Accident rutier cu victime în sensul giratoriu din dreptul localității Veștem
#Postat de Jurnal Fm on iunie 30, 2023
Politistii rutieri intervin la un accident produs pe DN 7, in apropierea intersecției sens giratoriu cu DN 1, Veștem.
„Din primele cercetari efectuate a rezultat că, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, ăn timp ce conducea un autoturism spre Veștem,un bărbat în vârstă de 77 de ani, din Tălmaciu, a intrat în coliziune cu auturismul condus în fața sa de către un alt tălmacean în varstă de 66 de ani, proiectându-l într-un ansamblu tir condus pe aceeași direcție de către un prahovean în vârstă de 27 de ani și apoi într-un utilaj staționat în afara părtii carosabile”, informează IPJ Sibiu.
Șoferii celor două autoturisme și o pasageră din ansamblul tir, femeie in varsta de 24 de ani, însarcinată, din jud. Prahova, au fost transportati la spital constienți.
Traficul este în continuare blocat.
Un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și una de descarcerare au intervenit de urgentă pe DN 1 la un accident rutier produs în sensul giratoriu din dreptul localității Veștem.
Pompieri au descarcerat un bărbat în vârsta de 66 de ani, care era blocat in autoturism, acesta fiind conștient. A fost predat echipajului medical de la SAJ.
Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui bărbat de 77 de ani, care a fost transportat la spital conștient cu un traumatism toracic.
Jurnal FM 
