Știrile pozitive ale zilei, 1 mai 2023
#Postat de Carmen Vintu on mai 1, 2023
1. Tenis: Irina Bara a câştigat turneul ITF de la Istanbul
Jucătoarea română de tenis Irina Bara a câştigat turneul ITF de la Istanbul, dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe turcoaica Berfu Cengiz cu 6-7 (2/7), 6-4, 6-1.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/minge-de-tenis-rachet%c4%83-tenis-sport-1162640/
2. Box: România şi-a asigurat nouă medalii la Europenele de tineret
Pugiliştii români şi-au asigurat nouă medalii, patru la masculin şi cinci la feminin, la Campionatele Europene de box pentru tineret de la Erevan, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Box.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/m%c4%83nu%c5%9fi-de-box-m%c4%83nu%c8%99i-box-sport-390432/
3. Ciucă: Nu ne vom atinge de veniturile oamenilor; am început demersurile pentru a majora valoarea tichetelor de masă la 40 lei
Premierul Nicolae Ciucă anunţă că s-au început demersurile pentru majorarea tichetelor de masă pentru angajaţi la 40 de lei, măsura urmând să se aplice de la 1 iulie.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/vectors/bilet-galben-trece-admite-admitere-303706/
4. ARC: Cerearea de mici pentru minivacanţa de 1 Mai, mai mare cu aproximativ 30% faţă de anul trecut
Cererea de mici pentru minivacanţa de 1 Mai din acest an s-a majorat cu circa 30% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, producţia estimată de procesatori fiind de aproximativ 18 milioane de mititei, ceea ce înseamnă că jumătate dintre români vor consuma acest emblematic produs, susţine Dana Tănase, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC).

| Sursă | Propria munca |
| Autor | Stoschmidt |
Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Mititei_aufm_Grill.jpg
5. Mobilitatea în scop educaţional: Cetăţenii europeni au adoptat recomandări adresate Comisiei Europene
Bruxelles – Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Cetăţenii europeni participanţi la a treia şi ultima sesiune a grupului de dezbatere privind mobilitatea în scop educaţional (learning mobility), desfăşurată sâmbătă şi duminică, au adoptat o serie de recomandări adresate Comisiei Europene, care va prezenta o propunere privind modalităţile de creştere a mobilităţii în scop educaţional în Europa.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/%c3%aenv%c4%83%c5%a3are-educa%c5%a3ie-cuv%c3%a2nt-scrisori-1959541/
6. Ceremonia de încoronare va fi înregistrată sub forma unui album
Încoronarea regelui Charles, care va avea loc pe 6 mai, va fi lansată sub forma unui album, prima dată când o astfel de ceremonie istorică va fi disponibilă publicului din lumea întreagă, informează Reuters.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/duces%c4%83-cornwall-camilla-regal-tur-837888/
7. Angela Merkel se ţine ocupată cu scrierea memoriilor, pe care vrea să le publice în 2024
Fosta şefă a guvernului federal german Angela Merkel se ţine ocupată cu scrierea memoriilor, pe care intenţionează să le publice în 2024, şi afirmă că acest proces o ajută să reflecteze la viaţa ei plină de evenimente, relatează dpa.

Angela Merkel. Tallinn Digital Summit
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Angela_Merkel#/media/Fi%C8%99ier:Angela_Merkel._Tallinn_Digital_Summit.jpg
8. Deca: Vom generaliza masteratul didactic; va include 80% practică
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat că masteratul didactic va fi generalizat, urmând să includă 80% practică.

Sursa foto: https://gov.ro/ro/guvernul/cabinetul-de-ministri/ministrul-educatiei1673345041
9. Handbal masculin: România s-a calificat la EURO 2024, deşi a pierdut cu Ucraina
Naţionala masculină de handbal a României s-a calificat la Campionatul European – EHF EURO 2024, deşi a fost învinsă de echipa Ucrainei, cu scorul de 31-26 (12-13), duminică, la Gummersbach (Germania), în ultimul său meci din Grupa a 4-a a preliminariilor.

Știrile pozitive 1 mai 2023
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/sala-sala-multi-scop-sala-de-sport-1948912/
10. Hochei: România a învins Lituania (3-2) la Campionatul Mondial de la Nottingham
Naţionala de hochei pe gheaţă a României a învins echipa Lituaniei cu scorul de 3-2 (1-2, 2-0, 0-0), duminică, pe Motorpoint Arena, în al doilea său meci de la Campionatul Mondial, Divizia I, Grupa A, de la Nottingham (Marea Britanie).

Știrile pozitive 1 mai 2023
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/hochei-sport-stick-de-hochei-puck-2274221/
11. IGPR: Peste 700 de persoane şi 42 de autovehicule, ce făceau obiectul unor semnalări în SIS, depistate într-o săptămână
Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 21 – 27 aprilie, 716 persoane, 42 de autovehicule şi 41 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în SIS (Sistemul Informatic Schengen).

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/illustrations/poli%c8%9bia-indian%c4%83-politie-lege-4698728/
Jurnal FM 