Current track

Title

Artist


Zilele Clujului 2023 bat la ușă: Programul ediției a XI-a

#Postat de on mai 9, 2023

Zilele Clujului este fără doar și poate contextul ideal de a ajuta oamenii să se conecteze și să creeze legături. Festivalul de suflet al clujenilor este unic prin modul în care angrenează întreaga comunitate în variatele activități propuse, iar orașul este plin de zâmbete, emoții și un optimism contagios.

Timp de 4 zile, comunitatea clujeană sărbătorește cu peste 100 de activități în 40 de locuri din oraș. Zilele Clujului încep joi, 18 mai, cu o seară dedicată teatrului, avându-l pe scenă pe inegalabilul Florin Piersic și ulterior pe actorii Teatrului Național în spectacolul concert scris de Ada Milea după „O scrisoare pierdută” de I.L Caragiale.

foto: primariaclujnapoca.ro

Vineri, în centrul orașului vor concerta Compact, Andra și Carla’s Dreams. La 21:45, în Piața Unirii va avea loc un spectacol de drone și videomapping. În Parcul Central vă așteaptă zona de mâncare și de vin, alături de zeci de activități pentru întreaga familie, în Piața Muzeului vor avea loc concerte, strada Potaissa găzduiește din nou evenimente de înscenare istorică iar festivalul multiculturalității are loc în mai multe locații din oraș.

Sâmbătă are loc Parada Clujului, la ora 16:00, după care continuăm cu seara de muzică clasică, de la ora 19:00. Pe strada Napoca va avea loc Midnight Snack. Activitățile din Parcul Central continuă, la fel și concertele din Piața Muzeului. În Baza Sportivă Gheorgheni vor avea loc ateliere științifice și multe alte activități, iar sărbătoarea comunității clujene continuă în peste 40 de locuri din oraș

 Duminică are loc Regalul Folcloric, atelierele științifice se mută în Baza sportivă „La Terenuri”, continuă activitățile la Centrul de Tineret și la Turnul Pompierilor, iar zona de vin și de mâncare din Parcul Central vă așteaptă până la ora 23:00.

Programul integral  Zilelor Clujului: primariaclujnapoca.ro.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *