Current track

Title

Artist


Brașov: A lovit cu ATV-ul o persoană apoi a fugit de la locul accidentului

#Postat de on mai 8, 2023

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele Biroul Rutier efectuează cercetări întrun dosar penal în care este cercetat un tânăr de 20 de ani din localitatea Zizin, județul Brașov, care a accidentat o persoană cu ATVul condus, după care a părăsit locul accidentului.

Duminică, 07 mai 2023, în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată de conducătorul unui ATV, care și-a continuat deplasarea după indident, în încercarea de a-și asigura scăparea.

Foto ilustrativ

Verificările efectuate de polițiști au stabilit că ATVul implicat în accidentul de circulație nu era înmatriculat. În acest sens, sa întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor depunerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. La finalizarea cercetărilor, se va propune soluția legală.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *