Conducătorul unui autovehicul a fost implicat într-un accident de circulație, având o alcoolemie peste limita legală
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 13, 2023
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele efectuează verificări, în urma dosarului penal pe care l-au întocmit, după ce conducătorul unui autovehicul a fost implicat într-un accident de circulație, având o alcoolemie peste limita legală.

Conducătorul unui autovehicul a fost implicat într-un accident de circulație, având o alcoolemie peste limita legală
La data de 12 octombrie 2023 polițiștii săceleni au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism ar fi lovit un stâlp de electricitate pe o stradă din municipiul Săcele.
În urma celor constatate de polițiștii rutieri sosiți la fața locului, s-a stabilit faptul că vehiculul a derapat ca urmare a neadaptării vitezei de către conducătorul auto. Acesta fost testat din punct de vedere al consumului de alcool, iar rezultatul afișat de aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru că alcoolemia a depășit limita legală, persoana în cauză a fost condusă la o unitate medicală, unde i s-au recoltat mostre biologice ce vor stabili cu exactitate cantitătea de alcool consumată.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influnța alcoolului”, activitățile fiind desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.
Sursa: I.P.J. Brașov/13 octombrie 2023
Alte articole: https://jurnalfm.ro/politistii-din-cadrul-sectiei-rurale-feldioara/
Jurnal FM 