedy în Dallas, Texas. Vicepreşedintele Lyndon B. Johnson depune jurământul ca nou preşedinte. În 1963, a murit Aldous Huxley, scriitor marcant al literaturii britanice contemporane, stabilit, în 1937, în SUA; a inovat formula romanului prin introducerea tehnicii contrapunctice (romanele „Punct contrapunct”, „Galben de crom”,„Neînfricata lume nouă”) (n.26.07.1894). În1967, după războiul de şase zile israeliano-arab (5 – 10.VI.1967) Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat, în unanimitate, Rezoluţia nr. 242, bază a viitoarelor negocieri menite să conducă la instaurarea păcii în Orientul Mijlociu; aceasta prevedea retragerea trupelor israeliene din teritoriile ocupate în timpul conflictului, încheierea stării de război şi afirma dreptul tuturor naţiunilor la existenţă în cadrul unor graniţe sigure şi recunoscute. În 1972, a murit fizicianul Horia Hulubei, unul dintre fondatorii învăţământului superior în domeniul fizicii atomice şi nucleare din ţara noastră; în 1948 a înfiinţat şi organizat Institutul de Fizică din Bucureşti, iar în 1956, Institutul de Fizică Atomică; membru al Academiei Române din 1946 (n. 1896).În 2002, Romfilatelia a lansat prima serie de mărci poştale tematice cu holograma dedicată aderării României la NATO. Emisiunea de mărci poştale „România invitată la NATO – Praga 21 Noiembrie 2002” reprezintă o premieră în activitatea de editare a poştei Române, fiind primul timbru cu hologramă din ţara noastră. În 2004, Revoluţia Portocalie din Ucraina: Zeci de mii de manifestanţi s-au adunat, în Piaţa Independenţei din Kiev, la apelul candidatului opoziţiei, Victor Iuşcenko, pentru a denunţa fraudele comise în alegerile prezidenţiale din 21 noiembrie. În 2005, pentru prima dată în istoria Germaniei funcţia de cancelar al Camerei Deputaţilor este deţinută de o femeie, Angela Merkel, om politic conservator.În 2007, a murit Maurice Béjart, dansator şi coregraf francez. Maurice Bejart s-a născut la 1 ianuarie 1927, în Marsilia. A debutat la Paris, unde, în 1954, a înfiinţat „Ballets de l’Etoile”, care a devenit în 1957 „Ballet-Theatre de Paris”. Celebrul coregraf s-a stabilit în 1960 la Bruxelles unde a înfiinţat „Ballet du XXe Siecle”.Coregraful s-a lansat cu adevărat pe muzica lui Chopin, sub îndrumarea lui Jean Laurent. În 1955, în cadrul „Ballets de l’Etoile”, face dovada talentului său coregrafic cu Symphonie pour un homme seul, fiind primit cu mult entuziasm de presă şi public.Remarcat de directorul Theatre Royal de la Monnaie, Maurice Huisman, Bejart a realizat spectacol Sacre du Printemps.Cu „Ballet du XXe Siecle”, a cutreierat întreaga lume. În 196 1 a pus in scena celebrul Bolero al lui Maurice Ravel, împreună cu Jorge Donn, apoi Messe pour le temps present şi L’Oiseau de feu.Regizor de teatru (Regina verde, Casta Diva, Cinq No modernes, A-6-Roc), de opera (Salome, Traviata şi Don Giovanni), realizator de filme (Bhakti, Paradoxe sur le comedien…), Maurice Bejart a publicat şi o serie de cărţi (roman, amintiri, jurnal intim, piesă de teatru). Maurtice Bejart a fost ales membru al Academiei des Beaux-Arts al Institutului Franţei şi a primit de la Papa Ioan Paul al II-lea, în 1995, distincţia Together for Peace Foundation, iar oraşul Lausanne i-a conferit Premiul Grand Siecle. În 2007, a murit părintele Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ; arhimandrit, duhovnic şi scriitor, autorul unor lucrări privind monahismul românesc sau cu conţinut moralizator (n. 1930).

Următoarea zi din calendar ne spune ce s-a întâmplat în 23 noiembrie…Aceasta este „Ziua Economiştilor din România”; semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră, susţinut de Ion Ghica, la 23.XI/5.XII.1843, la Academia Mihăileană din Iaşi, cu tema „Despre importanţa economiei politice”; marcarea acestei zile a fost hotărâtă la cel de-al III-lea Congres al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România/AGER.În 912, s-a născut Otto I cel Mare, împărat german, fondatorul Imperiului Sfânt Roman;Otto I cel Mare (d. 7 mai 973), fiul lui Henric I regele germanilor şi a Matildei von Ringelheim, a fost duce al saxonilor, rege al germanilor şi primul împărat al Sfântului Imperiu Roman. În 1644, se publică „Areopagitica” de John Milton, prima publicaţie dedicată libertăţii presei. În 1710. în Moldova are loc a doua înscăunare a lui Dimitrie Cantemir (până la 11.VII.1711); a mai domnit în 1693 (din 19 martie până la 8 aprilie).Dimitrie Cantemir (26.X.1673 – 21.VIII.1723), prozator, istoric, filosof, personalitate umanistă de talie europeană (la 25 de ani era un cărturar format, care îşi începea creaţia originală cu lucrări de etică, literatură, filosofie şi muzică; la 11.VII.1714 era ales membru al Academiei din Berlin); programul său politic ca domnitor al Moldovei s-a bazat pe ideea de independenţă şi unitate a ţărilor române, pe primul plan punând eliberarea Moldovei de asuprirea otomană; după înfrângerea de la Stănileşti (1711) s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilier al ţarului Petru I; după domnia sa va începe, în Moldova, epoca fanariotă.În  1843, la Academia Mihăileană din Iasi, Ion Ghica a inaugurat cursul de economie politică cu celebrul său discurs „Despre importanţa economiei politice”.În1889, a fost instalat, într-un cazinou din San Francisco, primul tonomat din lume.În 1916, Primul război mondial: Trupele germane ocupă Ploieştiul, unde 26 de instalaţii de rafinare a petrolului, ca şi toate sondele, rezervoarele din schele şi rafinării fuseseră distruse de români la cererea guvernelor englez şi francez, pagubele ridicându-se la peste nouă milioane de lire sterline. În 1921, s-a născut episcopul Emilian Birdaş; între anii 1973 şi 1975, ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, s-a preocupat, cu precădere, de soluţionarea problemelor pastoral-misionare din Harghita, Covasna şi Mureş, contribuind la apropierea dintre confesiuni şi etnii; ca episcop de Alba Iulia (1975-1990), a restaurat vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ, alături de care a construit o biserică nouă, numită „Catedrala Munţilor Apuseni”; a contribuit la reconstruirea din temelii a unui număr de 72 de biserici ortodoxe şi la repararea altor sute de lăcaşuri de cult; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1996).În 1925, s-a născut preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa; arestat între anii 1948 şi 1964 (anul eliberării oficiale a marii majorităţi a deţinuţilor politici din România) pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în SUA (m. 2006, la Washington).În 1937, a avut loc, la New York, premiera piesei „Oameni şi şoareci” de John Steinbeck”.În 1940, are loc vizita generalului Ion Antonescu la Berlin; a fost semnată aderarea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii Sovietice (încheiat între Germania, Italia şi Japonia la 27.09.1940, Ungaria la 20.11.1940). Prin acest act, generalul Antonescu urmărea ca, mergând alături de Germania, România sa redobândească nordul Ardealului cedat Ungariei (21-24).În 1953, a murit Ilie E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1888).În 1956, a murit Jean Alexandru Steriadi, pictor şi grafician, membru titular onorific al Academiei Române. Jean Alexandru Steriadi (n. 29 octombrie 1880, Bucureşti, d. Bucureşti) a fost un pictor şi grafician român, profesor universitar la Școala de Arte Frumoase din Bucureşti şi membru de onoare al Academiei Române din anul 1948.Absolvent al Şcolii de Belle – Arte din Bucureşti, la clasa profesorilor G.D. Mirea şi Eugen Voinescu, artistul plastic Jean Alexandru Steriadi a studiat şi la Academia Regală de Belle-Arte din Munchen, precum şi la Academia Julian din Paris. Numit, în anul 1909, director al Muzeului Aman din Bucureşti, Steriadi a participat la Expoziţia oficială de la Ateneul Român, unde a primit Premiul al II-lea, ex-aequo, cu Brîncuşi, Paciurea şi Teordorescu-Sion.Jean Alexandru Steriadi a fost ales, în anul 1912, preşedinte al Societăţii „Tinerimea Artistică” şi director la revista de specialitate „Ilustraţiunea Română”. Pe parcursul carierei sale artistice, plasticianul a fost distins cu numeroase premii, precum Premiul Academiei În prima perioadă de creaţie, Steriadi a fost preocupat de compoziţia de mari dimensiuni, înfăţişând scene din viaţa oamenilor simpli („Hamali în portul Brăilei”, „Chivuţele în Piaţa Mare”, „Vânzătoare de dantelă”), şi de portret, demostrând o sensibilitate receptivă la vibraţiile sufletului uman. Mai târziu a pictat, cu o emoţie uneori învăluită de o uşoară melancolie, peisaje urbane şi acvatice, colţuri ale vechiului Bucureşti, imagini din Dobrogea şi din numeroasele sale călătorii.Pictura lui Steriadi, de o luminozitate delicat nuanţată, atestă asimilarea celor mai preţioase trăsături ale impresionismului. Desenator talentat, este autorul a numeroase portrete-schiţă (în creion sau în peniţă), care ating, în grafica românească, o culme a genului prin precizia caracterizării, spiritul de observaţie, umorul inteligent. Steriadi a practicat cu succes şi litografia.În 1974, a murit Cornelius Ryan, ziarist (corespondent de război în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale) şi scriitor american de origine irlandeză (autor a numeroase cărţi despre război – „Ziua cea mai lungă”, „Un pod prea îndepărtat” ş.a) (n. 1920, la Dublin). În 2002, președintele Statelor Unite ale Americii, George W. Bush s-a aflat la Bucureşti într-o vizita oficială, la invitaţia şefului statului român, Ion Iliescu. Sosit la Bucureşti dupa încheierea summit-ului de la Praga, la care România a fost invitată sa adere la structurile NATO, liderul de la Casa Albă a ţinut un discurs în Piata Revoluţiei, în care i-a asigurat pe zecile de mii de români prezenţi de sprijinul SUA. George W.Bush, cel de-al patrulea preşedinte american care a vizitat România, dupa Gerald Ford, Richard Nixon şi Bill Clinton, a fost decorat cu Ordinul National „Steaua României” în grad de mare Colan, cea mai înaltă distincţie a României. În 2004, a murit operatorul Sergiu Huzum, inventatorul procedeului transtrav; din 1970 a lucrat, în Franța, film documentar si de televiziune (a fost director de imagine la filmele „Duminica la ora 6” şi „Reconstituirea”, primele două filme semnate de regizorul Lucian Pintilie) (n. 17.05.1933).

Trecem acum la ziua de vineri și vedem ce s-a întâmplat în 24 noiembrie…În1632, s-a născut Baruch (Benedictus de) Spinoza, filosof raţionalist olandez; unul dintre iniţiatorii filosofiei moderne (d.21.02.1677).În 1642, Abel Tasman este primul european care descoperă insula Van Diemen’s Land (mai târziu numită Tasmania)  Abel Janszoon Tasman (1603, Lutjegast, Groningen, Olanda – 10 octombrie 1659, Batavia, insula Djawa) a fost navigator şi comerciant olandez, explorator al Australiei şi Oceaniei.Este celebru pentru călătoriile sale din 1642 şi 1644, aflat în serviciul United East India Company, fiind primul european cunoscut care a ajuns în insulele Tasmania şi Noua Zeelandă.În 1642 primeşte comanda unei expediţii ce avea drept scop descoperirea de noi tărâmuri în sudul Pacificului, Terra Australis Incognita, necunoscute până atunci europenilor, dar cărora cartografii le bănuiau existenţa.Pe 24 noiembrie 1642, Tasman zăreşte coasta vestică a unei insule, căreia îi dă numele „Pământul lui Van Diemen”, în onoarea guvernatorului de atunci al Companiei Olandeze a Indiilor de Est. Ulterior, colonialiştii englezi îi vor da numele Tasmania.Numele lui Tasman este purtat de mai multe entităţi geografice (Tasmania, Marea Tasmaniei, golful Tasmaniei, râul Tasmania), de animale (diavolul tasmanian, tigrul tasmanian) ş.a.În 1691, 24.XI / 4.XII, prin „Diploma leopoldină”, principatul Transilvaniei era subordonat direct împăratului austriac şi beneficia de un statut separat, care confirma privilegiile celor trei naţiuni politice (maghiari, saşi, secui) şi drepturile celor patru religii recepte (catolică, luterană, calvină şi unitariană).În 1796, s-a născut  Stephan Ludwig Roth, învăţător sas, participant la Revoluţia de la 1848 din Transilvania; pentru activitatea sa revoluţionară a fost condamnat la moarte şi executat.În- 1806, s-a născut William Webb Ellis, cleric anglican, acreditat drept inventatorul rugbyului.William Webb Ellis (d. 24 ianuarie 1872) a fost elevul de la Colegiul Rugby din Anglia, care, conform tradiţiei, a luat în braţe balonul în timpul unui meci de fotbal şi l-a purtat în spatele liniei porţii adverse, deşi tradiţia cerea ca punctele să fie înscrise cu piciorul. Gestul lui William Webb Ellis, de a ţine balonul în mâini, într-o fază a jocului în care aşa ceva nu era permis, a făcut ca regulile Colegiului din Rugby să evolueze progresiv. Numele i-a fost acordat trofeului înmânat echipei câştigătoare a Cupei Mondiale la Rugby, care se organizează cu începere din 1987, competiţie la care România a participat la toate ediţiile.În 1814, 24/25, s-a născut Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (m. 1896).A desfăşurat la Iaşi şi la Bucureşti o activitate multilaterală de actor, director de scenă, autor dramatic, conducător de trupă şi director de teatru, precum şi de profesor. Matei Millo a fost un fervent susţinător al repertoriului naţional şi un interpret strălucit al comediilor lui Vasile Alecsandri.A cultivat în teatrul românesc interpretarea realistă, reacţionând împotriva stilului declamator. Concepţia artistică a lui Matei Millo a influenţat puternic teatrul românesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.Ca autor dramatic a scris comedii satirice. Jocul lui Millo se caracteriza printr-un fin simţ de observaţie, sobrietate, capacitate de nuanţare, minuţiozitate în caracterizarea variată a personajelor, umor şi vervă neobosită. Printre rolurile care i-au asigurat popularitatea se numără travestiurile Chiriţa, Mama Angheluşa, Baba Hârca, Ciubăr din Despot-Vodă, Barbu Lăutaru de V. Alecsandri, Shylock din Neguţătorul din Veneţia de Shakespeare, Sancho Panza din Don Quijote de Cervantes etc.În1816, s-a născut pictorul Barbu Iscovescu; participant la Revoluţia din 1848-1849 din Ţara Românească, a realizat stindardul acesteia. Barbu (Baruh, Iehuda) Iscovescu (n. Bucureşti – d. 24 octombrie 1854, Constantinopol), născut într-o familie de meşteri iconari, a fost un pictor şi revoluţionar român de etnie evreu.A studiat la Viena şi la Paris. A participat activ la pregătirea şi la desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească.Exilat după prăbuşirea revoluţiei, s-a refugiat la Braşov, unde a continuat activitatea revoluţionară. Stabilit pentru un timp la Zemun, lângă Belgrad, Iscovescu a cunocut pe unii revoluţionari sârbi şi le-a executat portretele, precum şi portretul lui Dimitrie Bolintineanu, care se afla acolo.În 1849 a emigrat la Paris, unde a făcut copii după tablouri de mari maeştri din muzee şi, la îndemnul lui Nicolae Bălcescu, a copiat la Biblioteca Naţională, după gravuri de epocă, chipuri de voievozi români. În 1853 s-a aflat alături de alţi români la Bursa, şi a murit în 1854 la Constantinopol, fiind înmormântat din dorinţa sa la cimitirul ortodox grec, în aceeaşi groapă cu prietenii lui revoluţionari, Ion Negulici şi preotul Atanasie Luzin.Constantin D. Aricescu i-a numit „Câteştrei martiri ai libertăţii”. Poetul Dimitrie Bolintineanu a scris un epitaf pe mormântul lui Barbu Iscovescu. În184, Mihail Kogălniceanu a rostit memorabilul „Cuvânt de deschidere al celui dintâi curs de istorie naţională” la Academia Mihăileană din Iaşi, în care defineşte istoria şi rolul ei în cristalizarea conştiinţei naţionale.În 1864, s-a născut Henri de Toulouse-Lautrec, pictor şi litograf francez.Henri de Toulouse-Lautrec (n. Albi – d. 9 septembrie 1901, Malromé/Gironde) a fost un pictor francez din perioada postimpresionistă. În ciuda faptului că experienţele diferitelor curente artistice de la sfârşitul secolului al XIX-lea nu-i erau străine, activitatea sa nu poate fi încadrată în vreo categorie schematică. O spunea el însuşi: „Nu aparţin nici unei şcoli. Lucrez singur în ungherul meu”.Originalitatea picturii sale corespunde personalităţii sale neobişnuite.Stilul lui deosebit de personal i-a dat posibilitatea să capteze spiritualitatea epocii sale, a acelei epoci în care a trăit şi pe care a observat-o atât de pătrunzător.În1864, a fost înfiinţată Casa de Economii şi Consemnaţiuni – C.E.C. Primul sediu al tinerei instituţii a fost în Hanul Şerban Vodǎ care se gasea in locul actual al sediului BNR, pe Str Lipscani. În1865, 24.XI / 6.XII. în cadrul Dietei Transilvaniei de la Cluj (ale cărei lucrări au început la 8/20.XI.1865) s-a votat încorporarea Transilvaniei la Ungaria (potrivit decretului imperial emis în august acelaşi an); autonomia principatului era, astfel, desfiinţată, urmând ca interesele acestui teritoriu locuit majoritar de români să fie discutate şi hotărâte de Dieta de la Budapesta.În1920, a murit Alexandru Macedonski, poet, prozator şi dramaturg; promotor al simbolismului în poezia română; membru post-mortem al Academiei Române (din 2006). Alexandru A. Macedonski (n. 14 martie 1854, Bucureşti — d. Bucureşti) a fost un poet, prozator, dramaturg, şi publicist român. Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză este primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Iniţiatorul cenaclului şi revistei literare Literatorul, susţine modernizarea poeziei româneşti, fiind într-o continuă polemică cu junimiştii, polemici care i-au afectat serios cariera literară şi viaţa. Notabile sunt polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu şi, mai târziu, Ion Luca Caragiale. Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activităţii lor scriitoriceşti, numeroşi tineri talentaţi, printre care George Bacovia, Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa Literatorul.În anul 1873 scoate ziarul Oltul, iar în anul 1896 revista Liga ortodoxă în care vor debuta, printre allţii, Tudor Arghezi şi Gala Galaction.În 1927, a murit Ion (Ionel) I.C. Brătianu, om politic liberal, unul dintre făuritorii României Mari; preşedinte al Partidului Naţional Liberal (din 1909 până la încetarea sa din viaţă); în mai multe rânduri ministru şi prim-ministru; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1864). În 1929, a murit Georges Benjamin Clemenceau, om politic şi ziarist francez; prim-ministru (1906-1909, 1917-1920); preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de pace de la Versailles (n. 1841).În 1941, s-a născut actorul Emil Hossu (m. 2012). Din filmografie : „Secretul lui Bachus”, „Cel mai iubit dintre pământeni”(n.Ocna Sibiului). În 1972, a murit inginerul Henri Coandă, pionier al aviaţiei mondiale; a construit, în 1910, primul avion cu reacţie din lume, încercat de el în acelaşi an; membru al Academiei Române. Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 – d. 24/25 noiembrie 1972) a fost un academician şi inginer român, pionier al aviaţiei, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacţie şi descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918.În1988, celebrul oceanograf Jacques Yves Cousteau este ales membru al Academiei Franceze. În1989, în ciuda evenimentelor din ţările vecine, Nicolae Ceauşescu este reales, cu unanimitate de voturi, în funcţia de secretar general al PCR.În 1991, a murit cântăreţul Freddie Mercury (pe numele adevărat Farrokh Bulsara), stabilit în Anglia, component al formaţiei Queen (n. 1946, în Zanzibar).Muzician, compozitor si textier britanic, cunoscut ca lider al formatiei britanice de muzica rock Queen, Mercury a fost recunoscut pentru calitatile vocale remarcabile de tenor si pentru prestatiile live. În calitate de compozitor, a compus multe hituri internationale, printre care Killer Queen, Bohemian Rhapsody, Somebody to Love, We Are the Champions si Little Thing Called Love. Deși formația Queen nu a fost foarte apreciata de criticii de muzica rock, ca dovada indirecta fiind nominalizarea sa foarte târzie în Rock and Roll Hall of Fame, doar în anul 2001, formatia a fost si continua sa fie extrem de iubita si apreciata în întreaga lume. „Brandul” Queen a reusit sa vânda pâna în prezent aproape o jumatate de miliard de albume. Formatia a petrecut mai multe saptamâni în UK Album Chart decât oricine altcineva în istoria muzicii, mai mult decât chiar The Beatles. Doua dintre cântecele lui Freddie,  We Are the Champions si Bohemian Rhapsody, au fost recunoscute drept cele mai bune cântece din toate timpurile de asociatii importante precum Sony Ericsson si Guinness World Records.În 2006, Time Asia l-a clasificat pe Mercury drept unul dintre cele mai importante personalitati ale ultimilor 60 de ani. Pe de alta parte, Mercury a fost criticat ca si-a tinut secreta originea, preferintele sexuale si îmbolnavirea de SIDA.În 2004, a fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul Costumelor Populare din România. Muzeul Costumelor Populare din Romania inaugurat în data de 24 noiembrie 2004, se află sub tutela Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi este găzduit de către Palatul Parlamentului, într-una din sălile acestuia aflate la parterul clădirii.În cadrul muzeului vă puteţi bucura de o colectie de costume populare româneşti, ce ilustrează portul popular femeiesc şi bărbătesc din zonele Muscel-Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea şi Teleorman.

Ziua de sâmbătă ne aduce câteva date despre ce s-a întâmplat în 25 noiembrie…Aceasta este „Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor”.În 1177, are loc bătălia de la Montgisard, singura dată în care sultanul Saladin a fost învins de cruciaţi. Armatele unite ale lui Baudoin al IV-lea al Ierusalimului zdrobesc oastea musulmană. În1562, s-a născut Lope Felix de Vega Carpio, scriitor şi dramaturg, reprezentant de seama al Renaşterii spaniole. Félix Lope de Vega y Carpio (n.Madrid — d. 27 august 1635) a fost un scriitor spaniol, considerat unul din cei mai importanţi poeţi şi dramaturgi ai „Secolului de aur” al literaturii spaniole.Volumul mare al operelor sale îl încadrează între cei mai prolifici autori ai literaturii universale. Lope de Vega a fost creatorul „formulei” teatrului clasic spaniol, operele sale reprezentându-se şi în actualitate în cadrul festivalelor de teatru clasic. Este de asemenea unul dintre marii poeţi de expresie spaniolă şi continuă să influenţeze tineri scriitori.Este autorul a 3000 de sonete, 3 romane, 4 nuvele, 9 epopee, 3 poeme didactice şi a sute de comedii (1800, conform lui Juan Pérez de Montalbán); a cultivat toate speciile literare, cu excepţia nuvelei picareşti.Atât viaţa, cât şi opera lui Lope de Vega au fost caracterizate de o exuberanţă extremă.În 1715, este începutul domniilor fanariote în Ţara Românească prin instaurarea la domnie a lui Nicolae Mavrocordat. Domniile fanariote însemnau o prelungire a controlului exercitat de Poartă asupra Ţărilor Române, dar cu autonomie internă sporită Deşi favoriza elementul grecesc, pe care se putea sprijini mai mult, printr-o bună administrare a ţării, prin obţinerea scăderii tributului faţă de turci, prin purtarea prietenoasă faţă de boieri, prin scăderea anumitor dări, a câştigat încrederea şi mulţumirea ţării. A construit lângă Bucureşti, Mănăstirea Văcăreşti, a obligat episcopia din Bacău să aibă o şcoală grecească şi slavonească în schimbul veniturilor acordate.A murit de ciumă la 3 septembrie 1730 în Bucureşti şi e înmormântat la Mănăstirea Văcăreşti. Fiind un eminent literat, a scris lucrările: „Sfaturi” (manuscris), „Despre datorii” (tipărită la Londra), „Cuvânt împotriva nicotinei” (Iaşi, 1786), „Precuvântări la actele patriarhaliceşti” (manuscris). În 1814, s-a născut Julius Robert von Mayer, naturalist şi medic german (d. 1878). Observaţiile sale asupra culorii sângelui marinarilor, diferită în regiunile tropicale şi în cele nordice, i-au sugerat ideea despre existenţa unei legături între căldură şi lucrul mecanic.A efectuat cercetările corespunzătoare în domeniul fizicii. A determinat echivalentul mecanic al căldurii – relaţia dintre unităţile de măsură ale lucrului şi căldurii, care în acele timpuri erau diferite.A stabilit relaţia dintre căldurilor molare ale gazelor la presiune şi la volum constant (relaţia lui Mayer) si a formulat legea conservării şi transformării energiei.În1863, s-a născut medicul şi bacteriologul Ioan C. Cantacuzino, fondator al şcolii româneşti moderne de microbiologie şi medicină experimentală; din iniţiativa sa a fost înfiinţat Institutul de Seruri şi Vaccinuri din Bucureşi (1921); a desfăşurat o intensă activitate politică, militând pentru reîntregirea ţării (a fost membru în Comitetul Naţional Român din Paris şi delegat la Conferinţa de Pace din 1919-1920); membru titular al Academiei Române din 1925 (m. 1934). În1864, este promulgată „Legea instrucţiunii publice”, ce avea să stea la baza învăţământului românesc modern. Se stabilesc trei grade de învăţământ: primar, secundar şi superior, din care „instrucţiunea primară este obligatorie şi gratuită”. În 1867, Alfred Nobel îşi brevetează dinamita. Acesta a descoperit că prin amestecarea nitroglicerinei cu cuarţ se formează o pastă care putea fi modelată în diferite forme şi dimensiuni. Pentru a putea declanşa explozia, Alfred brevetează o altă invenţie, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil.Cuvântul dinamită provine din grecescul dynamis, ce înseamna putere şi este un exploziv care a fost produs pentru prima oară în localitatea Krümmel de lângă Hamburg în anul 1866 de către chimistul şi cercetătorul suedez Alfred Nobel, fiind patentat în octombrie 1867.În1867, 25.XI / 7.XII, a intrat în vigoare prima Convenţie poştală (cea cu Rusia), prin care, pe teritoriul României, serviciul de poştă era efectuat numai de către Poşta Română. În 1885, a murit Grigore Alexandrescu, poet şi fabulist român (n. 22.02.1814).A debutat cu poezii publicate în Curierul Românesc condus de Ion Heliade Rădulescu. Poezia sa a fost influenţată de ideile care au pregătit Revoluţia din 1848.Poet liric, scrie mai întâi meditaţii romantice, sub influenţa lui Lamartine. Tonul este fantastic şi umoristic. Cea mai reuşită este Umbra lui Mircea. La Cozia (făcuse o călătorie în Oltenia, cu prietenul Ion Ghica).E ultimul fabulist autentic din literatura română, lăsându-ne vreo 40 de fabule, în care adevărul e mascat, din cauza cenzurii autorităţilor (Câinele şi căţelul, Boul şi viţelul, Dreptatea leului, Vulpea liberală, ş.a.).Lui Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira. A tradus din Lamartine şi Byron. În1896, s-a născut George Vraca (n. Bucureşti – d. 17 aprilie 1964, Bucureşti) a fost un renumit actor român, unul dintre numele mari ale scenei româneşti. În1916, primul război mondial: Trupele române angajează puternice acţiuni de luptă pe linia Cricov-Ialomiţa, pentru a câştiga timpul necesar atât concentrării forţelor ruse, cât şi pregătirii unei alte linii de rezistenţă.În1936, s-a născut Cristian Munteanu, regizor de teatru; a montat peste 400 de piese la Teatru Radiofonic şi peste 30 de spectacole pe scenele din Bucureşti şi din ţară (d.31.01.2008).În1940, Ciocănitoarea  Woody „debutează” în scurt-metrajul de animaţie  „Knock Knock” de Walter Lantz. În1961, a murit Dumitru Combiescu, medic epidemiolog şi microbiolog; contribuţii importante la studiul tifosului exantematic şi al febrei tifoide; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1887).În 1973, a murit Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din Europa (n.10.11.1887); în anul 1912 (prin absolvirea Şcolii de la Charlottenburg din cadrul Academiei Regale Tehnice din Berlin) devine prima femeie inginer din Europa; revenită în ţară, a lucrat la Institutul Geologic, unde a condus, timp de 42 de ani, laboratoarele de analize; a elaborat metode originale şi tehnici noi, precum şi numeroase studii, având ca unic scop cunoaşterea bogăţiilor subsolului României; soră cu inginerul Dimitrie Leonida (n. 1887).În1981, Adunarea Generală a ONU adoptă Declaraţia privind eliminarea tuturor formelor de intoleranţă şi discriminare bazate pe religie sau credinţă. În1991, a început să emită SOTI, primul post de televiziune independent din România.În 1994, a murit regizorul de film Gheorghe Vitanidis. Gheorghe Vitanidis (n. 1 octombrie 1929, Mangalia – d. Atena, Grecia) a fost un regizor şi scenarist român.Absolvent în 1953 al Institutului Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC), se lansează în anul 1958 (asistent de regie alături de realizatorul francez Louis Daquin) cu „Ciulinii Bărăganului” („Les chardons du Baragan”), film selecţionat şi nominalizat la Palme D’Or în cadrul Festivalului de la Cannes din acealşi an. Alte două filme ale sale („Răutăciosul adolescent”, 1968 şi „Clipa”, 1979) au participat la Festivalul de film internaţional de la Moscova. Cea mai vizionată şi populară peliculă regizată de Gheorghe Vitanidis a fost filmul în două serii „Ciprian Porumbescu” 1973 (pe ecran panoramic!), avându-l ca protagonist pe Vlad Rădescu.Dialogurile au fost semnate de Fănuş Neagu. Lungă activitate didactică la IATC (1961-1989), unde o bună perioadă a condus şi Catedra de Regie film.În1999, a murit Dan Cernovodeanu, istoric, heraldist, stabilit la Paris în 1978; a avut o însemnată contribuţie în cunoaşterea istoriei Tricolorului naţional, a stemelor provinciilor româneşti, a diferitelor emisii monetare de pe teritoriul ţării noastre (n.10.10.1921).În 2001, cercetatorii de la societatea „Advanced Cell Technology” din Worcester, Massachusetts, SUA, au anunţat clonarea primului embrion uman din lume, prin transferul nucleelor celulelor aparţinând unor celule de piele în ovule denucleate, prelevate de la femei.

Ultima zi din săptămână ne spune ce s-a întâmplat în 26 noiembrie…În1607,s-a născut John Harvard, teolog american de origine engleza, fondatorul Universității Harvard. John Harvard (n. în Southwark, un cartier a Londrei; d. 14 septembrie 1638 în Charlestown, Massachusetts) a fost un teolog american de origine engleză.Universitatea Harvard (engleză Harvard University) este o universitate privată, aflată în oraşul Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite. A fost întemeiată la 8 septembrie 1636, prin votul Înaltei Curţi a coloniei britanice din golful Massachusetts, Province of Massachusetts Bay, fiind cea mai veche universitate din Statele Unite.  Instituţia a fost denumită Colegiul Harvard pe 13 martie 1639, după cel care a investit cei mai mulţi bani în universitate, un tânăr preot numit John Harvard. Absolvent al Colegiului Emmanuel, din Cambridge, John Harvard a lăsat prin testament câteva sute de cărţi care să formeze baza de carte a bibliotecii universităţii şi câteva sute de lire sterline.La Harvard, la 5 iunie 1947, secretarul de stat George Marshall a rostit discursul despre Programul pentru redresarea economică a Europei (European Recovery Program (ERP)) cunoscut sub numele de „Planul Marshall”.75 de laureaţi ai Premiului Nobel sunt asociaţi, într-un fel sau altul, cu această universitate.Din 1974, 19 câştigători ai Premiului Nobel şi 15 laureaţi ai premiului Pulitzer au fost cadre didactice la celebra universitate. În prezent, universitatea Harvard are un buget mai mare decât orice altă instituţie de învăţământ din lume. Una dintre instituţiile cele mai importante ale Universităţii Harvard este Centrul de Astrofizică Smithsonian şi baza de date Astrophysics Data System, care stochează сele mai importante date astronomice din lume.În1826, s-a născut Alexandru Roman, publicist şi om politic; unul dintre conducătorii luptei politice a românilor transilvăneni; deputat în Parlamentul ungar; a editat, la Budapesta, ziarele româneşti „Concordia” (1861-1866) şi „Federaţiunea” (1868-1876); membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (m. 1897). În1832, este pus în funcţiune primul tramvai din lume, în New York City. În 1855, a încetat din viaţă, la Constantinopol, Adam Bernard Mickiewicz, poet şi patriot polonez.Adam Bernard Mickiewicz (n. 24 decembrie 1798 la Zaosie) a fost un poet şi scriitor polonez şi luptător pentru independenţa şi reîntregirea patriei natale. A fost considerat cel mai bun poet romantic polonez din secolul XIX.Poet naţional al Poloniei. Realizează o operă poetică inspirată din cântecul şi legendele populare (Balade şi romanţe) şi din tradiţie (poemul Străbunii).Scrie poeme de tip byronian, cu eroi titanici (Konrad Wallenrod), şi epopeea Pan Tadeusz. Una dintre cele mai importante statui din Polonia, reprezentand admiratia pe care poporul polonez o poarta poetului romantic si eroului national Adam Mickiewicz (1789 – 1855), a fost dezvelita in 1898 pentru a celebra centenarul nasterii acestui mare om, şi, la fel ca multe alte simboluri ale mândriei naţionale, a fost distrusă de ocupaţia germană din timpul celui de-al doilea război mondial. Statuia care se ridica în strada Rynek astăzi este o copie din 1955 după un original de Teodor Rygier.În1891, 26.XI / 10.XII, de la această dată, Societatea Română de Timbrologie (preşedinte – Dumitru C. Butculescu), organizată definitiv în luna noiembrie 1891, îşi va schimba denumirea în Societatea Filatelică Română. În1892, s-a născut medicul Valeriu (Lucian) Bologa; contribuţii la istoria medicinii româneşti şi universale; profesor la Universitatea din Cluj-Napoca (m. 1971).În 1894: S-a născut Norbert Wiener, matematician american (lucrări în domeniile teoriei probabilităţilor, teoriei cuantelor, teoriei relativităţii şi al electrotehnicii); considerat fondatorul ciberneticii ca o nouă ştiinţă („Cibernetica”, 1948) (m. 1964). Lucrarea sa, „Cibernetica”, a apărut, însă, la zece ani după apariţia lucrării „Psihologia consonantistă”, în limba franceză, a medicului român Ştefan Odobleja (autorul primei variante a concepţiei cibernetice generalizate). În1912, s-a născut Eugen Ionescu, dramaturg, eseist, poet, considerat un clasic al literaturii absurdului. Stabilit definitiv în Franţa din 1939, a devenit membru al Academiei Franceze în anul 1970 (piesele „Scaunele”, „Rinocerii”).Eugen Ionescu (n. Slatina – d. 28 martie 1994, Paris), cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului şi membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6). Obişnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorinţa de a crea o legătură între naşterea lui şi moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale.În1917, 26.XI / 9.XII, România semnează, la Focşani, armistiţiul cu Puterile Centrale, ca urmare a condiţiilor militare intervenite în urma armistiţiului ruso-german de la Brest-Litovsk. În1922, este descoperit, în Valea Regilor (porţiune pe versantul drept al văii Nilului), de către egiptologul englez Howard Carter, mormântul faraonului egiptean Tutankhamon (1333-1325 î.Hr).În 1940, legionarii au masacrat, în închisoarea Jilava, 64 de deţinuţi, foşti demnitari şi alte persoane care urmau sa fie judecate pentru acţiuni anti-legionare din timpul lui Carol al II-lea (Masacrul de la Jilava)  (printre ei: Gh. Argeşeanu, fost prim-ministru, generalul Gabriel Marinescu, fost ministru de Interne, Victor Iamandi, fost ministru de Justiţie)Masacrul de la Jilava s-a declanşat în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 când la penitenciarul Jilava (numele oficial fiind Penitenciarul Bucureşti) a venit o grupă de legionari înarmaţi, sub comanda Prefectului de poliţie al Bucureştiului, legionarul Ştefan Zăvoianu, care au ucis 64 de arestaţi, ofiţeri superiori şi fruntaşi ai vieţii politice româneşti interbelice.Deţinuţii comunişti, care fuseseră comasaţi la subsolul închisorii, nu au fost atacaţi.În1941, într-o tăcere radio deplină, șase portavioane japoneze, cu 420 de avioane la bord, au părasit golful Hitokapu îndreptându-se către Pearl Harbor. Pe data de 7 decembrie 1941, flota japoneză va începe atacul bazei americane de la Pearl Harbor.În 1942: Premiera, la Hollywood Theater din New-York, a filmului „Casablanca”, regizat de Michael Curtiz, cu Ingrid Bergman si Humphrey Bogart.În1949, s-a născut Ivan Patzaichin, canoist, supranumit „amiralul flotei de aur a sportului românesc”, multiplu campion naţional, olimpic şi mondial, în prezent antrenor al lotului naţional de kaiac-canoe; în anul 2002 o statuie a multiplului campion, realizată de Alexandru Papuc, a fost amplasată la intrarea în Parcul Sportiv Dinamo şi dezvelită la împlinirea a 53 de ani de viaţă.În 1956, a murit matematicianul şi astronomul Constantin Popovici; organizator (1913) al Observatorului astronomic din Iaşi; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (n. 1878).În1968, s-a născut Francisc Vaştag, fost boxer amator şi fost antrenor al lotului naţional de box; multiplu campion european şi mondial.În- 1968, a fost adoptată Convenţia ONU privind imprescriptibilitatea crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii, la a 23-a sesiune a Adunării Generale a ONU (a intrat în vigoare la 11.XI.1970). În 1970, a murit Vladimir Streinu (pseudonimul lui Nicolae Iordache), critic literar, poet, eseist şi traducător (a tradus şi comentat de la Balzac la Hemingway, Anouilh, Gide, Esenin, Maiakovski); a fost un exeget shakespearean şi proustian (n. 1902).În 2010, a murit Constantin Dipşe. Constantin Dipşe (n. 26 septembrie 1917, Şurdeşti, Maramureş – d. Bucureşti) a fost un pictor român.Constantin Dipşe a absolvit în 1945 Institutul de Arte Frumoase „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, clasa profesorului Camil Ressu.Lucrează îndeosebi pictură de şevalet, dar a realizat şi cateva compoziţii în frescă şi mozaic.Motivele şi elementele cromatice evocă spaţiul maramureşean.În peisagistica şi in compoziţiile cu flori, este vorba de modalităţi de acreditare a principiilor vitale, de o filosofie a confundării cu natura. Se creează astfel, în arta sa, o atmosferă, densă de prezenţele lumii, ce valorifică constantele sufleteşti ale satului, şi în care se face simţită, de asemenea, participarea artistului. În 2011, a avut loc lansarea de la baza Cape Canaveral din Florida a robotului spaţial Curiosity, destinat studierii Planetei Marte .Curiosity este de două ori mai lung şi de cinci ori mai greu decât precedenţii roboţi trimişi pe Marte, Spirit şi Opportunity, şi este echipat cu 10 instrumente ştiinţifice. Robotul este echipat cu un catarg pe care sunt instalate camere de înaltă definiţie şi un dispozitiv cu laser care îi permite să analizeze compozitia chimica a rocilor aflate la o distanţă de până la şapte metri.Robotul Curiosity, montat pe şase roţi şi alimentat de un generator nuclear, posedă şi un braţ articulat lung de 2,1 metri, capabil să foreze până la şase centimetri în interiorul rocilor – o premieră pentru misiunile de pe Marte. Eşantioanele recoltate vor fi înmagazinate într-unul dintre cele două laboratoare din interiorul robotului, unde vor fi analizate.Alte instrumente vor monitoriza mediul înconjurător, pentru a detecta în special metanul, adeseori asociat cu prezenţa vieţii pe Terra, dar care a fost deja găsit şi pe Marte în anumite anotimpuri, de o sondă americană ce a fost plasată pe orbita marţiană.Curiosity va măsura şi radiaţiile care pot să afecteze viitoarele misiuni spre Marte, ce vor avea echipaj uman la bord.Robotul dispune şi de o staţie meteo.

Pentru azi, am terminat cu retrospectiva calendaristică de săptămâna aceasta. Până săptămâna viitoare, vă zic să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

 

Surse foto:

Wagon Wheels Decorative Wooden

https://www.freepik.com/premium-photo/wooden-wheel-from-cart-decorative-wheels-decorating-lawns-exteriors-rustic-interiors-round-homemade-wheel-against-wall-retro-vintage-style-life-countryside_24573175.htm

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *