O maşină a fost cuprinsă de flăcări, în această dimineaţă, pe DN 1 în apropiere de Ghimbav.
Conform martorilor la incendiu, acesta a avut loc pe DN 1, între Ghimbav şi Codlea, iar în urma evenimentului nu au existat victime.
„În puțin timp în urmă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ghimbav au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism, care circula pe DN 1, dinspre Codlea spre Ghimbav, a luat foc în mers chiar la intrarea în localitate.

Un autoturism a luat foc
În autoturism se aflau doi ocupanți dar incidentul nu s-a soldat cu victime.
Polițiștii se află la fața locului și desfășoară activități pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea incendiului.
Momentan traficul se desfășoară cu restricții, urmând ca, după îndepărtarea autovehiculului de pe partea carosabilă, să se reia în integralitate”, a transmis Inspectoratul de poliție județean Brașov.
Sursa: I.P.J. Brașov/8 iunie 2023
Alte articole: https://jurnalfm.ro/