Current track

Title

Artist


Competiția Juniors Cup Suceava, ediția a V-a

#Postat de on iulie 8, 2023

Juniors Cup Suceava, ediția a V-a: Turneul de fotbal pentru copii Juniors Cup Suceava a ajuns la cea de-a cincea ediție. Competiția va debuta în acest weekend, pe stadionul din Ițcani, cu meciurile copiilor născuți în 2011. La turneul organizat de clubul ACS Juniorul Suceava sunt așteptați peste 1.000 de mici fotbaliști, împărțiți în opt categorii de vârstă.

Clubul A.C.S. Juniorul Suceava organizează pe parcursul următoarelor cinci weekend-uri, cea de-a V-a ediție a turneului Junior CAP Suceava. La competiția din acest an sunt așteptați peste 1.000 de copii, împărțiți în opt categorii de vârstă. Primele meciuri vor avea loc de vineri până duminică, pe stadionul din Ițcani. La categoria 2011, acolo unde s-au înscris 16 echipe, ediția a cincea a turneului de vară Junior’s Cup va continua în următoarele trei săptămâni cu meciurile copiilor născuți între anii 2012 și 2017. Pe 5 și 6 august se vor disputa ultimele jocuri, cele adresate categoriilor de vârstă 2009 și 2010. Potrivit managerului clubului A.C.S. Juniorul Suceava, Bogdan Pantea, fiecare copil participant va primi câte o medalie și o diplomă personalizată. Echipa campioană va fi premiată cu un set de echipament, iar echipele clasate pe locurile II, III și IV vor primi mingi.

Sursa: https://intermediatv.ro/2023/07/07/juniors-cup-suceava-editia-a-5-a/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *