Harghita: Incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc de locuințe (foto)
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 29, 2023
În cursul acestei nopți, în jurul orei 01:00, Detașamentul de Pompieri Odorheiu Secuiesc a intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc de locuințe, situat pe strada Budvar, din municipiul Odorheiu Secuiesc.

La locul solicitării au fost alocate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, pe o suprafață de aproximativ 180 mp la nivelul acoperișului, cu pericol de propagare la întreg blocul și la cel învecinat.

Incendiul a fost lichidat prompt, după o oră, iar în urma acestuia a ars acoperișul, confecționat din grinzi de lemn cu învelitoare din tablă și țiglă, pe o suprafață de cca. 180 mp, înregistrându-se pagube în valoare de aproximativ 10.000 lei.
Locatarii imobilului s-au autoevacuat, până la sosirea forțelor de intervenție. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise.
Sursa: ISU Harghita/29 septembrie 2023
Alte articole: https://jurnalfm.ro/doi-jandarmi-suceveni-continua-sa-demonstreze-ca-pasiunea-pentru-sport/
Jurnal FM 