Current track

Title

Artist


Suceava: Identificat la volan cu permis fals

#Postat de on august 27, 2023

La Suceava, un bărbat a fost identificat la volan cu permis fals.

Suceava: Identificat la volan cu permis fals

Suceava: Identificat la volan cu permis fals

Sâmbătă, 26 august 2023, la ora 17.00, în timp ce polițiștii din cadrul SPR 9 Șcheia efectuau serviciul de control trafic pe str. Mihoveni de pe raza satului Șcheia, com. Șcheia, în baza desfășurătorului la planul de acțiune BLOCADA au efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismului condus de către un bărbat de 39 ani, din com. Todirești, care a înmânat organelor de poliție cartea de identitate, certificatul de înmatriculare al vehiculului și un permis ce părea a fi emis de către autoritățile din Marea Britanie.

În momentul verificării elementelor de siguranță a permisului de conducere înmânat, polițistul  care a efectuat controlul documentelor a constat faptul că acesta nu prezintă niciun element de siguranță și că permisul de conducere înmânat prezintă alt font față de un permis eliberat de autoritățile Marii Britanii.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l aclool pur în aerul expirat.

În urma verificării în bazele de date a rezultat faptul că bărbatul de 39 ani nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și că nu este posesorul unui permis de conducere în România.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducerea unui vehicul fără permis”, „fals material în înscrisuri oficiale” și „uz de fals”.

Sursa: I.P.J. Suceava/27 august 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *