Polițiștii de imigrări continuă acțiunile pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival. Peste 300 de străini au fost depistaţi în situaţii ilegale
#Postat de Jurnal Fm on august 30, 2023
Poliţiştii de imigrări intensifică în continuare acţiunile şi controalele în locurile şi mediile frecventate de străini, precum şi în incinta operatorilor economici, atunci când sunt date sau indicii cu privire la existenţa că în acele locuri sau medii există străini care nu respectă prevederile legale privind regimul străinilor în România.
Peste 300 de străini au fost depistaţi în situaţii ilegale.
În perioada 7 – 29 august a.c., poliţiştii de imigrări au acţionat atât cu forţe proprii cât şi în cooperare cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu, astfel încât Sezonul Estival să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Prin acţiunile şi activităţile desfăşurate au fost depistaţi 308 străini în situaţii ilegale, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 544 de sancţiuni contravenţionale.
Valoarea sancţiunilor aplicate este de 213350 lei.
Dintre străinii depistaţi în astfel de situaţii, 76 sunt din Bangladesh, 31 din Nepal, 31 din Pakistan, iar diferenţa sunt din alte state.
De asemenea, în perioada analizată au fost emise 215 decizii de returnare şi au fost îndepărtaţi sub escortă 84 de străini. Alţi 48 au fost luaţi în custodie publică.
Acţiunile poliţiştilor de imigrări vor continua şi în perioada următoare. Sursa: BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE IGI.
Jurnal FM 