Brașov: Conducători auto cercetați penal pentru abateri identificate de polițiști în trafic
#Postat de Carmen Vintu on iulie 21, 2023
La Brașov, mai mulți conducători auto sunt cercetați penal pentru abateri identificate de polițiști în trafic.
- Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au întocmit un dosar penal după ce un conducător auto a fost identificat în trafic sub influența alcoolului.
La data de 20 iulie a.c., în jurul orei 19.20 polițiștii au oprit, în cadrul unei acțiuni desfășurate pentru consumul de alcool, în localitatea Vama Buzăului, din județul Brașov, un autovehicul al cărui conducător auto prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului.
După testatea pe care polițiștii au făcut-o conducătorului auto din punct de vedere al consumului de alcool, au stabilit că bărbatul consumase alcool, aparatul etilotest indicând valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de rezultatul stabilit, s-a întocmit dosar penal și i s-au recoltat conducătorului auto mostre biologice, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

- La data de 21 iunie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Brașov – Secția 1 Poliție au dispus întocmirea unui dosar penal după ce au identificat un conducător auto fără permis de conducere.
Constatarea a avut loc în jurul orei 01.00 dimineața, pe bulevardul 15 Noiembrie, din municipiul Brașov, în cadrul unor controale pe care polițiștii le-au efectuat în trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere și identificarea persoanelor care care conduc autovehiculele sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.
Astfel, după oprirea unui atovehicul sport, polițiștii i-au solicitat conducatorului auto documentele pentru control, dar au constatat că bărbatul, de 29 de ani, aflat la volanul autovehiculului nu este deținător e permis deconducere.
Pentru că acțiunea bărbatului este pedepsită de Codul Penal, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, într-un dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.
Sursa: I.P.J. Brașov/21 iulie 2023
Jurnal FM 