Un accident cu doi răniți a paralizat circulația în Bacău (Foto)
#Postat de Florin Craciun on mai 8, 2023
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a paralizat, în această dimineață, circulația rutieră în zona de sud a municipiului Bacău. Potrivit IPJ Bacău, accidentul s-a petrecut în jurul orei 7,00, pe Calea Mărășești, în momentul în care șoferul unui autocamion, în vârstă de 59 de ani, din Moinești, nu s-a asigurat la virajul spre stânga, spre Cimitirul Central, fiind lovit de către un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 23 de ani, din comuna Parava.

În urma impactului, șoferul de 23 de ani și o tânără de 18 ani, din autoturism, au fost răniți și au fost transportați la spital. Ambii șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
Pe durata cercetărilor, circulația în zonă s-a desfășurat alternativ, timp de 30 de minute. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Foto/Marcela-Facebook
Jurnal FM 