Current track

Title

Artist


Bacău: Acțiune comună a Poliției Rutiere și RAR (Foto)

#Postat de on iulie 11, 2023

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Bacău și Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bacău, împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român au desfășurat o acțiune în municipiul Bacău, pentru combaterea abaterilor la regimul circulației rutiere.

În cadrul activităților au fost vizate persoanele care conduc autovehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și autovehiculele care emană noxe peste limita legală admisă, al căror zgomot în mers sau staționare depășește pragul fonic prevăzut de lege ori care au montate pe sistemul de evacuare a gazelor dispozitive neomologate, informează IPJ Bacău.

În cadrul activităților au fost verificate 175 de autovehicule, au fost legitimate 175 de persoane, au fost efectuate 155 de testări cu aparatul etilotest și 3 testări cu aparatul drugtest.

Polițiștii au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de 12.400 de lei, au reținut 3 permise de conducere pentru conducerea sub influența alcoolului și au reținut 11 certificate de înmatriculare pentru deficențele tehnice constatate la autovehicule.

Astfel, în comuna Tamași, un conducător auto, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală din localitate, ar fi surprins și accidentat o femeie, de 65 de ani, care se deplasa pe partea dreaptă a părții carosabile, pe aceeași direcție de mers, în calitate de pieton.

După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție.

În urma evenimentului a rezultat rănirea femeii care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, respectiv un bărbat, de 47 de ani, din comuna Buhoci, acesta fiind identificat în urma investigațiilor, pe raza localității Tamași.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În urma administrării probelor, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță a bărbatului și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

Ulterior, acesta a fost prezentat în fața instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *